Organizarea și Funcțiile Serviciului Trezoreriei Întreprinderii

Întreprinderea este un sistem care, după cum știm, se caracterizează printr-o structură economic, social și financiară.

În interiorul și exteriorul întreprinderii se nasc o mulțime de fluxuri. Între acestea cele bănești dețin un rol și un loc important. Aceste fluxuri sunt legate de formarea capitalului și remunerarea acestuia, de sporirea capitalului fie prin creșterea numărului acționarilor, fie prin finanțarea externă, fie prin cotație la bursă.

Întreprinderea are nevoie de capital pentru a finanța:

- cheltuielile sale de investiții;

- cheltuielile de funcționare, de trezorerie pe toată durata activității sale.

Activitatea de exploatare a unei întreprinderi generează o rețea de fluxuri și anume:

- fluxuri reale de mărfuri, material, servicii;

- fluxuri monetare.

La nivelul fluxurilor monetare legătura dintre intrări și ieșiri este asigurată de trezorerie.

Trezoreria este imaginea disponibilităților monetare apărute din evoluția curentă a încasărilor și plăților, disponibilități care trebuie să facă față scadențelor, în mod continuu.

Principalele sarcini ale trezoreriei constau în:

- prevederea și asigurarea diferitelor fluxuri de intrare și de ieșire ale trezoreriei;

- asigurarea lichidității întreprinderii;

- evaluarea diferitelor tipuri de plasamente și plasarea excedentului de trezorerie;

- aprecierea, evaluarea diferitelor surse de finanțare pe termen scurt;

- stabilirea bugetului trezoreriei și previziunea trezoreriei.

Deci fluxurile monetare se cer evaluate, previzionate. Prin intermediul nevoilor ca fluxuri de ieșire și a mijloacelor, ca fluxuri de intrare, se stabilește gradul în care trezoreria face față unor situații neprevăzute, probabile. Cu alte cuvinte mijloacele se cer a fi superioare nevoilor.

De aceea, una din sarcinile importante ale trezoreriei este asigurarea lichidității.

Întreprinderea are nevoie de lichiditate pentru efectuarea tranzacțiilor sale, pentru plata achizițiilor zilnic scadente. Mărimea încasărilor ca influxuri depinde de nivelul veniturilor, de politica de credite-furnizor, de politica de credite a întreprinderii.

Intrările și ieșirile de trezorerie sunt dificil de prevăzut cu o foarte mare precizie. Întreprinderea conservă încasările ca o precauțiune pentru a face față cererilor de fonduri imprevizibile. Nivelul încasărilor depinde de ușurința și rapiditatea cu care întreprinderea poate comercializa produsele și realize serviciile sale.

Încasările de prudență, de precauție sunt în general deținute sub formă de titluri negociabile pe termen scurt.

Trezorierul trebuie să determine și să asigure un nivel minim de încasări în măsură să evite:

- riscul incapacității de plată;

- riscul încasărilor insuficiente care duc la amânarea plăților și a reeșalonării celor suplimentare ca rezultat al creșterii ratei medii a dobânzii, creșterea nivelului obligațiilor față de buget;

- un angajament potențial de credit față de furnizorii săi.

Dimensionarea încasării minime se bazează pe mai multe metode. O metodă constă în multiplicarea ieșirilor zilnice cu numărul de zile certe privind încasările.

De exemplu la o ieșire zilnică de 350 000 lei, iar încasările cu un decalaj de 4 zile, rezultă o conservare de 1 400 000 lei.

Trezoreria este un element esențial și totodată principala restricție a gestiunii finaciare a întreprinderii. În ea se concretizează rezultatele modului de realizare a activității și de respectare a cerințelor echilibrului financiar. Nu întotdeauna o întreprindere, care încheie exercițiul cu beneficii, are și o trezorerie pozitivă. Și aceasta, datorită decalajului dintre înregistrarea în contabilitate a veniturilor și cheltuielilor și scadența lor ca încasări și plăți, decalaj care poate fi hotărâtor pentru soarta financiară a întreprinderii. Din evidențele statistice rezultă că cea mai mare parte a falimentelor se datorează slăbiciunilor în gestiunea trezoreriei.

Preocupările tot mai intense pentru gestiunea trezoreriei sunt motivate de unele fenomene de instabilitate economică atât macro, cât și micro economică: creșterea inflației, a ratei dobânzii, precum și scăderea ratelor de rentabilitate și a gradului de autofinanțare.