Importanța Infrastructurii pentru Dezvoltarea Regională

Proiect
7/10 (1 vot)
Domeniu: Economie
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 61 în total
Cuvinte : 18650
Mărime: 2.17MB (arhivat)
Publicat de: Luca Cîrstea
Puncte necesare: 7
Academia de Studii Economice Facultatea de Management – Administraţie Publică

Extras din proiect

PLANUL NAŢIONAL DE DEZVOLTARE (PND)

România, ca şi noile state membre la Uniunea Europeană , a fost solicitată de către Comisia Europeană să elaboreze Planuri Naţionale de Dezvoltare pentru accesarea Fondurilor de pre-aderare de tip structural (Phare, Ispa şi Sapard) şi, ulterior aderării, pentru accesarea Instrumentelor Structurale (fonduri structurale şi de coeziune).

Planul Naţional de Dezvoltare (PND) este documentul de planificare strategică şi programare financiară multianuală, care are ca scop să orienteze şi să stimuleze dezvoltarea economică şi socială a ţării pentru atingerea obiectivului de realizare a coeziunii economice şi sociale.

Prin PND se realizează o programare similară celei realizate de statele membre ale Uniunii Europene pentru Obiectivul 1 de intervenţie a Fondurilor Structurale, care promovează dezvoltarea şi ajustările structurale ale regiunilor având întârzieri în dezvoltare, prin furnizarea de infrastructură de bază şi încurajare a investiţiilor în activităţi economice de afaceri.

Începând cu anul 2002, la solicitarea Comisiei Europene, a fost demarat procesul de elaborare a Planului Naţional de Dezvoltare pentru perioada de programare 2004-2006.

PND 2004-2006 este un document de programare elaborat adecvat cerinţelor UE, caracterizându-se prin extinderea domeniilor analizate, creşterea rigorii şi profunzimii analizei socio-economice, cuantificarea obiectivelor şi măsurilor propuse şi dimensionarea realistă a eforturilor financiare necesare atingerii obiectivelor prioritare.

Din luna mai 2004 a fost declanşat procesul de elaborare a PND 2007-2013 , primul plan al României care va fundamenta accesul la Fondurile Structurale şi de Coeziune ale UE, după data aderării, în calitate de Stat Membru. Pe baza acestui plan se va negocia cu Comisia Europeană alocarea unei asistenţe nerambursabile pe perioada de programare 2007- 2013, a cărei dimensiune anuală va fi de cca trei ori mai mare decât cea a asistenţei financiare de pre-aderare. PND 2007-2013 a fost finalizat şi aprobat în şedinţă de Guvern în decembrie 2005.

RAPORT DE ACTIVITATE al Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului pentru anul de guvernare 2006 - SINTEZĂ-

Ministerul Transporturilor, Constructiilor si Turismului (MTCT) este organizat si functioneaza potrivit Hotararii Guvernului nr. 412/2004, cu modificarile si completarile ulterioare si reprezinta organul de specialitate al administratiei publice centrale care stabileste politica in domeniul transporturilor, turismului, lucrarilor publice si locuintei la nivel national, elaboreaza strategia si reglementarile specifice de dezvoltare si armonizare a acestor activitati si indeplineste rolul de autoritate de stat in domeniul transporturilor, turismului, lucrarilor publice si locuintei. Activitatea Ministerului Transporturilor, Constructiilor si Turismului s-a desfăşurat in contextul reglementarilor (legi, hotarari de guvern, Ordine de Ministru) si documentelor de politici publice existente/elaborate (Programul de Guvernare 2005-2008; Calendarul de aplicare a masurilor si actiunilor pentru indeplinirea Programului de Guvernare 2005-2008; strategii sectoriale, planuri nationale de dezvoltare, programe de dezvoltare) si a vizat in principal:

- integrarea retelei nationale de transport (si logistica) la reteaua europeana, respectiv la cea internationala concomitent cu dezvoltarea echilibrata a economiei locale si regionale, imbunatatirea confortului calatorilor si cresterea sigurantei acestora, eficientizarea transportului de marfa si marirea mobilitatii populatie;

- dezvoltarea si modernizarea infrastructurii localitatilor, constructia de locuinte si reconstructia locuintelor distruse de inundatii; cresterea sigurantei si confortului termic al locuintelor in vederea asigurarii protectiei vietii, proprietatii si valorilor de patrimoniu si a mediului; alinierea conceptului de amenajarea teritoriului si urbanism la cerintele dezvoltari spatiale durabile;

- integrarea turismului national in tendintele regionale si mondiale din punct de vedere al dinamicii si orientarii in structurarea ofertei prin diversificarea ofertei de servicii turistice cu accent pe sistemul informational si cresterea calitatii serviciilor turistice.

