Educația și perspectivele pieței muncii din România

Actualitatea temei. În condițiile aderării României la U.E., o importanță deosebită o are alinierea acesteia la standardele economice și sociale ale U.E.

Integrarea în Uniunea Europeană reprezintă o prioritate strategică a politicii României, a cărei realizare depinde de eforturile concertate ale instituţiilor guvernamentale, societăţii civile, mediului de afaceri şi ale fiecărui cetăţean român. Realizarea unei politici coerente şi integrate în domeniul ocupării constituie cheia de boltă în procesul de aderare a României la structurile europene.

Programele politicii de coeziune reprezintă modalitatea prin care România va reuși implementarea unei politici europene: modernă, flexibilă, anticipativă, rapid adaptabilă la un mediu economic şi social în continuă schimbare şi având o contribuţie substanţială la atingerea obiectivelor politice cheie ale Uniunii, cum ar fi Agenda Lisabona.

Schimbările produse după anul 1990 au distrus potenţialul economic, astfel, provocând pauperizarea în masă a populaţiei şi creşterea inegalităţilor social-economice. Şomajul, înrăutăţirea situaţiei financiare a populaţiei, diminuarea nivelului de trai, degradarea sistemului de învăţământ şi a celui de ocrotire a sănătăţii, migrarea peste hotare a forţei de muncă au condus, inevitabil, la deprecierea capitalului uman, la amplificarea problemelor valorificării capitalului uman şi, prin urmare, la micşorarea şanselor ieşirii din criză şi dezvoltării durabile a societăţii.

Eşecurile reformelor economice au influenţat negativ asupra sistemului de învăţământ şi a stării sănătăţii populaţiei – domenii prioritare în formarea şi dezvoltare capitalului uman.

Subfinanţarea învăţământului şi a sistemului de ocrotire a sănătăţii a avut impact negativ asupra calităţii serviciilor educaţionale şi sanitare, şi a limitat accesul populaţiei la aceste servicii.

În ultimele decenii s-au acumulat numeroase dovezi de ordin empiric şi teoretic, care demonstrează că încercările umane de sporire a bunăstării materiale şi spirituale depind decisiv de performanţele capitalului uman, în special a educaţiei. Pregătirea şi exploatarea cunoştinţelor, deprinderilor practice, abilităţilor profesionale şi valorilor culturale depind de conştientizarea publică a faptului, că doar transformarea în prioritate a investiţiilor în capitalul uman poate imprima acestuia competitivitatea necesară pentru a face faţă noilor circumstanţe ale dinamicii economice moderne. România trebuie să se alinieze la normele europene (Agenda Lisabona, 2005) care vizează transformarea Europei în cea mai competitivă şi dinamică economie bazată pe cunoaştere, capabilă să susţină creşterea economică prin crearea mai multor locuri de muncă şi realizarea unei mai bune coeziuni sociale, punând un mai mare accent pe cunoaştere, inovare şi optimizarea capitalului uman.

În aproape toate ţările membre ale Uniunii Europene, nivelul educaţiei este un factor important în determinarea gradului de ocupare a populaţiei. Bineînțeles investiția în OM, poate fi și volumul de resurse necesare unei alimentații normale sau sau fonduri necesare alocate asigurării unei stări de sănătate bune.

Numeroasele studii apărute în ultimele decenii demonstrează, legătura pozitivă existentă între creşterea bunăstării şi investiţia în capitalul uman. K. Murphy, R. Tamura, N. Tomes sau J. Mincer sunt cei care au demonstrat că eforturile ocazionate de saltul educaţional (primar, gimnazial, liceal, universitar) primesc recompense sporite pe măsura extinderii perioadei de formare şi calificare. Datele statistice confirmă superioritatea veniturilor deţinătorilor de diplome universitare prin comparaţie cu posesorii celorlalte grade de calificare.

Concluziile furnizate de analize pe economia României demonstrează că între nivelul studiilor şi mărimea veniturilor există o relaţie pozitivă după cum aceleaşi cifre arată, fără dubii, că între gradul de ocupare al forţei de muncă şi durata educaţiei (adică, mărimea investiţiilor în capitalul uman ) se manifestă acelaşi tip de relaţie.

Analizele pieţei româneşti a muncii arată că cei mai afectaţi de şomaj sunt indivizii cu educaţie modestă în timp ce persoanele cu studii universitare suferă în mai mică măsură de pe urma acestui fenomen. O asemenea constatare ne aduce la una dintre concluziile lui Becker conform cărora diferenţierea veniturilor funcţie de investiţia în educaţie se manifestă indiferent de gradul de dezvoltare a sistemelor economice luate în calcul. Ea poate fi întărită de o remarcă a lui Samuelson care explică rata ridicată a şomajului printre tinerii de culoare din Statele Unite prin calificările scăzute deţinute de aceştia [Samuelson, 1990, 342]. Statisticile româneşti mai subliniază faptul că mai mult de jumătate din posturile de conducere din societatea noastră sunt ocupate de indivizi cu studii superioare, ponderea fiecărui grad de instruire diminuându-se pe măsura coborârii la nivel liceal, gimnazial.

Este de necontestat faptul că performanţa economică a unei naţiuni (reflectată în calitatea generală a vieţii) se află în strânsă legătură cu investiţia în capitalul său uman. O evaluare sumară a capitalului uman din România scoate la iveală subinvestiţia cronică din acest domeniu şi efectele sale asupra performanţelor economice ale forţei de muncă naţionale.

Situaţia capitalului uman autohton nu este întâmplătoare. După jumătate de veac de “întreceri socialiste” cu producţii agricole “record” la hectar şi cu planuri cincinale atinse în “patru ani şi jumătate”, descoperim că iminenta noastră integrare în structurile economice concurenţiale ale Uniunii Europene ne plasează într-o postură destul de dificilă. Industrializarea forţată şi cooperativizarea cu pistolul au împiedicat pregătirea adecvată a forţei de muncă. Angajarea exclusivă pe domeniul public a distrus etica muncii, sentimentul asumării responsabilităţii personale, a demotivat salariatul separându-l de obiectivele fanteziste ale “propăşirii pe calea socialismului”. Rezultatele se văd, printre altele, în performanţele administraţiei publice. Astăzi, forţei de muncă româneşti îi lipseşte mentalitatea concurenţială, flexibilitatea şi adaptabilitatea la condiţiile schimbătoare ale sistemului economic ceea ce justifică greutatea cu care mulţi români acceptă slujbe noi. O bună parte a ratei şomajului are ca origine asemenea realităţi. În plus, partea cea mai performantă a capitalului uman naţional migrează spre zone (ţări) unde exploatarea propriilor avantaje aduce câştiguri net superioare.