Planificarea Auditului Public Intern

1.Auditul intern. Consideraţii generale

Termenul de audit provine din limba latină de la cuvântul audit-auditare cu semnificaţia ,,a asculta”.

Funcţia auditul intern este una relativ recentă, iar utilizarea acestui termen în accepţiunea folosită în prezent se plasează în perioada crizei economice din 1929 din Statele Unite ale Americii, când recesiunea economică afecta întreprinderile.

În 1941 a fost înfiinţat în SUA Institute of Internal Auditors(IIA), care s-a internaţionalizat pe măsură ce numărul Institutelor naţionale afiliate creştea.

Conform IIA, auditul intern efectuează misiuni de asigurare şi de consiliere, iar domeniile sale de responsabilitate sunt riscul, controlul intern şi conducerea organizaţiei, finalizându-se prin plusul de valoare adus acestora.

În România, auditul intern s-a reglementat începând cu anul 2000.

Apariţia Legii 672/2002 privind auditul public intern şi Ordonanţa Guvernului nr. 37/2004 pentru modificarea şi completarea reglementărilor privind auditul intern a reglementat auditul intern la entităţile publice cu privire la formarea şi utilizarea fondurilor publice şi administrarea patrimoniului public, ca activitate funcţional independentă şi obiectivă. Legea include următoarele categorii de entităţi publice: autoritatea publică, instituţia publică, regia autonomă,compania sau societatea naţională, societatea comercială la care statul sau o unitate administrativ teritorială este acţionar majoritar şi care are personalitate juridica.

Potrivit Legii nr. 672/2002 privind auditul public intern, cu modificările şi completările ulterioare, auditul public intern este activitatea funcţional independentă şi obiectivă, care dă asigurări şi consiliere conducerii pentru buna administrare a veniturilor şi cheltuielilor publice, perfecţionând activităţile entităţii publice; ajută entitatea publică să-şi îndeplinească obiectivele printr-o abordare sistematică şi metodică, ce evaluează şi îmbunatăţeşte eficienţa şi eficacitatea sistemului de conducere bazat pe gestiunea riscului, a controlului şi a proceselor de administrare.

Rolul auditului public intern este de a contribui la buna şi efectiva gestiune a fondurilor publice.

Activitatea de audit public intern constă în promovarea unei culturi privind realizarea unui management efectiv şi eficient în cadrul entităţii publice.

Misiunea structurii de audit public intern este de a audita sistemele de control din cadrul entităţii publice în scopul de a evalua eficacitatea şi performanţa structurilor funcţionale în implementarea politicilor, programelor şi acţiunilor în vederea îmbunătăţirii continue a acestora.

Din punct de vedere structural, auditul intern este organizat în:

a) Comitetul pentru Audit Public Intern(CAPI)

b) Unitatea Centrala de Armonizare pentru Auditul Public Intern(UCAAPI)

c) compartimentele de audit public intern din entitatile publice.

În România, legea prevede următoarele tipuri de audit public intern: audit de regularitate, audit de sistem şi auditul performanţei.

Auditul de regularitate, numit şi audit de conformitate verifică regularitatea acţiunilor în raport cu regulile interne ale entităţii cât şi conformitatea cu dispoziţiile legale şi reglementare.

Auditul de sistem reprezintă o evaluare de profunzime a sistemelor de conducere şi control intern, cu scopul de a stabili daca acestea funcţionează economic, eficace şi eficient, pentru identificarea deficienţelor şi formularea de recomandări pentru corectarea acestora.

Realităţile economico-sociale din România şi nu numai, au relevat faptul că, nu constituie o condiţie suficientă ca banii publici să fie cheltuiţi conform prevederilor legale, ci aceştia trebuie să fie utilizaţi în condiţii de economicitate, eficienţă şi eficacitate.

Auditul performanţei examinează dacă criteriile stabilite pentru implementarea obiectivelor şi sarcinilor entităţii publice sunt corecte pentru evaluarea rezultatelor şi apreciază dacă rezultatele sunt conforme cu obiectivele.