Serviciile Publice din Economia Națională

INTRODUCERE

Pe plan mondial tendinţa ultimilor douăzeci de ani este cea a globalizării şi dezvoltării intense a sistemelor sociale. În acest nou context statele naţionale sunt puse într-o poziţie cu totul nouă, în care instituţiile şi sistemele administrative trebuie să fie flexibile pentru a se adaptata acestor transformări. În noul context geopolitic administraţia publică centrală şi locală au devenit factori definitorii în competitivitatea economică a unei ţări sau regiuni economice.

Pentru România procesul de transformări din administraţia publică capătă noi dimensiuni. Astfel, acestea trebuie să răspundă noilor schimbări din economia mondială, dar în egală măsură şi noilor cerinţe ale procesului de integrare în structurile Uniunii Europene. Reforma administraţiei publice implică modificări de substanţă ale componentelor sale majore, atât la nivelul administraţiei publice centrale cât şi al administraţiei publice locale şi a serviciile publice în general. Pe de altă parte, dezvoltarea democraţiei reclamă instituirea unei noi relaţii între cetăţeni şi administraţie, creşterea şi întărirea rolului autorităţilor şi reconsiderarea parteneriatului cu societatea civilă şi aleşii locali.

Pentru susţinerea procesului de transformare a administraţiei publice, în acord cu cerinţele procesului de reformă din acest domeniu este nevoie de un ansamblu coerent de măsuri ce trebuie întreprinse într-o perioadă bine delimitată, în domeniul funcţiei publice, care urmăreşte crearea unui corp profesionist de funcţionari publici, stabil şi neutru din punct de vedere politic, în domeniul administraţiei publice locale prin continuarea procesului de descentralizare/deconcentrare a serviciilor publice şi cel al administraţiei publice centrale prin îmbunătăţirea procesului de formulare a politicilor publice. Pentru a combina ierarhia administrativă clasică cu managementul modern, creativ şi orientat spre rezultate într-o organizare unitară a sectorului public, trebuie să modificam „arhitectura” generală a sistemului, diversele forme ale contractului de munca din sectorul public, rolurile şi funcţiile agenţiilor, reproiectarea sistemelor şi proceselor decizionale interne, modurile şi nivelurile participării şi incluziunii sociale în luarea deciziilor şi implementarea politicilor, sistemele de stabilire a obiectivelor, măsurarea performanţelor, alocarea resurselor, asumarea răspunderii, supravegherea şi controlul, etc. Reforma administraţiei publice include toate aspectele organizării statului şi fiecare dintre acestea trebuie verificate, testate şi, dacă este necesar, ajustate, pentru a obţine cea mai potrivită combinare a structurii ierarhice şi capacităţii administrative cu eficacitatea şi eficienţa managerială şi capacitatea de a obţine rezultate şi performante. Însă, problema managementului este una esenţială, reprezintă un test-cheie şi acoperă toate celelalte aspecte deoarece schimbă întregul potenţial al statului şi, într-o lume competitivă, ţările trebuie să urmeze tendinţa globală cât mai repede pentru a nu ieşi din competiţie.

I. SERVICIILE PUBLICE DIN ECONOMIA NAŢIONALĂ

1.1. Noţiunea de serviciu şi principalele cerinţe pe care trebuie să le îndeplinească un serviciu

În ultimii ani, în economia ţărilor dezvoltate, serviciile au devenit principalul element dinamizator al competiţiei economice. S-a observat, de altfel, că şi produsele sunt cumpărate pentru serviciile pe care le oferă. Importanţa crescândă a serviciilor în economie şi ascensiunea lor spectaculoasă din ultimul timp au intensificat preocupările pentru cunoaşterea acestui sector de activitate.

Serviciile au constituit obiect de studiu de „sine stătător” relativ recent, în a doua jumătate a secolului trecut, o dată cu dezvoltarea explozivă a sectorului terţiar, care constituie un fenomen major al zilelor noastre. Există o cerere puternică de servicii corelată cu evoluţia societăţii, în general şi cu ridicarea nivelului de trai, în special. Serviciul reprezintă un procent important în activitatea economică: 70% în SUA, 65% în Franţa, 56% în Germania, 57% în Japonia. În SUA, aproximativ 75% din populaţia activă lucrează în servicii. Institutul McKinsey arată că în SUA serviciile reprezintă 40% din economia de piaţă şi 20% din economia de monopol. Ele au o pondere de aproximativ 26% în export. Preocupările specialiştilor de a depăşi relativa rămânere în urmă a teoriei faţă de practică, s-au concentrat, cum era şi firesc, asupra definirii noţiunii de serviciu, acţiune extrem de delicată, având în vedere eterogenitatea activităţilor de acest gen, ca şi numeroasele accepţiuni ale expresiei în viaţa cotidiană. Din multitudinea de accepţiuni ale noţiunii de serviciu reţinem: slujbă, post, muncă prestată în folosul cuiva, subdiviziune fără personalitate juridică al unui ansamblu economic sau administrativ, ajutor dat cuiva într-o anumită împrejurare etc.

În sens strict economic, noţiunea de serviciu acoperă un domeniu mult mai restrâns, delimitat de noţiunea de utilitate (valoare de întrebuinţare). În acest sens, serviciile pot fi definite ca „activităţi utile destinate satisfacerii unei nevoi sociale”. Chiar şi aşa, sfera de cuprindere rămâne destul de largă. Văzute ca „utilităţi”, serviciile pot fi rezultatul muncii vii, al muncii materializate (automobil, televizor etc.) sau al acţiunii unor factori naturali (izvoarele termale, razele soarelui). Evident, serviciile, privite ca efecte ale unor bunuri materiale sau ale unor factori materiali, sunt indispensabile omului, dar, de cele mai multe ori, pentru a putea devenii „efective” este nevoie de intervenţia omului. Ca atare, abordarea serviciilor ca o categorie economică presupune restrângerea la acele activităţi care presupun anumite relaţii sociale de producţie. Şi în acest cadru, oarecum mai limitat, există o paletă largă de interpretări ale noţiunii, în funcţie de profunzimea cercetărilor şi scopul în care au fost elaborate.

Indiferent de criteriile cu care se operează, definirea serviciilor trebuie căutată în sfera activităţilor care le-au generat, ceea ce presupune găsirea acelor elemente de identificare a lor şi respectiv de delimitare de celelalte activităţi economice.