Metodologia instituționalismului economic

Planul temei:

1. Apariţia instituţionalismului. Evoluţia teoriei instituţionale. Reprezentanţi. 2. Trăsături definitorii ale instituţionalimului 3. Instituţionalimul clasic. 3.1. T. B.Veblen şi vechiul instituţionalism 3.2. Componentele teoriei lui J.K. Galbraith 4. Tendinţele noului instituţionalism. 5. Concluzie.

1. Etapele evoluţiei teoriei instituţionale

Instituţionalismul clasic

(T.V. Veblen, W.C. Mitchel, Myrdal,Galbraith,

Hurst, MacNeil )

Neoinstituţionalismul

(Douglas North, Zvetozar Pejoch, Coase,

Alchian, Demsetz, Williamson, Bromley)

În cadrul sistemului economic, instituţiile reprezintă o adevarată structură de rezistenţă pe care se sprijină întregul edificiu economic, inclusiv mecanismul de funcţionare a economiei. Procesele economiei reale şi ale celei nominale nu se pot desfăşura normal fară un sistem instituţional compus dintr-o reţea extinsă de reguli şi organizaţii. Din moment ce revoluţia neoclasică a întâmpinat o serie de rezistenţe, una dintre şcolile care s-au opus celei neoclasice a fost cea instituţionalistă.

Instituţionalismul apare la sfîrşitul secolului XX în SUA, fondatorul fiind Thorsten Veblen. Apărut şi format sub influenţa şcolii istorice germane, instituţionalismul devine un curent mondial, căpătând o largă răspândire în Franţa, Suedia, Germania şi Anglia.

Cei mai de seamă reprezentanţi ai instituţionalismului sunt:

T. Veblen (1857-1929),

J. R. Commons (1862-1945),

W.S. Mitchell (1874-1948),

J.M. Clark (1884-1963),

A.A. Berle (1895-1971),

J.K. Galbraith (1908).

Ei au fost animaţi de dorinţa de a promova studiul instituţiilor şi istoriei în câmpul economiei politice, manifestându-se împotriva metodelor abstracte şi deductive folosite de ştiinţa economică neoclasică şi adresând acesteia critici distructive în ceea ce priveşte atât metodele utilizate (mai ales marginalismul), cât şi obiectul de studiu. Totodată, scopul acestui curent a fost: 1. De a sublinia rolul organizaţiilor sociale, politice şi economice în determinarea evenimentelor şi evoluţiei economice; 2. De a înlătura teoria economic standard (inclusiv cea clasică) întrucât ea ignoră mediul neeconomic (instituţional) în care indivizii iau deciziile.

2. Instituţionalismul ca doctrină economică are următoarele trăsături definitorii:

O atitudine critică faţă de un şir de aspecte negative ale capitalismului, precum şi faţă de unele concepte teoretice clasice şi neoclasice;

Calificarea instituţiilor drept forţă motrice a dezvoltării social-economice;

Justificarea amestecului statului în economie în scopul evitării crizelor, şomajului cât şi al obţinerii veniturilor nelegitime;

Efectuarea unei analize preponderent macroeconomice;

Promovarea ideii primatului socialului în raport cu economicul.

3.1 VEBLEN THORSTEIN BUNDE ( 30 IULIE 1857 - 3 AUGUST 1929 ) întemeiatorul curentului institutionalist

Economist şi om de ştiinţă american, Veblen s-a facut remarcat prin investigaţiile sale asupra structurilor economice ale societăţii şi pentru analizele sale referitoare la sistemul de economie contemporan. El este considerat cel mai spiritual reprezentant al instituţionalismului protestatar american. S-a născut în Cato, Wisconsin, a studiat la Colegiul Carleton din Northfield – Minnesota şi la Universităţile John Hopkins Yale şi Cornell.

1892 -1906 - a predat economie politică la Universitatea din Chicago 1906 -1909 - la Universitatea Stanford 1911-1918 - la cea din Missouri. 1919-1926 - a facut parte din colectivul Noii Scoli de Cercetare Socială din New York, an în care s-a retras. Era un lector sărac şi avea puţini studenţi, totuşi aceştia s-au dedicat ideilor sale. Veblen şi-a pierdut multe slujbe şi soţia în cariera sa turbulentă, dar în final şi-a găsit succesul scriind cărţi într-un stil foarte distinctiv.

