Falimente Bancare

Bancile joaca un rol major in pietele financiare, deoarece acestea sunt bine pozitionate sa se angajeze in activitati de informare, menite sa faciliteze investitiile productive pentru economie. Situatia bilanturilor respectivelor banci are un efect important asupra creditului bancar. In cazul in care bancile inregistreaza o modificare negativa in bilanturile lor, are loc o contractie substantiala in capitalul acestora, astfel ca bancile vor avea mai putine resurse pentru a imprumuta, iar imprumuturile bancare vor scadea. In urma acestei modificari, activitatea economica este incetinita, ca urmare a scaderii cheltuielilor de investitii.

Reducerea numarului de banci dintr-o economie , se poate face in doua feluri : prin fuziuni (intre HVB si Unicredit de exemplu ) sau prin falimente.

Falimentul reprezinta imposibilitatea unui comerciant de a-si mai continua activitatea datorita ajungerii in stare de insolvabilitate si incetare a platilor sale. Falimentul se declara prin hotarâre judecatoreasca in baza cererii unuia sau mai multor creditori sau chiar a comerciantului in cauza. Insolvabilitatea bancara este starea în care se poate afla o banca atunci când:

- nu au onorat integral creantele certe, lichide si exigibile de cel putin 30 de zile;

- valoarea obligatiilor de plata ale bancii respective depaseste valoarea activului sau determinat dupa proceduri speciale definite de Banca Centrala.

Conform legislatiei românesti banca aflata in stare de insolvabilitate, la solicitarea creditorilor, a respectivei banci sau a Bancii Nationale a României adresata tribunalului, este declarata in stare de faliment.

Multe economii foarte dezvoltate, care au pieţe sofisticate şi de lungă durată de funcţionare a sistemelor bancare au avut falimente bancare semnificative sau crize bancare în ultimii 30 de ani. Bancherii se tem de falimente bancare centrale pe scară largă, deoarece acestea pot agrava recesiunea ciclică şi ar putea genera o criză financiară. Pentru a reduce probabilitatea de falimente bancare în viitor şi reducerea costurilor de falimente bancare au avut loc numeroase schimbari juridice şi de reglementare în ţările afectate.

Într-un studiu major al crizei bancare americane în anii 1980 şi începutul anilor 1990, FDIC (1997) a analizat cauzele crizei, răspunsurile de reglementare a crizei şi lecţiile care ar putea fi învăţate. Lecţiile identificate în acest studiu, care pot fi relevante sunt:

- in primul rând, reglementarea bancara poate limita domeniul de aplicare şi costul de falimente bancare, dar este puţin probabil pentru a preveni eşecuri care au cauze sistemice.

- in al doilea rând, băncile problemă trebuie să fie identificate într-un stadiu precoce, pentru a fi prevenita starea de deteriorare a băncii. În sistemul american, acest lucru - controalele periodice bancare - este o nevoie frecventa.

- in al treilea rând, prezenţa de asigurare de depozit a contribuit la menţinerea unui grad ridicat de stabilitate financiară pe parcursul crizei, dar nu fără costuri. Costurile directe ale crizei bancare s-au născut de către industrie.

1. Criza Herstatt din Germania

Cazul Herstatt a fost cel mai mare şi cel mai spectaculos esec din istoria bancara germana, din 1945. Herstatt a fost fondată în Cologne, în anul 1956 de către Iwan Herstatt. La sfârşitul anului 1973, activele totale ale Herstatt s-au ridicat la 207 miliarde de euro şi banca a fost a treizeci şi cincea banca, din punct de vedere al marimii, din Germania.

Eşecul Herstatt din Germania, a primit o atenţie foarte mare în finanţele internaţionale, din cauza implicaţiilor sale de reglementare. Herstatt a fost închis de către autorităţile de reglementare în 1974. Banca a fost insolvabilă şi a lasat dolarii datorati pe ofertele sale de schimb valutar neplătite.

Descrierea crizei

Herstatt a intrat în necazuri din cauza activităţii sale mari şi riscante de schimb valutar. În Septembrie 1973, Herstatt a devenit supraîndatorat, astfel incat banca a suferit pierderi de patru ori mai mari decât mărimea capitalului propriu. Pierderile au rezultat dintr-o apreciere a dolarului, neanticipata. Pentru o perioada de timp, Herstatt a speculat o depreciere a dolarului. Târziu, însă, în 1973, departamentul de schimb valutar schimba strategia sa. Strategia băncii de a specula cu privire la aprecierea dolarului a mers până la mijlocul lunii ianuarie 1974, dar apoi direcţia de mişcare a dolarului s-a schimbat din nou. Neîncrederea altor bănci a agravat problemele Herstatt-ului.

În martie 1974, un audit special autorizat de Oficiul Federal de Supraveghere Bancară

(BAKred) a descoperit ca fluctuatiile deschise de schimbul valutar ale bancii Herstatt au urcat la 2 miliarde de euro, de optzeci de ori limita băncii de 25 milioane. Riscul de schimb valutar a fost astfel de trei ori la fel de mare ca valoarea capitalului sau (Blei, 1984). Auditul special a determinat managementul băncii pentru a închide poziţiile sale deschise de schimb valutar.

Atunci când gravitatea situaţiei a devenit evidentă, eşecul băncii nu a putut fi

evitat. În iunie 1974, pierderile Herstatt pe operaţiunile sale de schimb valutar se ridicau la

470 milioane. La 26 iunie 1974, BAKred a retras licenţa bancii Herstatt de a efectua servicii bancare. A devenit evident faptul că activele băncii, în valoare de 1 miliard de euro, au fost mai mult decât compensate de 2.2 miliarde pasive.