Principalele Instituții Europene și Rolul Acestora

Introducere

Instituţiile comunitare au răspunderea directă pentru atingerea obiectivelor comunitare, chiar dacă statele membre au şi ele obligaţii în acest sens. Membrii instituţiilor europene sunt aleşi de către corpul electoral al statelor membre şi nu de către alte instituţii comunitare, ceea ce le garantează independenţa reciprocă, asigurând menţinerea echilibrului de puteri.

Principalele instituţii ale Uniunii Europene, cunoscute ca instituţii centrale şi implicate în procesul de decizie, sunt reprezentate de:

• Parlamentul European, care reprezintă cetăţenii Uniunii Europene şi este ales direct de ei;

• Consiliul European/Consiliul Uniunii Europene, care reprezintă statele membre;

• Comisia Europeană, care caută să promoveze şi să apere interesele Uniunii Europene, ca entitate aparte.

Alte instituţii cu rol important în funcţionarea Uniunii Europene sunt:

• Curtea Europeană de Justiţie (împreună cu Tribunalul Primei Instanţe);

• Curtea de Conturi;

• Ombudsmanul European (Avocatul Poporului), care examinează plângerile persoanelor fizice şi juridice europene contra instituţiilor şi organelor Uniunii Europene.

Activitatea acestor instituţii este susţinută de către numeroase organisme europene, au un rol consultativ în procesul de luare a deciziilor. Cele mai importante dintre acestea sunt:

• Comitetul Economic şi Social (CES), activităţile acestuia sunt limitate la Comunitatea Europeană şi Comunitatea Europeană de Energie Atomică;

• Comitetul Regiunilor (CoR);

• Europol;

• Eurojust.

Cap. I

Informaţii generale despre Uniunea Europeană

Uniunea Europeană este o entitate politică, socială şi economică, dezvoltată în Europa, ce este compusă din 27 state. Este considerată a fi o construcţie sui generis, situându-se între federaţie şi confederaţie.

Obiectivele Uniunii Europene sunt:

- crearea unei cetăţenii europene;

- consolidarea unui spaţiu al libertăţii, securităţii şi justiţiei;

- promovarea progresului economic şi social;

- afirmarea rolului Europei în lume.

Creată în scopul de a garanta o pace durabilă, construcţia europeană s-a concretizat după cel de-al Doilea Război Mondial. Pe 9 mai 1950 Ministrul francez al Afacerilor Externe, Robert Schuman, propune, pe baza unei idei a lui Jean Monnet, punerea în comun a resurselor de cărbune şi de oţel ale Franţei şi Germaniei în cadrul unei organizaţii deschise către celelalte ţări europene.

La apel au răspuns încă patru state, Tratatul de instituire a Comunităţilor Economice a Cărbunelui şi Oţelului (CECO) fiind semnat la Paris, la 18 aprilie 1951, de către Franţa, Germania, Belgia, Italia, Luxemburg şi Olanda. Tratatul CECO a intrat în vigoare la 23 iulie 1952 (a fost adoptat pentru o perioadă de 50 de ani, a încetat la 23 iulie 2002). La 25 martie 1957, cele şase state membre ale CECO semnează, la Roma, Tratatele de instituire a Comunităţii Economice Europene (CEE) şi a Comunităţii Europene a Energiei Atomice (Euratom), denumite generic „Tratatele de la Roma”.

La cele trei Comunităţi au aderat în anii următori nouă state: Danemarca, Irlanda şi Marea Britanie în 1973, Grecia în 1981, Spania şi Portugalia în 1986, Austria, Finlanda şi Suedia în 1995. La 1 mai 2004, zece state au aderat la Uniunea Europeană: Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Republica Cehă, Slovacia, Slovenia, Ungaria.

Prin Tratatul de la Maastricht, semnat la 7 februarie 1992 şi intrat în vigoare la 1 noiembrie 1993, s-a constituit Uniunea Europeană, având la bază cei trei piloni:

1. Comunităţile Europene, permite instituţiilor Uniunii să coordoneze politici comune în diverse domenii (Piaţa unică, transporturi, concurenţă, moneda unică, ocuparea forţei de muncă, sănătate publică, protecţia consumatorilor, cercetare, protecţia mediului, agricultură, etc.), urmând obiectivul de coeziune economică şi socială;

2. Politica externă şi de securitate comună, reprezintă cadrul acţiunilor comune ale statelor membre ale Uniunii Europene în acest domeniu;

3. Cooperare poliţienească şi judiciară în materie penală, este cadrul cooperării dintre organele de poliţie şi de justiţie din cele 15 state membre pentru consolidarea securităţii interne.