Politica romano-europeană în domeniul concurenței

Esafodajul industrial economic si al organismelor decizionale ale Uniunii Europene trebuie completat, în mod armonios, cu implementarea practica a hotararilor, deciziilor luate si care privesc functionalitatea întregii structuri economico sociale si politice care este astazi Uniunea Europeana si acest lucru se realizeaza prin intermediul politicilor, specific pentru fiecare domeniu sau sector de activitate. Daca vorbim de politici, în primul rand de natura economica , acestea se prezinta ca un ansamblu de obiective si mijloace de actiune a statului (a puterii publice) în viata economica si sociala a unei entitati nationale, sau în cazul de fata al unei structuri supranationale, traductibile în planuri, strategii, linii de actiune, agreate de toti factorii politico-economici decidenti.

Politicile comune reprezinta si sunt asimilate, de fapt, substituirii, prima modalitate evidentiala de exercitare a competentelor UE. In acest context, competentele nationale sunt transferate la nivel suprastatal . Cealalta modalitate de exercitare a atributiunilor UE, armonizarea, are în vedere mentinerea competentelor nationale, totul pe fondul unor apropieri legislative în domenii si sectoare concrete ale vietii economico sociale.

Politicile comune constituie, deci, un ansamblu de reguli, masuri , linii de actiune si conduita propuse si adoptate de catre institutiile comunitare europene , ce sustin atat integrarea economica, cat si pe cea politica.

Ca tipologie , aceste politici îmbraca trei forme de prezentare:

1. Politici comune orizontale, numite si generale, care afecteaza în mod egal modul de manifestare a activitatilor în toate statele membre. Aici se include politica social, cea concurentiala, în domeniul mediului s.a.

2. Politici comune sectoriale , ce se focalizeaza pe sectoare bine delimitate ale economiilor nationale a statelor membre, cum ar fi cele din domeniul industrial, agricol al transporturilor, al energiei.

3. Politic comune externe , care se preocupa de relatiile Uniunii Europene cu state terte , precum si politica comerciala, sau politica de sprijinire a dezvoltarii multidimensional.

In final, se urmareste dezvoltarea competentelor comunitare, în special a celor ce revin Comisiei Europene , mai mult decat a celor nationale ale statelor membre.

Acest lucru este demonstrat si de sporirea numarului de domenii asupra carora se exercita competentele comunitare (deci supra carora se aplica politicile comune) . Daca la origine , numai trei domenii faceau obiectul exercitarii acestor competente politica agricola, politica comerciala, politica în ramura transporturilor, prin actul unic European un numar de cinci domenii noi se adauga în portofoliul de competente European : politica monetara , politica sociala, politica ambientala (vizand mediul înconjurator ), politica de coeziune economica si sociala, politica de cercetare - dezvoltare. Pentru ca , Uniunea Europeana , deci Tratatul de la Maastricht, sa consacre alte domenii suspuse politicilor comune, cum ar fi cresterea competitivitatii industriale, retele de infrastructura, transeuropene, educatie, formare, cultura, ajungandu-se astfel la peste 20 de domenii de exercitare a competentelor comunitare, supranationale.

1. Politica în domeniul concurentei

Din punctual de vedere al principiilor politicii în domeniul concurentei si al politicii industrial, este esential sa existe un raspuns la urmatoarele întrebari:

- Se justifica, din punct de vedere economic , o interventie a puterii publice pentru reglementarea concurentei (politica în domeniul concurentei ) si pentru sustinerea sau promovarea unor activitati economice (politica industriala).

- Daca raspunsul la prima întrebare este afirmativ, atunci trebuie dat raspuns la o a doua întrebare : care nivel de interventie este mai eficient , cel la nivel national sau cel la nivelul Uniunii?

Pentru a raspunde , va trebui gasit nu numai argumentul economic , dar si justificarea juridica. Astfel, politica în domeniul concurentei are ca obiectiv limitarea, controlul si interzicerea actiunilor întreprinderilor care pot afecta climatul de concurenta pura si perfecta.