Franchising-ul

Introducere

Franchising-ul , o tehnica de afaceri utilizatã atât în practica economica din ţările dezvoltate cât şi în ţara noastră, necesită aprofundări şi elucidări cu deplina lor semnificaţie. Prezenta lucrare valorifică concluzile ce s-au desprins din cercetări şi din practica anterioară.

Prezentul studiu realizează o analiză care porneşte de la principiile generale ale acestei tehnici şi continuă cu prezentarea particularităţilor materializate într-un studiu de caz.

Franchising-ul a fost studiat de numeroşi autori care au contribuit la definirea sa în funcţie de aspectele considerate ca fiind mai importante. Acest sistem a instituit o serie de principii şi s-a definit prin trăsături caracteristice, care s-au constituit ulterior ca tehnică specială de distribuţii cu răspândire internaţională. Aspectul internaţionalizării franchising-ului priveşte şi o altă latură : crearea de lanţuri naţionale şi internaţionale de franchising de către multe alte ţări.

Pe măsură ce franchising-ul s-a extins, fabricanţii, distribuitorii şi diferiţi prestatori de servicii care acţionează în acest sistem, s-au grupat în organisme naţionale şi internaţionale menite să le apere poziţiile şi interesele. În general, acestea constituie forme de promovare a acestei tehnici de comercializare şi de preocupare pentru studiul problemelor economice, juridice şi fiscale specifice acestei operaţiuni.

Promotorul acestei tehnici de afaceri îl reprezintă atitudinea favorabilă a factorilor de decizie din ţările occidentale (SUA, Australia, UE) manifestată prin crearea unui cadru legislativ adecvat pentru aceste operaţiuni, precum şi prin măsuri de facilitare a surselor de finanţare.

În ceea ce priveşte România, această tehnică de afaceri poate contribui într-o măsură însemnată la modernizarea economiei cu deosebire a comerţului, prin atragerea capitalului străin în componentele sale cele mai elevate, marcă, know-how, tehnologie modernă etc. , într-o formă convenabilă pentru toate părţile.

Problematica abordată valorifică concluziile ce s-au desprins din teoria şi din practica acestei tehnici de afaceri.

Capitolul I

TRANZACŢIILE DE FRANCHISING

1.1 Istoricul francizei

Franciza, ca sistem de afacere, a apărut în Statele Unite ale Americii în jurul anului 1850, când compania SINGER&Co. - Singer sewing Machine Company - a creat o reţea de distribuţie. Ulterior, începând cu 1898, General Motors a adoptat franciza ca strategie de dezvoltare pentru reţeaua sa de distribuitori. Franciza a traversat apoi oceanul, fiind adoptată repede şi în Europa.

În România, primul contract comercial conţinând elemente specifice sistemului de franciza a fost cel încheiat de către HERTZ cu Automobil Clubul Român, încă din 1975. După 1990, întâiile forme de contracte apropiate de contractul clasic de franciza au fost cele de distribuţie sau contractele de afiliere. Primele firme în sistem de franciza, intrate pe piaţă în perioada 1992-1993, operează în sectorul producţiei: Coca-Cola şi Pepsi. între 1994 şi 1996 multe companii care operează la nivel internaţional au pătruns pe piaţa autohtonă. Cea dintâi franciza clasică intrată pe teritoriul României a fost McDonald's, în 1995.

1.2 Definirea francizei

Franchisingul reprezintă o tehnică de afaceri economice prin care o firmă - denumită franchisor - cedează unor persoane sau firme individuale – franchiser (franchisee) - dreptul sau privilegiul să facă afaceri într-un anumit mod, pe o anumită perioadă de timp şi într-un loc determinat, totodată beneficiind de succesul şi protecţia franchisorului contra unor procente din profitul realizat.

Prin franchising se realizează un mod specific de organizare a comercializării unei producţii, conferind posibilitatea producătorului să-şi procure o clientelă constantă, cu posibilităţile şi pe riscul comercial al cesionarului.

În literatura de specialitate există o multitudine de definiţii date franchisingului, în funcţie de tipul operaţiunii şi aspectele considerate ca fiind mai importante de către diferiţi autori şi practicieni.