Piața Forței de Muncă la Nivel Național

1.1.Consideraţiuni generale.

În sistemul factorilor de producţie, munca omului ocupă primul şi cel mai important loc. Specificul locului şi rolului acestui factor, în ansamblul condiţiilor care dau conţinut şi formă oricărui proces de producţie, ţine de faptul că omul este purtătorul şi depozitarul aptitudinilor fizice şi intelectuale necesare a fi puse în valoare în actul productiv.

Conform Dicţionarului explicativ al limbii române, munca este o activitate conştientă, specifică omului, îndreptată spre un anumit scop, în procesul căreia omul efectuează, reglementează şi controlează prin acţiunea sa schimbul de materii între el şi natură, pentru satisfacerea trebuinţelor sale.

Antoine de Saint Exupéry , numeşte această activitate: “Calitate a omului, care nu are nici un nume. Această calitate poate fi însoţită de veselia cea mai zâmbitoare. Este acea calitate a tâmplarului care se aşează de la egal la egal în faţa bucăţii sale de lemn, o pipăie, o măsoară, şi, departe de a o trata cu uşurinţă, îşi adună pentru ea toată priceperea”.

Munca, factor de producţie activ şi determinant în activitatea economică, impune o analiză amplă la nivel macroeconomic şi microeconomic.

Ea mobilizează iscusinţele, permite omului să depăşească constrângerile mediului şi contribuie astfel la crearea bogăţiilor. Veniturile care îi sunt asociate constituie o componentă esenţială a cererii reprezentate de gospodării şi permit accesul la consum. Indiferent că este vorba de atribuirea posturilor, de ierarhia calificărilor, sau de organizarea relaţiilor profesionale, gestiunea resurselor umane regrupează aceste diferenţe caracteristice şi pune în joc mai multe problematici. Unele trimit la dezbateri teoretice, altele se referă la contribuţii mai factuale; de exemplu, cum se explică progresia şomajului de lungă durată: trebuie să incriminăm rigiditatea aparatului productiv, să ne pronunţăm în favoarea unei redefiniri a procedurilor de indemnizare sau să evocăm recompunerea relaţiilor sociale; trebuie să raţionăm în termeni de integrare şi de polivalenţă sau să punem accent pe delocalizarea activităţilor şi reducerea posibilităţilor de angajare. O altă temă de actualitate: precarizarea locurilor de muncă, inegalităţile dintre categoriile mâinii de lucru ce riscă să se accentueze.

Factorul muncă –reprezintă condiţia generală a oricarei activitati şi se asigură, ca si ceilalti factori de productie, prin intermediul pieţei.

Piaţa muncii se întemeiază, de asemenea, pe întâlnirea şi confruntarea cererii cu oferta. Ea funcţionează în fiecare ţară, pe diferite grupuri de ţări şi la scară mondială.

Orice activitate, care se iniţiază sau există în societate, generează nevoia de muncă. Aceasta reprezintă volumul total de muncă necesar activităţilor dintr-o ţară pe o perioadă dată. Dar ea nu constituie în întregime o cerere care se exprimă (manifestă) pe piaţa muncii. Condiţia generală pentru ca nevoia de muncă să ia forma cererii de muncă este remunerarea sa, salarizarea ei. De aceea, în cererea de muncă nu se includ activităţile care se pot realiza de catre femeile casnice, studenţi şi alţi nesalariaţi.

Cererea de muncă -reprezintă nevoia de muncă salariată care se formează la un moment dat într-o economie de piaţă.

Cererea se exprimă prin intermediul numarului de locuri de muncă.

Satisfacerea nevoii de muncă se realizează pe seama utilizarii disponibilitaţilor de muncă existente în societate, adică a volumului de muncă ce poate fi depus de populatia aptă de muncă a ţării respective, în perioada dată. Şi in acest caz, trebuie să avem în vedere că nu toate disponibilităţile de muncă se constituie în ofertă, ci numai acelea care urmează sa fie remunerate, salarizate.

Oferta de muncă este formată din muncă pe care o pot depune membrii societăţii în condiţii salariale. Prin urmare, în oferta de muncă nu se includ femeile casnice, studenţii şi alti oameni care depun activităţi nesalariale.

Oferta de muncă se exprimă prin numărul celor apţi de muncă sau populaţia aptă disponibilă din care se scade numărul femeilor casnice, al studenţilor si al celor care nu doresc sa se angajeze in nicio activitate, intrucât, au resurse pentru existenţă sau au alte preocupări.

Cererea şi oferta de muncă nu trebuie considerate prelungiri simple şi directe ale cererii şi ofertei de bunuri economice pe o altă piaţă, ci ca nişte categorii specifice cu un conţinut care le este propriu. În acest sens se impun atenţiei următoarele aspecte:

- Pe termen scurt, cererea de muncă este practic invariabilă, deoarece dezvoltarea unor activităţi existente şi iniţierea altora noi, generatoare de locuri de muncă, presupun o anumită perioadă de timp;

- Oferta de muncă în ansamblul său se formează în decursul unui timp indelungat in care creşte şi se instruieste fiecare generaţie de oameni până la varsta la care se poate angaja;

- Posesorii forţei de muncă au o mobilitate relativ redusă; oamenii nu se deplasează dintr-o localitate în alta si nu-si schimbă cu uşurinţă munca, ci sunt ataşati mediului economico-social, chiar daca nu au avantaje economice.