Instrumente de Implementare a Politicii Monetare în România

Instrumente de implementare a politicii monetare in Romania

Politica monetara reprezinta unul din instrumentele politicii economice, prin intermediul careia se actioneaza asupra cererii si ofertei de moneda din economie. Importanta politicii monetare rezulta din obiectivul fundamental al acesteia, respectiv stabilitatea preturilor, la care se adauga limitarea inflatiei si mentinerea valorii interne si externe a monedei. Responsabilitatea indeplinirii acestor obiective revine bancii centrale, care detine monopolul in formularea si transpunerea in practica a obiectivelor politicii monetare.

Stabilitatea preturilor constituie obiectivul fundamental al politicii monetare dar, in acelasi timp, reprezinta un obiectiv central al politicii economice, alaturi de: cresterea economica durabila, ocuparea deplina a fortei de munca, sustenabilitatea balantei de plati. Pentru atingerea acestor obiective, la nivelul fiecarei tari, sunt identificate instrumentele care sa conduca la cele mai bune rezultate, dintre care cele mai insemnate sunt: politica fiscala, politica veniturilor, politica monetara, politica valutara si politica comerciala .

Politica monetara contribuie la realizarea politicii economice si prin obiectivele specifice care constau in urmatoarele:

a) cresterea masei monetare pana la un nivel optim

b) mentinerea ratei dobanzii la un nivel corespunzator

c) practicarea unui nivel optim al ratei de schimb

d) alocarea optima a resurselor financiare (fonduri pentru creditare) in cadrul economiei

Instrumentele politicii monetare

Pentru indeplinirea obiectivelor de politica monetara pot fi utilizate instrumente directe si indirecte intre care este posibila stabilirea urmatoarei distinctii :

=> instrumentele indirecte sunt utilizate de catre banca centrala in relatiile cu celelalte banci si cu agentii nefinanciari. La modul traditional, aceasta categorie de instrumente include instrumente care permit controlul asupra costului si asupra cantitatii de moneda centrala.

=> instrumentele directe sunt reprezentate de masurile care afecteaza, in mod direct, utilizatorii si detinatorii de moneda, inclusiv institutiile financiare. Dintre acestea prezinta importanta: incadrarea creditului, fixarea administrativa a unor rate ale dobanzii si controlul asupra ratei de schimb .

Din distinctia prezentata, rezulta ca instrumentele indirecte corespund actiunilor asupra pietei, iar cele directe constituie masuri ale autoritatilor monetare.

Prin fiecare tip de instrument pot fi urmarite anumite obiective, astfel incat exista posibilitatea clasificarii instrumentelor dupa urmatoarea structura:

a) instrumente prin care banca centrala furnizeaza si retrage moneda centrala;

b) instrumente care afecteaza direct activele sau pasivele bancilor;

c) instrumente care permit controlul operatiunilor cu strainatatea.

a) In prima categorie a instrumentelor pot fi incluse urmatoarele tipuri de operatiuni si masuri adoptate de banca centrala:

operatiunile de open-market si acordarea de credite cu rata variabila a dobanzii pe piata monetara sau financiara ;

operatiunile de rescontare; plafonarea disponibilitatilor pentru rescontare si stabilirea costului rescontarii (rata de rescontare sau taxa speciala a scontului) ;

avansurile acordate de catre banca centrala statului si celorlalte banci: determinarea plafonului si a costului (ratei de dobanda) pentru aceste avansuri;

constituirea rezervelor obligatorii obisnuite si cele constituite asupra depozitelor si creditelor ;

b) In a doua categorie pot fi incadrate obiective cantitative globale si obiective selective, dintre care pot fi enumerate urmatoarele:

incadrarea creditului bancar sau a finantarilor ;

incadrarea sau limitarea depozitelor remunerate si gestionate de catre banci ;

raporturile bilantului (raportul dintre credite si fonduri proprii) ;

coeficientul de utilizare obligatoriu concretizat in portofoliul minim de obligatiuni, bonuri de tezaur sau alte utilizari ;

controlul emisiunilor de titluri pe piata financiara ;

stabilirea ratei de dobanda debitoare sau creditoare ;

c) Instrumentele care permit controlul operatiunilor cu strainatatea includ urmatoarele :

controlul schimburilor (imprumuturi externe autorizate, piata devizelor, reglementarea pozitiei exterioare a bancilor, depozitele constituite la banca centrala din devizele achizitionate de catre agentii nefinanciari) ;

reglementarile aplicabile dobanzilor platite pentru depozitele nerezidentilor si nivelul ratelor de dobanda ;

rezervele obligatorii constituite pentru depozitele nerezidentilor ;

interventiile bancii centrale pe piata schimburilor valutare ;

In cadrul analizei noastre sunt abordate urmatoarele instrumente :

-rezerva minima obligatorie;

-facilitatile permanente;

-operatiunile de piata monetara deschisa;

I. Rezerva minima obligatorie

Rezervele minime obligatorii (RMO) sunt reprezentate de disponibilitati banesti ale institutiilor de credit, in lei si in valuta, pastrate in conturi deschise la Banca Nationala a Romaniei. Functiile principale ale mecanismului RMO constituite in lei sunt cea de control monetar (aflata in stransa corelatie cu cea de gestionare a lichiditatii de catre BNR) si cea de stabilizare a ratelor dobanzilor de pe piata monetara interbancara. Rolul major al RMO in valuta este acela de a tempera expansiunea creditului in valuta. Sistemul rezervelor minime obligatorii este instituit pentru a asigura o lichiditate minima in sistemul bancar, si consta in obligatia bancilor, care colecteaza depozite, de a consemna, in conturile lor deschise la banca centrala, sume stabilite prin aplicarea unei cote procentuale asupra bazei de calcul, prin acest mecanism urmarindu-se atat un scop monetar precum si unul prudential .