În operele sale, autorul descrie societatea ca fiind divizată în “leisure class” (clasa fară ocupaţii - cei care deţineau întreprinderile de afaceri) şi “industrious class” (cei care produceau bunuri). El i-a criticat pe deţinătorii de afaceri pentru valoarea lor pecuniară.

În cea mai importantă lucrare a sa “The Theory of the Leisure Class” (1893) – (Teoria clasei fară ocupaţii sau Teoria clasei de huzur), Veblen caracteriză clasa făra ocupaţii şi susţinea că membrii acesteia sunt paraziţii şi dăunatorii economiei. În lucrare el introduce şi idea luptei date pentru menţinerea unui statut social în randul americanilor.

În lucrarea “The Theory of Business Class” (Teoria întreprinderii de afaceri, 1904) el apare drept un analist al capitalismului şi crizelor. Dupa el, oamenii de afaceri nu sunt exemple de raţionalitate economică perfectă. Aceştia, spunea el, nu sunt decît nişte “hoţi la drumul mare”, din fericire, dincolo de această lume mai puţin recomandabilă există tehnica, maşina care obligă omul să măsoare şi să calculeze.

În ultimele sale lucrări: “ Inginerii şi sistemul de preţuri ” (1921), “ Proprietarul absenteist şi întreprinderea privată ” (1924), Veblen anunţă o lume în care economiştii şi inginerii guvernează economia şi acaparează puterea. El pregătea astfel “era organizatorilor” descrisă de Burnman sau “tehnostructura” lui Galbraith. Veblen va face din tehnologie şi ştiinţă, marile forţe ale schimbării.

Principalele idei ale doctrinei instituţionaliste iniţiată de Veblen:

a) Teoria despre clasele sociale – cele 5 clase sociale

b) Clasa fară ocupaţie, trebuie să-şi arate semnele apartenenţei la clasă in alte feluri si anume prin consumul impresionant

c) Teoria intreprinderilor. Principala lui teză a fost faptul că se realizează producţie pentru două motive: pentru a crea lucruri folositoare (machine process) si pentru a acumula bani (procesul pecuniar).

d) Valoarea nu era determinată de design, si nici de preţul pe care oamenii erau dispusi sa il plătească. El dă exemplu că oamenii pot plăti foarte mult pe haine de proastă calitate, doar pentru că sunt la modă.

Concluzii ale modelului Veblen:

economia nu se va indrepta către un echilibru din cauza schimbării instituţionale si naturii intamplătoare si continue a progresului tehnic;

muncitorii si tehnicienii nu se vor revolta;

consumatorii nu au posibilitatea de a-si evalua propria utilitate;

legile economice nu sunt universale. Agenţii economici vor actiona in mod diferit in funcţie de locul si timpul in care trăiesc.

3.2 John Kenneth Galbraith a devenit un autor foarte popular dezvoltând o critică instituţională a capitalismului actual şi promovând concepţii despre societatea bunăstării şi despre noul stat industrial. Galbraith considera că în condiţiile capitalismului din a doua jum. a sec. XX noile elite a căror esenţă o reprezintă ştiinţa şi tehnologia, înlocuiesc treptat vechile elite bazate pe avere.

Componetele teoriei lui Galbraith:

Organizaţiile

Puterea anonimă

Tehnostructura

Puterile compensatorii

4. Noii instituţionalişti n-au creat în întregime un nou sistem de gandire ci au creat mini teorii:

Ei oferă explicaţii satisfăcatoare asupra genezei şi rolului instituţiilor şi fac posibilă îmbunătăţirea analizei politice: costurile de tranzacţie şi drepturile de proprietate.

Douglas North fost mai aproape de ideile lui Veblen. El foloseşte sintagme precum stat-prădator ca să explice de ce tările lumii a treia au eşuat în a se dezvolta în ciuda celor mai bune intentii ale lor. Concluzia sa este ca institutiile sunt eficiente în a face tările ineficiente. Procesul de “sinucidere” este condus de un guvern care are beneficii de pe urma instituii ineficientei şi a politicilor prădatoare.

Ronald Coase se concentrează pe institutiile legal formale şi pe modul în care ele sunt folosite pentru a reduce costurile tranzitiei. El reactionează împotriva teoriei institutionliste a lui Veblen cu privire la obiceiurile care sunt adoptate treptat şi pastrate chiar şi dupa ce au disparut. Pentru Coase, institutiile sunt adoptate ca parte a costului tranzitiei care minimizează comportamentul.