Mecanismul creditării bancare

Sistemul bancar reprezintă ansamblul de bănci diferit organizat in jurul şi sub conducerea băncii centrale în vederea coordonării operaţiunilor de scont si re-scont de credite, de plasamente si de administrare a depozitelor bancare.

Sistemul bancar include banca centrală, toate băncile comerciale, băncile de afaceri, de depozit, de credit, industriale, agricole si alte instituţii de credit existente într-o ţară, diferenţiate prin atribuţiile şi particularităţile funcţionarii lor prin prerogativele conferite prin lege.

Sistemul bancar din România s-a constituit odată cu înfiinţarea Băncii Naţionale a României (1880). Apoi au apărut bănci mari si mijlocii având capitaluri importante si posibilităţile de obţinere a creditelor, atât de la B.N.R, cât şi de la mari bănci din străinătate.

Structura sistemului bancar românesc înainte de 1990 era în mare parte similar cu cea a celorlalte economii din Europa Centrală si de Est, totuşi in anumite privinţe era mai rigidă şi a avut un rol pasiv în economie. Sistemul bancar românesc dinainte de reformă consta din Banca Naţională a României, care juca rolul atât de Bancă Centrală cât şi comercială şi din Băncile specializate pentru investiţii , comerţ exterior, agricultură şi economii.

După 1990 sistemul bancar este considerat ca fiind cel mai fragil mecanism al unei economii, în sensul că resimte cel mai puternic şocurile induse în economie. Sistemul bancar românesc, deşi afectat de falimentul câtorva bănci private, s-a dovedit a avea cea mai bună evoluţie, prestaţia Băncii Naţionale influenţând hotărâtor atât băncile comerciale cât şi evoluţia economiei în ansamblu . Reforma sistemului bancar românesc a început în 1991 prin crearea unui sistem pe două nivele, în care Banca Naţională îşi pierde caracterul de bancă comercială (prin desprinderea din BNR a BCR) si, domeniul se deschide noilor operatori bancari. In perioada scursă din 1990, în pofida unor sincope ale câtorva bănci, receptate negativ de către populaţie, sistemul bancar românesc este vizibil mai stabil şi mai bine reglementat decât restul economiei în ansamblul prin: prezenţa unor bănci străine alături de băncile cu capital mixt român-străin , cerinţe de capital minim stabilit de BNR, crearea Bursei de Valori, reglementări prudenţiale cum ar fi maximul împrumutului pe un singur client, plasamentele în societăţii nebancare, cumpărarea pachetelor de acţiuni ce depăşesc 5 % din capital; asigurarea depozitelor populaţiei la bănci, cerinţe de rezerve minime obligatorii, constituirea fondului de rezervă şi a provizioanelor specifice de risc deductibile fiscal, înfiinţarea sistemului de decontări interbancare prin intermediul Casei de Compensaţie, reglementări în domeniul valutar.

Dubiile care au planat asupra modalităţii de acordare a creditelor de către băncile comerciale au dus la perfecţionarea normelor de creditare a societăţilor bancare, la scăderea riscului general de creditare în sistemul bancar şi la apariţia unor fonduri specializate de garantare a creditelor. Ca urmare a şocului resimţit de industria bancară românească în urma dificultăţilor majore întâmpinate de unele bănci cauzate şi de retragerile masive ale depozitelor populaţiei, Banca Naţională a instituit Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare, apariţia Legii nr. 83/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale bancare la care Statul este acţionar. Prin intrarea in vigoare a Legii nr. 58/1998 – legea bancară şi a Legii nr. 101/1998 privind statutul Băncii Naţionale a României, cadrul legal privind autorizarea, reglementarea şi supravegherea prudenţială a băncilor a fost lărgit şi îmbunătăţit. Începând cu luna ianuarie 1998 realizarea obiectivelor de supraveghere a fost facilitată de introducerea noului plan de conturi pentru sistemul bancar 1998 – 1999 privatizarea primelor două bănci cu capital majoritar de stat, prin achiziţionarea pachetului majoritar de către investitorii străini. Crearea AVAB constituie premisele reducerii substanţiale a volumului creditului restant din bilanţul băncilor, prin preluarea de către AVAB a unui volum important de credite neperformante. Si după crearea sistemului pe două nivele şi deschiderea domeniului noilor operatori, băncile specializate rămase nu au fost reconfigurate, iar sistemul bancar românesc a fost dominat până în 1999 de cele cinci bănci de stat care iniţial aveau o poziţie de monopol în sectoarele respective .

Printre carenţele sistemului bancar românesc se numărau :

- restructurarea inadecvată a băncilor comerciale româneşti;

- lipsa unui culturi adecvate în domeniu atât în rândul populaţiei cât şi a personalului bancar;

- creditele neperformante şi legislaţia în curs de formare;

- conducerea corporatistă în formare la nivelul întregii economii.