Politică în domeniul concurenței

CONTEXTUL APARITIEI POLITICII IN DOMENIUL CONCURENTEI

Raţiunea principală de a fi a politicii în domeniul concurenţei (PDC) este determinată de faptul că piaţa nu poate, în mod natural, să funcţioneze normal, fiind necesare intervenţii din afară, care să-i asigure o evoluţie corespunzătoare. Este bine cunoscut rolul fundamental jucat de piaţă şi concurenţă în garantarea bunăstării consumatorilor, în realizarea unei repartiţii optime a resurselor şi în oferirea unei motivaţii puternice privind creşterea eficienţei şi a nivelului tehnic şi calitativ al producţiei.

Totodată, principiul economiei de piaţă deschise nu implică existenţa unei atitudini pasive faţă de modul de funcţionare al pieţelor, ci dimpotrivă, impune menţinerea unei vigilenţe constante, pentru a permite mecanismelor pieţei să funcţioneze corect. Acest lucru devine cu atât mai necesar în actualul context mondial, al globalizării, caracterizat prin adâncirea integrării la nivelul pieţelor.

Politica europeană în domeniul concurenţei s-a bazat şi se bazează încă pe Art. 3(f) al Tratatului CEE (acum Art. 3(g) al Tratatului UE) conform căruia trebuie acţionat astfel încât „concurenţa la nivelul Pieţei Comune să nu fie distorsionată”, implementarea acestui principiu regăsindu-se în articolele 85(81) – 94(89) ale Tratatului UE.

Prevederile respective se referă la controlul Comisiei asupra aranjamentelor restrictive (sau a cartelurilor), a exercitării abuzive a poziţiei dominante pe piaţă si a controlului privind acordarea ajutoarelor de stat. Aceste componente, specifice momentului de început al PDC continuă să fie şi astăzi pilonii centrali ai acestei politici PDC a fost şi continuă să fie o politică complementară preocupărilor legate de realizarea pieţei unice, deoarece oferă un mecanism de înlăturare a barierelor comerciale dintre statele membre, creând premise favorabile unei cât mai complete integrări pe piaţă.

OBIECTIVE

Obiectivele politicii în domeniul concurenţei pot fi succint grupate în trei categorii:

1. Politica europeană în domeniul concurenţei (PDC) trebuie să garanteze unitatea pieţei interne şi să evite realizarea de înţelegeri între firme, de natură să afecteze comerţul intracomunitar şi manifestarea liberă a concurenţei;

2. Politica în domeniul concurenţei urmăreşte să împiedice situaţiile în care una sau mai multe firme caută să exploateze de o manieră abuzivă puterea lor economică în raport cu alte firme mai puţin puternice (abuz de poziţie dominantă).

3. De asemenea, PDC trebuie să împiedice acele intervenţii ale guvernelor statelor membre care pot falsifica regulile jocului liber al pieţei, prin discriminări în favoarea întreprinderilor de stat sau prin acordarea de ajutoare către anumite firme din sectorul de stat/privat (ajutoarele de stat).

Alte obiective vizate de politica în domeniul concurenţei sunt creşterea bunastarii şi protecţia consumatorilor, redistribuirea veniturilor, protejarea întreprinderilor mici şi mijlocii, integrarea pieţelor, dar având şi consideratii regionale sociale sau sectoriale.

PRINCIPII

Politica concurentiala are principii ce stau la baza crearii cadrului legislativ insituit prin Tratatul asupra Uniunii Europene:

- transparenta in privinta deciziilor adoptate referitor la comportamentele anticoncurentiale;

- nediscriminarea nici unui agent economic participant la schimburile economice internationale;

- stabilitatea unui cadru competitiv international;

- cooperarea intre diferitele autoritati ale concurentei nationale si internationale in privinta aplicarii legislatiei in domeniu.

BAZELE JURIDICE SI INSTITUTIONALE ALE POLITICII IN DOMENIUL CONCURENTEI

Baza legală (juridică) a PDC este oferită, în primul rând, de prevederile incluse în Tratatului UE, respectiv:

- Articolul 81 privind practicile restrictive;

- Articolul 82 privind poziţia dominantă pe piaţă;

- Articolul 86 privind întreprinderile publice;

- Articolele 87-89 privind ajutorul de stat.

În al doilea rând, referiri se găsesc în legislaţia secundară, adoptată de Consiliul UE şi de Comisia Europeană, sub forma Regulamentelor şi Directivelor. Astfel, în această categorie printre altele, includem:

- Regulamentul Consiliului 17/1962;

- Regulamentul Consiliului 4064/1989, privind controlul fuziunilor, amendat prin Regulamentul 1310/1997;

- Regulamente şi exceptări în bloc, acordate în cazul unor acorduri care privesc situaţii bine precizate, precum: transferul de tehnologie, cercetarea şi dezvoltarea, distribuţia autovehiculelor etc.

PRINCIPALII ACTORI IMPLICATI IN PDC

Instituţia responsabilă la nivel comunitar de modul în care este implementată PDC este Comisia Europeană. Aceasta ia deciziile formale prin majoritate simplă, asemenea unui organism colectiv.

Ultimul arbitru în domeniul acestor reguli atât de complexe şi cel care poate decide dacă acţiunea Comisiei a fost în limitele puterilor stabilite în mod legal este Curtea Europeană de Justiţie (CEJ). CEJ este îndreptăţită să acţioneze atât în cazul unor solicitări făcute de instanţele naţionale, cât şi în cazul unor acţiuni iniţiate împotriva Comisiei în faţa Tribunalului de Primă Instanţă (TPI).

Rolul Parlamentului European se reduce la a evalua acţiunile Comisiei printr-un raport anual şi, de asemenea, de a face observaţii privind evoluţiile importante din acest domeniu.

În afara Comisiei, în cadrul PDC actioneaza si Autoritatile Nationale, care sunt investite cu competente in domeniu fiind implicate in respectarea politicii in domeniu