Managementul activității creativ-inovative

Conceptul de inovare a devenit interesant pentru economisti odatat cu lucrarile lui Schumpeter din anii ’40. Incepand cu anii ’70 , ea devine o problema prioritara, ca urmare a necesitatii firmelor de a rezista unei concurente din ce in ce mai dure. O inovare de success presupune trei etape distincte:

• nasterea unei idei noi, printr-un proces creativ;

• transpunerea ideii in practica, deci concretizarea ei intr-un produs nou/ imbunatatit;

• impunerea produsului pe piata.

Inovarea = procesul global de creativitate tehnologicã şi comercialã, transferul

unei noi idei sau a unui nou concept pânã la stadiul final al unui nou produs, proces sau

activitate de service acceptate de piaţã.

Inovarea se concretizeaza in realizarea si lansarea pe piata a unui produs nou.

Principalele categorii de produse noi, in functie de noutatea lor pentru firma producatoare si pentru piata, sunt:

• produse de noutate mondiala: sunt acele produse care creeaza o piata complet noua

• linii de produse noi: sunt produse noi care permit unei firme sa patrunda pentru prima oara pe o piata bine organizata

• adaugari la liniile de produse existente

• imbunatatiri ale produselor existente

• repozitionari: sunt produse existente destinate unor piete sau segmente de piata noi

• produse rezultate din reduceri de cost: sunt produse noi cu performante similare celor inlocuite, dar cu costuri mai mici.

In urma cercetarii effectuate in perioada 1945-1979 asupra unui esantion de 200

de inovatii din Marea Britanie, Pavitt stabileste o clasificare sectoriala a firmelor inovatoare in functie de originea si de natura inovatiei, distingand patru grupe:

1) firmele dominate de furnizori

Ele isi desfasoara activitatea in sectoare manufacturiere traditionale, in agricultura

si in constructii. Aloca in general putine resurse financiare activitatii de cercetare-dezvoltare.Activitatea de inovare este orientate indeosebi spre procesul de productie.

2) grupul de firme de productie in masa

Aceste firme cauta cu prioritate sa beneficieze de economiile de scara.

Diversificarea tehnologica verticala practicata are ca scop integrarea grupului de furnizori specializati care reprezinta principala sursa de inovatie de produse.

3) grupul furnizorilor specializati

Firmele contribuie in mod moderat la dezvoltarea inovatiilor din sectorul lor de

productie. Activitatea inovatoare este axata pe produse pe care le vand firmelor de productie in masa.

4) grupul firmelor bazate pe stiinta

Firmele apartin in special sectoarelor chimic, electronic si electric, principalele surse de inovare fiind activitatea de cercetare-dezvoltare si activitatea de cercetare din centrele publice si universitare.

Aceste firme nu isi limiteaza activitatile inovatoare la sectorul lor de origine, ci patrund puternic si in alte sectoare.

Proiectele inovatoare pot fi clasificate in patru grupe: proiecte care vizeaza dezvoltarea unui nou produs, proiecte care au in vedere ameliorarea unui produs existent, proiecte care vizeaza noi procese de productie in scopul reducerii costurilor de productie, proiecte ce vizeaza ameliorarea unui produs existent, pe baza uui proces de productie.

La originea unui proiect pot sta unul sau mai multi dintre urmatorii factori:

- concurenta; proiectul se bazeaza pe un produs de success al concurentei.Firma practica o strategie de imitare, cautand sa se implanteze pe o piata ocupata de concurentul sau principal.

- clientii; intreprinderea inoveaza pentru a satisface cererile unui singur client. Aceasta inseamna sa ea este dominate, iar puterea ei de negociere este mai redusa decat cea a partenerului sau .

- capacitatea tehnologica interna; inovatia poate fi rezultatul actiunii unui ansamblu de factori interni ai firmei, rolul preponderant avandu-l managerul si transferurile de tehnologie.

- intreprinderea fata in fata cu concurenta; in acest caz, inovatia reprezinta un mijloc de a contracara actiunile concurentei , care se arata mai competitive.

- colaborarea externa; intrprinderea elaboreaza proiecte in colaborare cu parteneri externi sau ca urmare a achizitiei unui brevet.

Peter Ducker considera ca managementul inovatiei, pentru a fi eficient, trebuie sa

se bazeze pe sase elemente fundamentale: politica firmei, practicile firmei, evaluarea performantelor inovatoare, crearea de structuri specifice, resursele umane, interdictiile.