Armonizarea Sistemelor de Impozite și Taxe în Țările UE

CAPITOLUL I. CARACTERISTICI ALE POLITICII FISCALE LA NIVELUL U.E.

1.1 Principii generale ale fiscalității in U.E.

Politica fiscală este un atribut al suveranității naționale și este parte importantă a politicii economice a unei tări, participând în calitatea aceasta la finanțarea cheltuielilor publice și la redistribuirea veniturilor. Este și un instrument de reglare economică care poate fi folosit pentru a influența consumul, a încuraja economisirea sau direcționa modul în care companiile sunt organizate.

În ceea ce privește crearea pieței interne unice aceasta a necesitat punerea în practică a unui sistem de impozitare a consumului cât mai neutru posibil.La nivelul Uniunii Europene, responsabilitatea politicii ficale revine, în primul rând , statelor membre care pot delega o parte din aceste competențe nivelurilor regionale sau locale în funcție de structura constituțională sau administrativă a puterii publice.

În ceea ce privește politica fiscală, UE are doar rol complementar în cadrul acesteia. Țelul său nu este de a standardiza sistemul național de taxe, impozite și contribuții obligatorii, ci acela de a se asigura că sistemele sunt compatibile nu numai între ele, ci și cu obiectivele stabilite în Tratatul Comunității Europene, dintre care cel mai important este acela de a elimina taxele vamale și orice alte măsuri cu efect echivalent dintre statele membre ; de a asigura nedistorsionarea concurenței pe piața comună.

Cu toate că politica fiscală europeană va avea noi priorități în viitor, principalele ei preocupări vor rămâne aceleași : să se asigure că politica fiscală a unui stat membru nu are impact negativ asupra altora și să asigure suveranitatea reală, pentru cetățenii UE și reprezentanții acestora, prin intermediul acțiunilor comune.

Uniunea Europeană nu dispune de puterea de a crea sau de a percepe taxe și impozite. Cu toate acestea este important să se observe dacă pe piața unică măsurile fiscale stabilite de statele membre nu impiedică libera circulație a bunurilor, a serviciilor sau a capitalului și că nu distruge competiția.Trebuie menționat că procesul de armonizare și coordonare a impozitării este încet din cauza complexității factorilor implicați, precum și a faptului că deciziile privind fiscalitatea cer unanimitatea de voturi.

Sistemul Comunităţilor Europene nu prezintă interes în domeniul fiscal, astfel trebuie precizat că de fapt Tratatul cuprinde dispoziţii pentru eliminarea discriminării fiscale asupra importurilor şi exporturilor de bunuri, că în cadrul Uniunii sunt stabilite scutiri în domeniul agricol şi taxe asupra cărbunelui şi oţelului, că accizele au reprezentat obiectul armonizării comunitare, că impozitarea bunurilor şi serviciilor este guvernată de dispoziţii comunitare prin intermediul unui sistem armonios de taxă asupra valorii adăugate.

Prima etapă a unui acord economic este zona de liber schimb care presupune abolirea taxelor vamale de import între statele participante la acord. În cazul Europei, zona de liber schimb cea mai extinsă cuprinde teritoriile Uniunii Europene, cele ale ţărilor EFTA (Norvegia, Islanda, Elveţia şi Liechtenstein), ale ţărilor VISEGRAD (Ungaria, Polonia, Cehia şi Slovacia) şi Turcia.

A doua etapă este caracterizată prin realizarea unei pieţe comune, Uniunea vamală stabileşte în urma abolirii barierelor vamale între ţările membre, tarife vamale comune pentru importurile din state terţe.

Cea de-atreia etapă, presupune absenţa taxelor vamale interne, un tarif vamal comun pentru importurile vamale interne şi pentru cele din state terţe. De la 1 ianuarie 1993, Uniunea Europeană reprezintă o piaţă comună, eliminându-se definitiv orice taxă şi barieră vamală dintre teritoriile ţărilor membre, în relaţia schimburilor cu statele terţe.În UE ţările membre armonizează politicile lor fiscale, comerciale şi economice, fapt ce presupune o acţiune comună privind taxa de scont, cotaţiile monedelor şi pieţele de capital.

Ultima etapă a evoluţiei procesului de integrare între state, Uniunea Politică, presupune adoptarea politicilor comune şi chiar integrarea organelor constituţionale cu o limitare a suveranităţii pentru ţările membre.

1.2 Necesitatea armonizării impozitelor

Din perspectivă teoretică se spune că “doza” potrivită în ceea ce privește armonizarea fiscală este aceea care elimină disparităţile din cadrul sistemelor fiscale naționale până în faza în care acestea nu mai îngreunează alocarea resurselor între state, fără însă să anuleze stimulentele care decurg din concurența fiscală.

În ceea ce privește gradul de armonizare, accentul este pus mai mult pe impozitele indirecte pentru că diferenţeledintre acestea determină preţuri diferite la consumator,în concluzie imparte pieţele naţionale,ceea ce nu este în concordanță cu obiectivul Pieței Interne Unice.