Teoria Comportamentului Producătorului

Pornind de la obiectivul fixat, care poate să fie maximixarea cifrei de afaceri, menţinerea pieţei sau a profitului maxim, producătorul are de răspuns la întrebările: cum să producă?, cât să producă? pentru cine să producă? Răspunsul se concretizează în activitatea pe are o desfăşoară.

Activitatea economică implică combinarea factorilor de producţie după anumite reguli în cadrul unor entităţi tehnologice, organizational-economice şi juridice cunoscute sub denumirea de întreprinderi (firme) sau societăţi comerciale.

1. PRODUCŢIA ŞI PRODUCĂTORUL

Conceptul de producţie se utilizează, de regulă, cu două sensuri diferite: a) proces tehnico-economic; b) rezultatul unui proces.

În calitate de proces, producţia reprezintă un ansamblu de operaţiuni sau activităţi în cursul cărora oamenii transformă sau modifică obiectele şi bunurile în alte bunuri şi servicii. Esenţa conceptului de producţie este reprezentată de transformarea sau conversiunea unuia sau mai multor bunuri în alte bunuri.

Producătorul urmăreşte să desfăşoare acele activităţi care îi asigură obţinerea outputului dorit. Pentru aceasta este nevoie de factori de producţie. Din combinarea lor rezultă diferite niveluri de producţie în funcţie de cantităţile de input-uri consumate, de combinaţiile posibile din punct de vedere tehnologic şi acceptate economic.

Dacă considerăm că firma obţine un singur tip de output, atunci un vector de producţie este posibil dacă există o combinaţie de factori de producţie, f = (f1, f2, , fn) astfel încât să fie admisibilă din punct de vedere tehnologic, obţinerea outputului q.

La nivelul firmei, orice schimbare în combinarea factorilor de producţie poate duce la un alt nivel al produsului obţinut q şi necesită definirea domeniului posibil de producţie sau mulţimea producţiilor posibile.

Domeniul de producţie posibil, Dq, reprezintă combinaţiile posibile de factori de producţie ( f = r1, r2, rn ) care permit, din punct de vedere tehnologic, obţinerea unor anumite niveluri de producţie q.

Considerăm o firmă ce produce un singur tip de producţie q folosind doi factori de producţie, f1 şi f2, iar cantitatea consumată din f2 este constantă şi dată, f2 = f*2. Mulţimea producţiilor posibile, în funcţie de consumul factorului de producţie f1, este domeniul de producţie posibil Dq, reprezentat în fig. 5.1.

Domeniul de producţie este situat în cadranul I, în care pe abscisă este reprezentat factorul f1 cu valori pozitive, iar pe ordonată este înscrisă valoarea producţiei obţinute aplecând thnologiile posibile şi consumând diferite cantităţi din f1 (ştiind că f2 = ) la diferite niveluri de eficienţă a utilizării resurselor.