Serviciile de Transport în Secolul al xxi-lea

Eficienţa în creştere şi costurile în scădere ale serviciilor de transport al mărfurilor şi pasagerilor, au fost factori majori care au subliniat globalizarea în creştere a economiei mondiale şi noua bunăstare determinată de producţiile intensive obţinute. Tranziţia la noile tehnologii, la noile pieţe şi la noile structuri organizaţionale, a necesitat schimbări majore în cadrul sectorului. Anumite moduri de transport din anumite ţări au reuşit să menţină un proces gradual de ajustare la noile cerinţe, generând noi posibilităţi pentru producătorii, comercianţii şi consumatorii pe care îi deserveau, minimalizând în acelaşi timp consecinţele negative asupra propriilor angajaţi. De asemenea, din ce în ce mai mult, forţele politice şi sociale sunt preocupate de problema sustenabilităţii transporturilor privită prin cele două dimensiuni definitorii: problema energetică şi problema poluării.

1. Transporturile internaţionale la început de mileniu

Pentru a face faţă presiunilor determinate de procesul de globalizare, clienţii diferitelor sectoare de transport îşi manifestă dorinţa pentru crearea unei pieţe de transport sigure, în care graniţele naţionale şi modale să nu mai întârzie deplasările sau să stânjenească alegerea celei mai potrivite rute, sau a celei mai potrivite combinaţii de moduri de transport pentru respectiva deplasare de mărfuri. Depăşirea acestor provocări se va face pe parcursul celei mai mari părţi a secolului al XXI-lea, dar mari progrese ar putea avea loc în prima parte a acestuia, dacă industria va învăţa să răspundă oportunităţilor oferite de globalizare şi noua tehnologie a informaţiilor, să facă faţă nevoii unei mai bune acoperiri a costurilor sale de către utilizatori.

Liberalizarea pieţelor naţionale de transport, pentru a permite intrări şi ieşiri mai uşoare, şi pentru a deschide competiţia pe baza preţurilor, este parţial minimalizată în multe ţări. Sunt necesare rezultate iniţiale bune, iar acestea trebuie adâncite şi extinse. Cele mai dificile probleme sunt: reorganizarea (prin reforme interne sau falimentare/restructurare) marilor companii de transport cu capital majoritar de stat; menţinerea competitivităţii în faţa tendinţelor oligopoliste ale întreprinderilor; încorporarea externalităţilor - cum ar fi costurile accidentelor, poluarea şi congestia traficului - în preţurile de transport. Doar ultimii ani au fost martorii unor reforme complete ale unor “dinozauri” din domeniul transporturilor şi unei întăriri a supravegherii autorităţilor competente, în ceea ce priveşte tendinţele manifestate în sectorul serviciilor de transport. În vederea încorporării externalităţilor, se desfăşoară activităţi considerabile pentru o mai corectă cunoaştere a dimensiunilor reale ale acestora, iar noile tehnologii electronice deschid posibilităţile pentru o mai bună apreciere a serviciilor de transport decât a fost anterior posibil.

Un pas major înainte al generaţiilor care vor urma, va fi expresia extinderii pieţelor deschise pentru serviciile de transport la nivel regional şi internaţional. Modificări fundamentale au avut loc în anii 1990, odată cu recunoaşterea drepturilor de cabotaj în cadrul Uniunii Europene în transportul aerian şi cel rutier de mărfuri (în care operatorii se limitau anterior la transportul mărfurilor comercializate de propria lor ţară) şi unificarea efectivă a pieţelor de transport aerian din Australia şi Noua Zeelandă. Rezultatele bune aduse de operarea acestor noi regimuri de transport ar trebui să conducă la lărgirea acestor pieţe regionale, şi la aplicarea unor măsuri similare în alte regiuni, dar şi la un nivel internaţional mult mai larg (acest proces putând începe chiar din domeniul transportului aerian internaţional de mărfuri).

Dezvoltarea pieţelor de transport sigure va fi asistată şi determinată de adâncirea şi lărgirea aplicării logisticii integrate (asociate activităţilor de transport şi distribuţie) care a avut un mare impact în Japonia şi în SUA. Ea se bazează pe încredere, flexibilitate şi o viziune completă asupra serviciilor de transport, la care se adaugă preţuri competitive pentru serviciul de transport. Logistica integrată conduce la reducerea întârzierilor la trecerea frontierei şi la depăşirea multiplelor obstacole, adeseori, legate de lipsa competitivităţii şi a inovaţiei, care restricţionează dezvoltarea transportului intermodal. Rezolvarea acestor probleme ar putea determina economii potenţiale foarte mari, în multe din ţările aflate în tranziţie sau în curs de dezvoltare.

Includerea a sute de milioane de oameni din ţările aflate în curs de dezvoltare în economia mondială prin intermediul comunicaţiilor electronice, va creşte presiunile pentru reducerea izolării lor fizice. Până când serviciile de transport vor atinge gradul de dezvoltare al rutelor majore din ţările dezvoltate, multe lucruri pot şi trebuie făcute pentru îmbunătăţirea accesului fizic la ele: îmbunătăţirea legislaţiei şi a mijloacelor de aplicare a acesteia; o mai bună întreţinere a infrastructurii de bază; promovarea competitivităţii în servicii. În ţările cu servicii sociale şi de informare puternice, transporturile dezavantajate pot fi ajutate cu subvenţiile necesare. În alte ţări subvenţiile, nu pot fi atât de bine canalizate, dar apăsarea lor asupra veniturilor publice poate fi minimizată prin menţinerea serviciilor publice de transport pe o linie competitivă, structurând subvenţia pentru a asigura performanţa.

Schimbările în sectorul maritim care au avut loc în aproape întreaga lume, de la managementul direct guvernamental al infrastructurii de transport, la reglementarea şi supervizarea îndeplinirii acestor responsabilităţi de către sectorul privat, vor continua să se extindă şi să se adâncească.

Guvernele vor continua totuşi să poarte responsabilitatea principală pentru cele mai multe reţele rutiere şi facilităţi multimodale. Europa dă dovadă de o încredere considerabilă că privatizarea, parteneriatele public-privat şi cererea de venituri mai mari din partea utilizatorilor de transporturi, va pune transportul ca întreg în situaţia de autofinanţare, impunând bugete publice mici sau chiar inexistente. Pentru a putea menţine infrastructurile adecvate asigurării celor mai bune rezultate din liberalizarea serviciilor şi competitivitatea implicată de aceasta, economiile în tranziţie şi cele în curs de dezvoltare se confruntă cu dificultăţi financiare dintre cele mai greu de depăşit. Cea mai bună abordare pentru soluţionarea acestor probleme pare să fie privatizarea a ceea ce nu poate fi restructurat şi rentabilizat, introducerea managementului combinat public-privat, orientarea clienţilor către modurile anterior subvenţionate şi urmărirea acoperirii tuturor costurilor prin veniturile obţinute de la clienţi.

Ritmul schimbărilor în transporturi ar trebui menţinut în deceniile care vor urma cel puţin la nivelul ultimilor 20 de ani, iar în multe ţări aflate în tranziţie sau în curs de dezvoltare ar trebui chiar crescut. Pentru a stimula iniţiativa şi a răspunde oportunităţilor, pentru a evita tergiversarea în adoptarea deciziilor publice, şi a reduce diferendele între muncitorii diverselor sectoare, este important pentru fiecare ţară să promoveze discuţii publice privind cele mai importante direcţii de schimbare şi cum vor putea fi acestea mai bine implementate având în vedere circumstanţele locale.