Politica Ministerului Transporturilor, Constructiilor si Turismului a urmărit şi urmăreşte coroborat cu reglementarile si documentele de politici publice existente/elaborate: alinierea sistemului national de transport - feroviar, rutier, naval, aerian - la sistemul european; realizarea/reabilitarea infrastructuriiedilitare rurale – drumuri, alimentari cu apa, canalizare; constructia de locuinte si sali de sport precum si reconstructia locuintelor distruse de inundatii; consolidarea si reabilitarea termica a cladirilor; realizarea unei evidente cadastrale sistematice a fondului imobiliar; alinierea conceptului de amenajarea teritoriului si urbanism la cerintele dezvoltarii spatiale durabile; valorificarea potentialului turistic, cresterea veniturilor din turism si a ponderii turismului in produsul intern brut.

Obiectivele pentru derularea politicilor publice, au fost si sunt in continuare: in domeniul transporturilor

- modernizarea si dezvoltarea infrastructurii de transport feroviar si rutier pe

reteaua TEN-T, cu prioritate pe coridoarele pan-europene de transport IV si IX care traverseaza Romania;

- reabilitarea, modernizarea si dezvoltarea infrastructurii pe Dunare, canale navigabile si a infrastructurii portuare de pe coridorul VII european;

- cresterea capacitatii aeroportuare si a sigurantei transportului aerian;

- dezvoltarea si modernizarea mijloacelor si instalatiilor de transport in vederea imbunatatirii calitatii serviciilor, sigurantei circulatiei, securitatii, calitatii mediului si asigurarea interoperabilitatii sistemului de transport;

- inlaturarea urmarilor calamitatilor naturale asupra infrastructurii de transport.

in domeniul amenajarii teritoriului, lucrarilor publice si dezvoltarii constructiei de locuinte

Preview document

Importanța Infrastructurii pentru Dezvoltarea Regională - Pagina 1
Importanța Infrastructurii pentru Dezvoltarea Regională - Pagina 2
Importanța Infrastructurii pentru Dezvoltarea Regională - Pagina 3
Importanța Infrastructurii pentru Dezvoltarea Regională - Pagina 4
Importanța Infrastructurii pentru Dezvoltarea Regională - Pagina 5
Importanța Infrastructurii pentru Dezvoltarea Regională - Pagina 6
Importanța Infrastructurii pentru Dezvoltarea Regională - Pagina 7
Importanța Infrastructurii pentru Dezvoltarea Regională - Pagina 8
Importanța Infrastructurii pentru Dezvoltarea Regională - Pagina 9
Importanța Infrastructurii pentru Dezvoltarea Regională - Pagina 10
Importanța Infrastructurii pentru Dezvoltarea Regională - Pagina 11
Importanța Infrastructurii pentru Dezvoltarea Regională - Pagina 12
Importanța Infrastructurii pentru Dezvoltarea Regională - Pagina 13
Importanța Infrastructurii pentru Dezvoltarea Regională - Pagina 14
Importanța Infrastructurii pentru Dezvoltarea Regională - Pagina 15
Importanța Infrastructurii pentru Dezvoltarea Regională - Pagina 16
Importanța Infrastructurii pentru Dezvoltarea Regională - Pagina 17
Importanța Infrastructurii pentru Dezvoltarea Regională - Pagina 18
Importanța Infrastructurii pentru Dezvoltarea Regională - Pagina 19
Importanța Infrastructurii pentru Dezvoltarea Regională - Pagina 20
Importanța Infrastructurii pentru Dezvoltarea Regională - Pagina 21
Importanța Infrastructurii pentru Dezvoltarea Regională - Pagina 22
Importanța Infrastructurii pentru Dezvoltarea Regională - Pagina 23
Importanța Infrastructurii pentru Dezvoltarea Regională - Pagina 24
Importanța Infrastructurii pentru Dezvoltarea Regională - Pagina 25
Importanța Infrastructurii pentru Dezvoltarea Regională - Pagina 26
Importanța Infrastructurii pentru Dezvoltarea Regională - Pagina 27
Importanța Infrastructurii pentru Dezvoltarea Regională - Pagina 28
Importanța Infrastructurii pentru Dezvoltarea Regională - Pagina 29
Importanța Infrastructurii pentru Dezvoltarea Regională - Pagina 30
Importanța Infrastructurii pentru Dezvoltarea Regională - Pagina 31
Importanța Infrastructurii pentru Dezvoltarea Regională - Pagina 32
Importanța Infrastructurii pentru Dezvoltarea Regională - Pagina 33
Importanța Infrastructurii pentru Dezvoltarea Regională - Pagina 34
Importanța Infrastructurii pentru Dezvoltarea Regională - Pagina 35
Importanța Infrastructurii pentru Dezvoltarea Regională - Pagina 36
Importanța Infrastructurii pentru Dezvoltarea Regională - Pagina 37
Importanța Infrastructurii pentru Dezvoltarea Regională - Pagina 38
Importanța Infrastructurii pentru Dezvoltarea Regională - Pagina 39
Importanța Infrastructurii pentru Dezvoltarea Regională - Pagina 40
Importanța Infrastructurii pentru Dezvoltarea Regională - Pagina 41
Importanța Infrastructurii pentru Dezvoltarea Regională - Pagina 42
Importanța Infrastructurii pentru Dezvoltarea Regională - Pagina 43
Importanța Infrastructurii pentru Dezvoltarea Regională - Pagina 44
Importanța Infrastructurii pentru Dezvoltarea Regională - Pagina 45
Importanța Infrastructurii pentru Dezvoltarea Regională - Pagina 46
Importanța Infrastructurii pentru Dezvoltarea Regională - Pagina 47
Importanța Infrastructurii pentru Dezvoltarea Regională - Pagina 48
Importanța Infrastructurii pentru Dezvoltarea Regională - Pagina 49
Importanța Infrastructurii pentru Dezvoltarea Regională - Pagina 50
Importanța Infrastructurii pentru Dezvoltarea Regională - Pagina 51
Importanța Infrastructurii pentru Dezvoltarea Regională - Pagina 52
Importanța Infrastructurii pentru Dezvoltarea Regională - Pagina 53
Importanța Infrastructurii pentru Dezvoltarea Regională - Pagina 54
Importanța Infrastructurii pentru Dezvoltarea Regională - Pagina 55
Importanța Infrastructurii pentru Dezvoltarea Regională - Pagina 56
Importanța Infrastructurii pentru Dezvoltarea Regională - Pagina 57
Importanța Infrastructurii pentru Dezvoltarea Regională - Pagina 58
Importanța Infrastructurii pentru Dezvoltarea Regională - Pagina 59
Importanța Infrastructurii pentru Dezvoltarea Regională - Pagina 60
Importanța Infrastructurii pentru Dezvoltarea Regională - Pagina 61

