Definirea și cadrul profesional al auditului intern

Introducere

Prin performanța sa aprofundată, auditul poate fi o pârghie importantă pentru a asigura profesionalismul în management și pentru a elimina amatorismul. Acționari, investitori și structuri guvernamentale, dar și societăți civile care sunt beneficiari de bunuri și servicii publice, mass-media, cetățeni etc. aceștea sunt din ce în ce mai intersați să învețe detalii despre modul în care deciziile de management determină rezultatele obținute de organizație și chiar au asigurări cu privire la calitatea proceselor și a sistemelor de management din cadrul acestor enități.

Pregătirea și formularea deciziilor de management legate de imbunătățirea continuă a rezultatelor necesită o înțelegere a fazei de implementare a deciziilor anterioare, precum și o înțelegere a funcției sau a regularității proceselor afectate. Aceste obiective sunt facilitate de acțiuni specifice de verificare și evaluare care oferă o imagine de ansamblu a resurselor și surselor proprii ale entității, structurii și stării activității.

Relevanța și aplicabilitatea luării deciziilor în timp real precum și monitorizarea implementării acesteia în condiții de mediu competitive, dictează necesitatea existenței unui ansamblu care este în mod rezonabil înrudit și oferă management cu posibilitatea de a obține suficiente informații despre situația economică și sănătatea financiară a organizației.

Scopul său principal este de a formula o opinie asupra situației de fapt și a calității sau capacității entității inspectate la un moment dat, prin prisma cerințelor predeterminate, de a oferi asigurare asupra nivelului de performanță atins și a dezvoltării acestuia în viitor.

Auditul intern a devenit o parte importantă a structurilor organizaționale moderne. Asigură o mai mare eficiență prin utilizarea adecvată a resurselor umane, resusrselor materiale și a diverselor surse, dar și o mai bună coordonare a departamentelor unei unități.

Capitolul 1 - Auditul intern- concept, context și evoluție

1.1. Contextul și evoluția auditului intern

Cuvântul audit provine de la cuvântul latin „audit-auditare” care înseamnă a asculta, despre acest cuvânt se vorbea încă de pe vremea asirienilor și a egiptenilor. De-a lungul timpului activități de audit s-a desfășurat și în România, dar aveau denumiri diferite. Cuvântul audit a suferit mai multe modificări, iar mediatizarea acestuia ia denaturat sensul cuvântului. Termenul de audit se referă la funcții precise și noi cu elemente clar identificate. Totodata este o funcție universală și o funcție periodică.

Folosirea termenului de audit în sensul folosit astăzi este relativ nouă, datând din criza economică din anul 1929 din SUA, când organizațiile afectate de recesiune au fost nevoite să plătească onorarii mari pentru a angaja auditori externi care să auditeze conturile companiilor listate la bursă.

Companiile mari din SUA beneficiau deja de serviciile Cabinetelor de Audit Extern, agenții independente însărcinate cu inspectarea conturilor, bilanțurilor și certificarea situațiilor financiare finale. Pentru a putea realiza sarcinile firma de audit a făcut o serie de pregătiri speciale precum: verificarea activelor, verificarea contului, verificarea soldului, precum și diverse investigații etc. care au majorat foarte mult costul auditului.

În acest context, companiile au început să-și formeze propriile Cabinete de Audit Intern, îndeosebi pentru a scădea cheltuielile, a prelua pregătirile din cadrul entității și a continua să desfășoare activități de certificare către cabinetele de audit extern, care au puterea de a-și monitoriza activitățile.

Pentru a distinge între auditorii externi și auditorii organizației auditate primii sunt numiți auditori externi, iar cei din urmă sunt numiți auditori interni deoarece fac parte din afacere. Totodată, modificările sunt benefice deoarece auditorii externi nu mai lucrează de la zero, ci din raportul auditorului intern, unde adaugă noi constatări din aplicarea unor proceduri specifice, iar apoi reconciliază conturile auditorului. De-a lungul timpului auditorii externi au abandonat complet inventarierea și inspecția conturilor clienților și au început să analizeze, să compare și să justifice eșecurile, oferind recomandări și soluții celor responsabili de activitățile companiei.

În timp se stabilesc obiective, instrumente și tehnici specifice, precum și diferite sisteme de raportare pentru auditorii interni comparativ cu auditorii externi. După trecerea crizei economice, auditorii sunt încă angajați pentru că au dobândit cunoștințele necesare și au folosit tehnici și instrumente specifice domeniului contabilității financiare. În timp, ei au extins domeniul de aplicare al auditului și au revizuit obiectivele acestuia, conducând la ideea că trebuie să existe o funcție a activității de audit intern în cadrul organizației. Noua funcție de audit intern va menține multă vreme în memoria colectivă conotațiile contabilității financiare din cauza patrimoniului său, a activității de certificare a conturilor.