Evaluarea întreprinderii

SCURT ISTORIC AL TEORIEI VALORII

Secolele XVII si XIX marcheaza inceputul dezvoltarii teoriei valorii. Scoala clasica a identificat prima data cei patru factori de productie: pamantul, capitalul, munca, coordonarea si a pus in discutie relatia intre factorii de baza care creeaza valoarea si raportul cerere-oferta pe piata.

Teoria clasica s-a bazat in principal pe contributia fiziocratilor care au considerat productia agricola ca sursa de avutie, pamantul fiind considerat ca factor de productie fundamental. Fiziocratii au identificat importanta utilitatii si raritatii in determinarea valorii precum si rolul competitiei in determinarea pretului . Scoala clasica a continuat dezvoltarea tezelor fiziocratilor propunand o teorie a valorii bazata pe costul de productie, valoarea fiind considerata dupa parerea lui Adam Smith ca fiind un fenomen obiectiv, ea fiind creata prin combinatia factorului capital cu pamantul si munca.

Discipolii lui A. Smith au rafinat aceasta teorie a valorii, fara a contesta fundamentele sale. J. B. Say nu a fost de acord cu relatia dintre munca si valoare, insistand insa asupra utilitatii ca factor esential al valorii si, de asemenea, pe rolul intreprinzatorului ca factor de productie ce furnizeaza coordonarea.

A doua parte a secolului XIX marcheaza inceputul contestarii teoriei clasice a valorii. Karl Marx a formulat teoria valorii munca apreciind ca valoarea tuturor bunurilor este rezultatul direct al muncii.In viziunea scolii austriece valoarea este privita in functie de cerere, utilitatea fiind elemental fundamental in determinarea cererii.

Consideratiile cerere-utilitate opereaza doar intr-un spatiu limitat al unei anumite piete. Consideratiile oferta- cost se extind pe o perioada mai lunga, in timpul careia fluxurile de productie si raportul cerere – oferta sunt supus schimbarilor. Marshaal credea ca astfel ar exista o piata economica perfecta iar pretul, costul si valoarea ar fie egale intre ele.

Teoria valorii ar putea fi sintetizata in urmatoarele idei:

1. Valoarea nu este o trasatura intrinseca a unui activ sau a unui bun, ci ea este creata in mintea persoanelor care constituie piata acelui activ sau bun.

2. Valoarea este creata din interactiunea a patru factori economici interdependenti: utilitatea, raritatea, dorinta, puterea de cumparare.

3. Manifestarea valorii este conditionata de transferabilitatea activului sau bunului, exprimata prin capacitatea acestuia de a fi schimbat pe bani sau echivalent. Transferabilitatea nu creeaza valoare, dar reprezinta o trasatura esentiala in manifestarea valorii atunci cand un bun sau un activ nu este transferabil el nu poate avea valoare de piata chiar daca poate avea o valoare de utilizare.

4. Interactiunea continua dintre cei patru factori economici (redati la punctul 2), se concretizeaza in actiunea celei mai cunoscute „legi”ale economiei de piata: legea cererii si ofertei.

DEFINIREA VALORII

Evaluarea a fost definita in general, ca procedeul de dimensionare a costului sau al valorii unui bun, a unui grup de bunuri sau a tuturor bunurilor unei intreprinderi sau a unei investitii.

Un cuvant cheie in acest proces il reprezinta valoarea, si este necesara intelegerea sensului acestui termen.

O posibila definitie considerata ca fiind pertinenta, din punct de vedere al evaluarii, este ca valoarea reprezinta acea calitate a unui bun a carei marime depinde de intensitatea cu care este dorit si apreciat.

Alti autori definesc valoarea ca fiind un concept economic care se refera la relatia monetara dintre bunurile si serviciile destinate cumpararii/vanzarii si cei care le cumpara/vand. Valoarea nu este un fapt cert, ci o opinie care arata cat pretuiesc bunurile si serviciile la un moment dat, in concordanta cu o anumita definitie a valorii.

Definitia valorii include mai multe tipuri de valoare, nu toate importante, in ceea ce priveste o evaluare. Exista valori economice, valori religioase, valori filosofice, valori sociale, valori etnice, valori sentimentale, etc. Valoarea economica sau comerciala este valoarea ce poate fi masurata si exprimata in termeni economici, deci monetari.