Conținut arhivă zip

  • Importanta Infrastructurii pentru Dezvoltarea Regionala.doc

Alții au mai descărcat și

Importanța infrastrucurii pentru dezvoltarea regională

I.DEZVOLTAREA REGIONALA IN ROMANIA IN CONTEXTUL DEZVOLTARII REGIONALE EUROPENE Din perspective sistemului European, Romaina se inscrie in Zona...

Disparități Economice între Regiunile de Dezvoltare din România

Lucrarea de faţă îşi propune reliefarea principalelor disparităţi economice existente între regiunile de dezvoltare din România. Fără pretenţia de...

Rolul infrastructurii în dezvoltarea regională

INTRODUCERE Infrastructura este considerata ca avand un rol cheie in procesul de integrare. Deoarece infrastructura de obicei, a fost văzută ca o...

Rolul, impactul și consecințele sectorului financiar asupra dezvoltării regionale

1. Dezvoltarea regională – idee, reglementare, realitate Dezvoltarea regională este un concept relativ nou în România, care a început să se...

Mediul extern al SC Agdesy SRL - oportunități și restricții

Analiza macro-mediului intreprinderii Studiul macro-mediului intreprinderii permite depasirea orizontului mediului concurential deoarece...

Întreprinderea în era globalizării

In era globalizarii, specialitii in domeniu vorbesc despre “intreprinderea digitala”, “intreprinderea virtuala” sau “intreprinderea mileniului...

România în ecuația integrării europene

Reforme institutionale si politice in U.E. inaintea procesului de largire. Actuala forma de organizare ce cuprinde 15 tari membre nu mai...

Te-ar putea interesa și

Investițiile Străine Directe - Elemente Definitorii

CAPITOLUL 1 INVESTITIILE STRAINE DIRECTE – ELEMENTE DEFINITORII În vederea abordarii riguroase a unei problematici atât de complexe si extinse...

Importanța infrastrucurii pentru dezvoltarea regională

I.DEZVOLTAREA REGIONALA IN ROMANIA IN CONTEXTUL DEZVOLTARII REGIONALE EUROPENE Din perspective sistemului European, Romaina se inscrie in Zona...

Evoluția Turismului în România

CAPITOLUL I DEZVOLTAREA TURISMUL ÎN ROMÂNIA Conform determinărilor turismul1 este „activitatea cu caracter recreativ sau sportiv, constând din...

Descentralizare și dezvoltare regională

CAPITOLUL 1. DESCENTRALIZARE-PRINCIPIU DE ORGANIZARE A ADMINISTRAŢIEI PUBLICE LOCALE 1.1. Conceptul de descentralizare administraţiei publice ṣi...

Evoluția spațiului rural Românesc după integrarea în Uniunea Europeană

Capitolul I SPAŢIUL RURAL – ABORDĂRI CONCEPTUALE Acest capitol este consacrat analizei conceptelor de rural şi ruralitate, locului ruralului în...

Amenajarea durabilă a zonei turistice în România

INTRODUCERE Numărul celor care consideră astăzi că turismul reprezintă, în primul rând, o modalitate plăcută de refacere a forței de muncă mai...

Aspecte Strategice privind Dezvoltarea Serviciilor de Turism în Bucovina

Introducere Acest proiect l-am realizat cu scopul de a face cunoscută necesitatea dezvoltării sectorului terţiar şi în special a turismului, în...

The Role of Science and Technology în The Development of World Economy

INTRODUCTION The relevance of the investigated theme. The evolution noted in the international economic relations, in the beginning of the XXI...

Ai nevoie de altceva?