Gestiunea Riscului de Credit prin Intermediul Derivatelor de Credit

Capitolul 1. Riscul de credit şi gestiunea acestuia

1.1. Caracteristici generale

Riscul financiar este un risc suplimentar riscului de afaceri, pe care şi-l asumă întreprinzătorii atunci când apelează la surse de finanţare externă. Acest tip de risc este deseori asociat cu apariţia unor situaţii financiare nefavorabile, cum ar fi: evoluţii neaşteptate ale preţurilor, deteriorarea bonităţii financiare a contrapărţilor şi insolvabilitatea acestora .

Riscul financiar este format din trei categorii de riscuri: riscul de piaţă, riscul de credit şi riscul de lichiditate.

Riscul de credit este o formă a riscului financiar, şi apare în situaţia în care debitorii sau emitenţii de titluri nu vor sau nu pot să îşi onoreze obligaţiile la scadenţă, ca urmare a degradării situaţiei financiare a acestora. Evoluţia nedorită a situaţiei financiare poate fi determinată atât de condiţiile afacerii împrumutatului, cât şi de starea generală a economiei.

În literatura de specialitate se regăsesc mai multe interpretări ale noţiunii de risc de credit, printre care se regăsesc:

- riscul de creditare, care se referă la posibilitatea pierderilor în urma incapacităţii de plată;

- probabilitatea incapacităţii de plată (Probability of Default, PD) – se poate întâmpla în momentul în care contractantul va da faliment, devenind insolvabil nefiind în stare de a-şi achita obligaţiile într-o anumită perioadă de timp (un an).

- expunerea în risc la momentul incapacităţii de plată (Exposure at default, EAD) – estimarea costului poziţiilor bilanţiere şi extrabilanţiere expuse la risc în momentul incapacităţii de plată, fără a lua în considerare sursele de asigurare.

- proporţia pierderilor în cazul incapacităţii de plată (Loss Given Default, LGD) – pierderile în cazul nerambursării creditului, care se egalează cu expunerea băncii la risc în momentul incapacităţii de plată minus mijloacele băneşti, care pot fi recuperate creditului;

- capitalul economic inerent riscului de creditare – parte a capitalului acţionar, care trebuie rezervată pentru acoperirea pierderilor potenţiale maxime cu probabilitate de 99% de manifestare.

Riscul de credit cuprinde două componente:

- riscul de intrare în incapacitate de plată a contrapartidei (default risk);

- riscul de majorare a spreadului (spread risk);

Default risk sau riscul de intrare în incapacitate de plată reprezintă posibilitatea ca o contrapartidă să nu îşi poată onora total sau parţial obligaţiile contractuale, precum plata dobânzii şi a principalului. Acest risc se manifestă în cazul în care există o creanţă netă faţă de contrapartidă şi acesta intră în incapacitate de plată.

Spread risk sau riscul de majorare a spreadului se referă la faptul că valoarea de piaţă a instrumentului de credit poate să se reducă din cauza modificărilor apărute în situaţia financiară a debitorului.

În comparaţie cu riscul de piaţă, riscul de credit este mai greu de anticipat din prisma a două aspecte, diversificarea scăzută fiind principala cauză a falimentelor bancare.

Primul aspect se referă la orizontul de timp, care este limitat în cazul riscului de piaţă şi lung la riscul de credit. Din acest motiv trebuie luate în considerare atât schimbări ce apar în structura portofoliului, cât şi evoluţia unor factori generatori de riscuri.

Al doilea aspect se referă la frecvenţa redusă de apariţie a evenimentelor generatoare de credit, probabilităţile de intrare în incapacitate de plată şi corelaţiile dintre acestea sunt mai greu de cunatificat, decât în cazul riscului de piaţă care se măsoară prin intermediul varianţei şi covarianţei.

1.2. Managementul riscului de credit pe plan intern

Managerii instituţiilor financiare conştientizează faptul că maximizarea profitului implică de cele mai multe ori şi o expunere la risc. În acest context, managementul riscurilor este o componentă importantă a gestiunii oricărei entităţi, cât şi a strategiei unei bănci.

În cazul unei instituţii bancare prevenirea riscului vizează două aspecte: divizarea riscului şi constituirea garanţiilor.

Divizarea riscului se referă la găsirea unei modalităţi de disipare a riscurilor, astfel încat pe baza legii probabilităţii să se reducă posibilitatea înregistrarii unor pierderi mari din partea băncii.

Astfel, diversificarea domeniilor în care acţionează banca permite menţinerea riscului de credit în limite care pot fi controlate. Pe de altă parte, anumite întreprinderi de mari proporţii au nevoi mari de credite, pe care o singură banca nu poate sa le satisfacă.

În vederea diminuării sau eliminării pierderilor, băncile monitorizează calitatea portofoliului de credit printr-un audit periodic (revizuire) în funcţie de notarea internă a creditului care a fost făcută cu ocazia instrumentării dosarului de credit.