Euro - monedă internațională

CAPITOLUL 1

ISTORIA APARIŢIEI MONEDEI EURO

Euro este o monedă unică, fiind adoptată de 17 state membre ale Uniunii Europene, din cele 27 existente până în acest moment. Statele care se situează în zona euro sunt: Germania, Grecia, Portugalia, Franţa, Italia, Spania, Slovacia, Slovenia, Belgia, Irlanda, Olanda, Austria, Estonia, Malta, Finlanda, Cipru şi Luxemburg. Restul statelor membre probabil că vor adera de asemenea la zona euro în următorii ani.

Planuri pentru o monedă unică se făceau înca din anul 1960.

În anul 1979, EMS (Sistemul Monetar European) avea sarcina de a micşora fluctuaţiile care existau între monedele din ţările membre europene. Astfel, a stabilit o fluctuaţie între monede care să nu depăşească +/- 2,25%, prin creearea unui mecanism, şi anume: ERM (Mecanismul European a Ratei de Schimb). Agregatul tuturor monedelor a fost ECU (Uniunea de Monedă Europeană).

În anul 1992, în Tratatul de la Maastricht au fost realizate nişte criterii de convergenţă pe care trebuie să le îndeplinească fiecare stat membru pentru aderarea la moneda unică.

În anul 1995, la Madrid, Germania a pus problema schimbării din Uniunea de Monedă Europeană în EURO. În următorul an în luna octombrie, Ministerele de Finanţe au luat decizia subdivizării monedei euro în 100 de cenţi.

În anul 1998, Consiliul European de la Bruxelles a selectat 11 state pentru adoptarea monedei euro în următorul an, astfel formându-se BCE (Banca Centrală Europeană).

Banca Centrală Europeană, ca bancă independentă faţă de instituţiile statelor membre are anumite atribuţii şi anume:

• Stabilirea politicii monetare a Zonei Euro;

• Realizarea tranzacţiilor internaţionale în devize;

• Reţine şi administrează rezervele valutare ale ţărilor membre;

• Asigură folosirea eficientă a sistemelor de plată;

• Comunică frecvent cu autorităţile naţionale în vederea menţinerii unui sistem financiar stabil.

La 1 ianuarie 1999, moneda euro a început să fie folosită, însa doar virtual, în contabilitate, cu rate fixe de schimb.

Abia la 1 ianuarie 2002, moneda fiduciară euro a fost introdusă pe piaţă, imprimându-se peste 14 miliarde de bancnote cu valoarea de peste 633 miliarde, şi batându-se peste 52 de miliarde de monezi.

Statele în care a fost introdusă moneda fiduciară euro au trebuit să îndeplinească iniţial acele criterii de convergenţă care au fost stabilite în anul 1992 în Tratatul de la Maastricht, având următoarele pretenţii:

• Pe o perioadă de 2 ani, valutele trebuie să se încadreze în marja de fluctuaţie stabilită de către Sistemul Monetar European de +/- 2,25%;

• Rata de dobândă pe termen lung nu trebuie să depăşească 2% faţa de primele 3 cele mai bune state din punct de vedere al performanţei ale UE;

• Datoria pe care o are la stat să fie mai mică de 60% din PIB, şi deficitele bugetare să fie mai mici de 3%;

• Pe o perioadă de 3 ani, inflaţia trebuie să fie mică, statele având preţuri care nu depăşesc 1,5% faţă de cel mai bun stat al UE din punct de vedere al performanţei

Facând o comparaţie între rata de schimb în timpul circulaţiei virtuale a acesteia şi rata de schimb după introducerea bancnotelor şi monedelor pe piaţă, luând ca preţ al monedei euro, dolarul, se evidenţiază ca în timpul circulaţiei virtuale, pe data de 4 ianuarie 1999 moneda euro s-a situat la un nivel de 1,1789 dolari, scazând continuu până a atins cea mai mică valoare de 0,8225 dolari. Din momentul lansării pe piaţă a monedei fiduciare euro, valoarea sa a început să crească ajungând la un nivel maxim de 1,3668 dolari.

Momentul intrării în zona euro a ţărilor membre ale Uniunii Europene:

• 1999 – Germania, Belgia, Irlanda, Spania, Franţa,Italia, Luxemburg, Austria, Portugalia, Ţarile de Jos şi Finlanda;

• 2001 – Grecia;

• 2002 – Introducerea monedei fiduciare euro;

• 2007 – Slovenia;

• 2008 – Malta, Cipru;

• 2009 – Slovacia;

• 2011 – Estonia.

În anul 2010, euro se regăsea într-o proporţie de 26,3% din rezervele valutare globale, fiind a doua monedă de rezervă după dolar.

Pe data de 8.11.2012, Banca Centrală Europeană a comunicat că în luna mai 2013 va începe să adauge pe piaţă o a doua serie de bancnote euro.

Moneda euro a fost grav afectată datorită crizei economice globale care a început în anul 2008, un factor important fiind reprezentat şi de criza din Grecia. Aceasta , pentru a-şi atinge forţat scopul de integrare în Zona Euro, a trecut la falsificarea datelor economice şi monetare pentru a se integra şi a fi aprobată. Ca o consecinţă a acestor fapte, în anul 2010, Grecia s-a situat în pragul falimentului statal.

Criza din Grecia nu a fost singurul factor negativ asupra monedei euro. Un alt factor a reprezentat şi neglijarea obligaţiilor statelor de a avea un deficit bugetar sub 3 % , iar datoria faţă de stat sub 60% din PIB.

CAPITOLUL 2

FUNCŢIILE UNEI MONEDE ÎN PLAN INTERNAŢIONAL

O monedă internaţională poate fi orice monedă a unei ţări, cu însuşiri şi valori deosebite, care este folosită în afara graniţelor ţării respective atât ca instrument de plată cât şi ca instrument de rezervă, păstrandu-şi totodată identitatea naţională.

Moneda internaţională are cea mai mare stabilitate a preţurilor spre deosebire de alte monede. Pentru a satisface nevoia crescută de monedă pe plan internaţional fără afectarea echilibrelor interne şi externe, trebuie să existe un sistem bancar mondial foarte dezvoltat şi o rentabilitate crescută a pieţei monetare pentru a putea permite ţărilor deţinătoare de monedă internaţionale să acopere cererea mondială de monedă Aceasta are anumite caracteristici esenţiale precum disponibilitatea în orice moment şi în orice cantitate, inspirarea încrederii ca monedă fiduciară, puterea de a stinge obligaţiile de plată între băncile centrale dar şi între agenţi.

O monedă realizează în general următoarele funcţii: funcţia de măsură a valorii, funcţia de mijloc de circulaţie,funcţia de mijloc de plată, funcţia de rezervă a valorii, dar şi funcţia de monedă universală (în relaţiile economice internaţionale). O monedă internaţională trebuie să îndeplinească funcţiile vizând efectuarea atât a operaţiunilor publice cât şi a celor private.