Impactul Procesului de Integrare Economică Asupra Țărilor Nord-Americane

Extinderea procesului de regionalizare la scară planetară prin apariţia unor noi grupări de cooperare şi integrare economică, a determinat ţările dezvoltate din America de Nord să se gândească la o formă de asociere care să le reprezinte mai bine interesele şi să le acopere de risc în relaţiile economice cu celelalte state ale lumii, aflate şi ele în astfel de raporturi. Ştiind că grupările regionale promovează relaţiile dintre statele partenere iar în raport cu terţii adoptă o politică diferenţiată şi privind lipsa perspectivei constituirii unei astfel de grupări între ţările continentului nord-american, ce ar fi condus la pierderi considerabile în relaţiile comerciale cu parteneri precum Uniunea Europeana sau ASEAN, s-a avut în vedere un prim pas de rezolvare a acestei probleme regionale şi anume, semnarea unui acord privind liberalizarea comerţului între Statele Unite ale Americii şi Canada. Deşi Mexicul era un stat cu economie în curs de dezvoltare, aderarea la principiile fundamentale ale comerţului liber a constituit una din deciziile cele mai importante pe care trebuia să o adopte după o lungă perioadă de protecţionism, această hotărâre fiind luată datorită oscilaţiilor preţului petrolului, datoriilor externe foarte mari, precum şi nivelului redus al eficienţei muncii. Un motiv al creării NAFTA l-a reprezentat şi dificultăţile întâmpinate de GATT în definitivarea negocierilor referitoare la reducerea taxelor vamale şi a protecţionismului; scopul iniţial al realizării acestei grupări de integrare fiind acela de a crea o zonă de liber schimb, cu funcţia prioritară de alternativă şi contraponderare la cea vest-europeană. La apariţia sa, NAFTA a avut mai multe semnificaţii:

- NAFTA a reprezentat schimbarea politicii SUA în direcţia regionalizării, în pofida vechilor ei concepţii despre multilateralitate;

- NAFTA este o grupare economică integraţionistă între superputerea economică a lumii, SUA, şi două ţări cu un potenţial diferit: Canada şi Mexic, o ţară cu economie în dezvoltare;

- alăturarea a două ţări cu venit pe locuitor foarte ridicat si a uneia cu un venit substanţial mai scăzut, ne conduce la concluzia că unul dintre scopuri a fost şi acela de a deplasa axa de dezvoltare economică spre sud;

- NAFTA s-a bazat încă din faza negocierilor pe îndelungatele relaţii comerciale dintre SUA şi Canada, respectiv SUA şi Mexic.

Acordul Nord-American de Liber Schimb (NAFTA), semnat de prim-ministrul canadian Brian Mulroney, președintele mexican Carlos Salinas, și președintele american George HW Bush, a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1994. Începând cu anul 1993, NAFTA a generat creșterea economică și creșterea standardelor de viață pentru oamenii din toate cele trei țări membre. Prin consolidarea normelor și procedurilor care reglementează comerțul și investițiile pe întregul continentul, NAFTA s-a dovedit a fi o bază solidă pentru a construi prosperitatea viitoare.

Fiecare țară membră NAFTA păstrează tarifele sale externe pentru bunuri față de terți, dar percepe un tarif mai mic pe produse "originare" de la ceilalți membri NAFTA. Negociatorii acordului au încercat să facă regulile NAFTA foarte clare, astfel încât să ofere siguranță și previzibilitate pentru producători, exportatori și importatori. De asemenea, ei au căutat să se asigure că beneficiile NAFTA nu sunt extinse la mărfurile exportate din țări terțe, care au suferit o prelucrare minimă în America de Nord.

O incursiune în istoria relativ recentă a relațiilor intra-nord-americane evidențiază că NAFTA este, într-un fel, o urmare firească a credinței nestrămutate în forța comerțului și investițiilor libere. NAFTA apare ca o abordare modernă și o continuitate a drumului deschis în perioada postbelică a doi precursori celebri: Autopact și FTA. Experții au considerat Autopact drept un model pentru un acord sectorial de comerț liber. Autopact, semnat în 1965 între Canada și SUA, a eliminat taxele vamale pentru autoturismele fabricate în una din cele două țări și expediate în cealaltă țară. Aceasta a permis producătorilor de autoturisme din ambele țări să-și programeze mai bine producția. Granița dintre SUA și Canada a înregistrat în 1995 un flux reciproc de schimburi cu autovehicule și componente auto de circa 70 mld. USD. Practic, un sfert din schimburile intra-nord-americane (exclusiv Mexic) sunt reprezentate în prezent de schimburile de autovehicule și componente auto.

Uzinele canadiene au avut posibilitatea de a se specializa în câteva modele de autoturisme, cea mai mare parte a producției lor fiind trimisă în SUA în schimbul unor modele care nu se produceau în Canada. În perioada 1965 – 1985 a avut loc o revoluție în atitudinea oamenilor de afaceri din Canada față de comerțul liber cu SUA; aceasta a fost considerată într-o măsura crescândă drept cea mai bună speranță pentru a deveni competitiv în economia mondială. Anul 1985 marchează inițierea informală a negocierilor Canada – SUA pentru un acord general de comerț liber. Acesta intra în vigoare începând cu 1 ianuarie 1991.

Cunoscut sub denumirea simplă de FTA (Canada-United States Free Trade agreement), Acordul de comerț liber între cele două țări a decis eliminarea totală a taxelor vamale în schimburile reciproce. Eliminarea se putea face fie imediat, fie pe perioade de 5 sau 10 ani. În 1996, taxele vamale au dispărut în comerțul reciproc cu mașini și utilaje, calculatoare, mobilă, hârtie, țiței pentru ca în 1998 să fie eliminate și restul taxelor vamale de la o serie de produse considerate mai sensibile ca, de exemplu, confecții, medicamente, produse alimentare. Acordul a inclus și alte prevederi privind facilitarea accesului mărfurilor canadiene pe piața SUA, ameliorarea tratamentului investițiilor străine reciproce, reglementarea schimburilor de energie. Astfel, Canada a primit asigurarea că industria americană nu va mai folosi inechitabil legile din SUA pentru a se proteja de mărfurile canadiene care au prețuri mai scăzute. O serie de restricții asupra investițiilor americane în Canada au fost înlăturate, investitorii americani nemaiavând obligația procurării de inputuri din Canada sau a efectuării unor anumite activități de cercetare utilizând capacitățile din Canada. În comerțul cu energie, SUA a primit asigurări că livrările canadiene de țiței nu vor fi diminuate și că prețul acestora nu va fi mărit în perioada de deficit de energie, în timp ce SUA s-a angajat să nu impună taxe la importul de țiței, gaze și energie electrică importate din Canada.