Frauda în Asigurări

1. Noţiuni generale

Frauda, noua modă în asigurări, asa cum este numită de unii datorită amplorii deosebite

din ultimii 10 ani, este definită în Dicţionarul Explicativ al Limbii Române drept ″actul de rea

credinţă săvârsit de cineva, de obicei pentru a realiza un profit material de pe urma atingerii

drepturilor altora.″

Conceptul de fraudă prezintă însă o amplă semnificaţie, putând îmbrăca mai multe forme,

făcându-si simţită prezenţa în toate aspectele vieţii economice si sociale ale unei ţări. Frauda este

evidenţiată teoretic pentru prima dată în secolul XIV ca înselăciune specifică făcută intenţionat cu

scopul de a induce în eroare o altă persoană, pentru a primi foloase necuvenite si a o determina pe

aceasta să renunţe la un drept legal.1

Literatura de specialitate defineste asocierea frauduloasă ca efort de cooperare între

angajaţi pentru a deposeda o întreprindere de mijloace bănesti, stocuri sau alte active.

Frauda în domeniul asigurărilor cuprinde totalitatea infracţiunilor săvârsite într-o anumită

peioadă determinată în sistemul de asigurări, pe teritoriul naţional. Ea poate fi înţeleasă ca

denaturarea voită a faptelor de către asigurat în cazul despăgubirii pentru acoperirea pagubelor

suferite. Frauda în asigurări se referă la mărirea intenţionată si artificială a pretenţiilor de

asigurare si pretenţia la cereri de despăgubire în urma unor pierderi ce nu au avut loc sau care au

fost înscenate.

Frauda în general, precum si frauda în asigurări, poate fi structurată în trei categorii:

fraudă legală, fraudă reală si frauda aparentă.2 Frauda legală este formată din totalitatea faptelor

penale pentru care s-au pronunţat hotărâri de condamnare rămase definitive.Frauda reală

reprezintă totalitatea faptelor penale săvârsite pe un anumit teritoriu, într-o perioadă de timp

determinată. Frauda aparentă este formată din totalitatea infracţiunilor din sistemul de asigurări

semnalate sistemului justiţiei penale si înregistrate ca atare.

Diferenţa existentă între fraudab reală si cea aparentă este denumită ″cifra neagră a

fraudei″ si rprezintă faptele antisociale care, din diverse motive, rămân necunoscute organelor din

sistemul justiţiei penale.

Există o serie de fapte care conduc la comiterea fraudei, dintre acestea amintim: declararea

de lucruri neadevărate în momentul încheierii contractelor, prezentarea unor date false cu privire

la riscul asigurat, acordarea de despăgubiri necuvenite, întocmirea unor devize de reparaţii

neconforme cu realitatea, falsul, uzul de fals si abuzul în seviciu atunci când este implicat si un

angajat al firmei de asigurare sau organul de constatare.

Caracteristicile oricărui tip de fraudă se referă la : presiune, raţionare si oporunitate. În

primul rând, dorinţa de a obţine un câstig necuvenit reprezintă un factor de presiune asupra

persoanei în cauză ; raţionarea se referă la capacitatea fiecărui infractor de a realiza că un

asemenea comportament este acceptabil, si nu în ultimul rând, oportunitatea reprezintă acel sistem

care permite realizarea actului fraudulos.

Frauda a devenit în ultimii ani o adevărată problemă la nivel internaţional.Unii concep

frauda drept un mod de a obţine un trai mai bun si astfel, în timp, exemplul lor este urmat de alte

persoane care împărtăsesc aceeasi doriţă de viaţă mai bună, neţinând însă cont de mijloace.

Există motive întemeiate care ne arată că acest mod de acţionare fraudulos este demn de

luat în seamă, si acest fapt este susţinut si de statistici. Astfel:

- 25% din accidentele sau îmbolnăvirile acoperite de o poliţă în Canada sunt

inventate sau exagerate;

- 30% din totalul despăgubirilor plătite în SUA sunt fraude, sumele ridicându-se la

valori de 2 bilioane dolari;

- 15 miliarde dolari sunt pierduţi anual de companiile din SUA, ca urmare a

fraudelor realizate pe baza asigurărilor de sănătate pentru călătorie;

- 10% din totalul daunelor plătite pentru asigurările de bunuri în Europa sunt

musamalizate;

- 25% din reclamaţiile de daună din Marea Britanie sunt afectate de fraudă.

În România, până la 7% din despăgubirile plătite de firmele de asigurări (aprox.10

milioane euro anual) sunt cazuri de fraudă si procentul este în crestere.

2. Factori favorizatori fraudei în asigurări

Din multitudinea de factori care favorizează fenomenul de fraudă la nivel general, dar si al

fraudei în asigurări, amintim:

a. factori de natură economică;

b. situaţia economică, formele de organizare si reglementare juridică a societăţilor

comerciale;

c. mediul afacerilor, opinia publică, mediul juridic, etc.;

d. factori juridici;

e. factori psihosociali;

f. insuficienţa fondurilor si a controalelor interne si externe.

În cazul societăţilor de asigurare, acestor factori li se mai alătură si o serie de factori

specifici sistemului, care alături de abuzuri, neajunsuri si neglijenţe, nu fac altceva decât să

mărească probabilitatea realizării fraudelor.

Dintre factorii specifici sistemului de asigurare putem preciza:

- reducerea primelor de asigurare si/sau amânarea plăţii în mod nejustificat;

- încheierea contractelor de asigurare fără a efectua inspecţia de risc si fără

identificarea autovehiculelor sau a bunurilor asigurate;

- întocmirea si instrumentarea defectuoasă a dosarelor de daună;

- contractarea de asigurări de bunuri si valori deosebite, fără efectuarea unor

investigaţii si cercetări bazice cu privire la bonitatea clientului;

- neefectuarea de verificări la cazurile ce prezintă suspiciuni în ceea ce priveste

realitatea producerii riscului asigurat corelate cu daunele înregistrate;

- emiterea de poliţe de asigurare după producerea unor evenimente asigurate;

- plăţi către ateliere de reparaţii auto, asiguraţi sau persoane păgubite, pe baza unor

documente care nu sunt conforme cu realitatea sau care sunt emise de firme

″fantomă″.