Studiul privind polițele și companiile de asigurări din România

I. INTRODUCERE

Asigurările s-au născut din nevoia de protecţie a omului împotriva calamităţilor naturale, împotriva consecinţelor accidentelor, şi a oricăror pierderi sau limitări. Pe măsura dezvoltării societăţii, omul a făurit treptat mijloace tot mai eficiente de prevenire şi limitare a calamităţilor naturale, a accidentelor, bolilor etc. Originile asigurării se pierd în negura timpurilor, neputând fi stabilite decât cu o mare aproximaţie. Poate, printre primii au fost negustorii chinezi care îşi distribuiau marfa în mai multe vase, făcînd astfel o dispersie a riscului, nu şi o protecţie.

Asupra studierii începuturilor asigurărilor, dezvoltării şi perfecţionării acestei activităţi specifice, s-au aplecat în cercetările lor mai mulţi autori, printre care putem aminti: profesorul Trenerry C.F., în lucrarea The Origins and Early History of Insurance, Clayton R., British Insurance, Smet R., Traite Theoretique et Practique des Assurances Maritimes, care au analizat primele forme de asigurare, dezvoltarea acestei activităţi în diferitele etape ale dezvoltării societăţii omeneşti, pînă în prezent.

Dezvoltarea asigurărilor este strîns legată de dezvoltarea comerţului pe mare şi a asigurărilor maritime, care determină şi aparţia reasigurării, adică a asigurării asigurătorilor. Printre cercetătorii care au aprofundat natura asigurărilor şi a conducerii acestei activităţi enumerăm: Hansell D.S., Introduction to Insurance, Golding C.E., A History of Reinsurance, şi Hammond J.D., The Meaning and Measurement of Risk, Essays în the Theory of Risk and Insurance. Majoritatea autorilor au statuat faptul că, nu toate evenimentele ce pot provoca pierderi pot fi protejate de societăţile de asigurare. Pentru a fi asigurabil, riscul trebuie să îndeplinească unele condiţii, printre care, principale sunt, producerea sa să ducă la pierderi financiare, să fie posibil, dar nu inevitabil şi nici cert şi nu în ultimul rînd să fie întîmplător.

Activitatea de cercetare în domeniul asigurărilor în ţara noastră, se întinde pe o perioadă de peste 136 de ani, avînd trei etape, corespunzătoare cu perioadele de dezvoltare a asigurărilor. Prima etapă a început în anul 1871, cînd a fost înfiiţată prima societate de asigurări şi s-a încheiat în anul 1948, cînd a fost introdus sistemul economiei planificate. Dezvoltarea asigurărilor în această perioadă s-a făcut în condiţiile specifice economiei de piaţă, atingînd performanţele cele mai înalte, în perioda interbelică. Perioada celei de-a doua jumătăţi al secolului al XIX-lea, pînă la începutul primului război mondial, a fost epoca de proliferare a societăţilor autohtone de asigurări. Amintim dintre cele mai reprezentative: Transilvania (1886), Dacia (1871), România (1873), Naţionala (1882), Generala (1887), Agricola (1906), Unirea (1908), Prima Ardeleană (1911).

Evoluţia societăţilor de asigurare este puternic marcată de pătrunderea şi dezvoltarea capitalismului în Principatele Române, de concentrarea şi centralizarea capitalului. Proliferarea asigurărilor şi cetralizarea capitalului pe plan intern a fost însoţită de o expansiune externă a celor mai puternice societăţi din Principatele Române. Astfel, primele societăţi de asigurări din Bulgaria au apărut ca filiale ale societăţilor Dacia-Română (1881) şi Naţionala (1889). După primul război mondial, în activitatea de asigurări, se remarcă o pătrundere masivă a capitalului străin. Dintre acestea, cea mai largă activitate au avut Adriatica din Italia, Victoria din Berlin, Sun din Londra şi Pheonix din Viena. În preajma celui de-al doilea război mondial, 11 din cele 21 de societăţi de asigurare din România, care reprezentau peste 70% din capitalul social al întregului sector de asigurări, erau sub controlul direct al marilor monopoluri străine, profiturile fiind în cea mai mare parte expatriate.

Cea de-a doua etapa începe cu anul 1948 în urma actului de naţionalizare, societăţile de asigurare au trecut în proprietatea statului, constituind monopolul statului în domeniul asigurărilor pînă în anul 1990.

Cea de a treia etapă a început după evenimentele social politice de la finele anului 1989. La 29 decembrie 1990 a fost emisă Hotărîrea Guvernului nr. 1279, prin care s-a desfinţat ADAS, activitatea acesteia fiind preluată de trei societăţi comerciale.

În prezent, piaţa asigurărilor se prezintă ca o piaţă privată, majoritar fiind capitalul străin.

II. PIATA ASIGURARILOR

A. Conceptul, structura, caracteristicile, operatorii şi parametrii pieţei asigurărilor

Piaţa asigurărilor poate fi definită drept cadrul organizatoric şi metodologic în care se realizează operaţiuni de asigurare în baza unor contracte între asigurător şi asigurat. La acest nivel are loc întâlnirea celor două componente ale pieţei, şi anume cererea de asigurare cu oferta de asigurare. În cadrul ofertei de asigurare regăsim, în primul rând, asigurătorii, prin aceştia înţelegându-se organizaţiile specializate şi autorizate să presteze o activitate în domeniul asigurărilor, iar pe linia cererii de asigurare regăsim asiguraţii, persoane fizice sau juridice, în calitatea lor de purtători de riscuri, interesaţi în prevenirea şi protecţia riscurilor prin apelare la pârghia asigurărilor. Între ofertanţi şi solicitanţi se află intermediarii, adică brokerii de asigurare şi agenţii de asiguare, iar coordonarea generală a pieţei revine entităţii de supraveghere, adică Oficiului de Supraveghere a Activităţii de Asigurare şi Reasigurare, până în anul 2000, respectiv Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, după anul 2000.