Cuprins
- Capitolul 1. Sistemul electronic de decontare pe bază brută în timp real – ReGIS
- Capitolul 2. Sistemul electronic de decontare pe bază netă – SENT
- Capitolul III: Sistemul de depozitare şi decontare a titlurilor de stat – SaFIR
Extras din proiect
Introducere
Transferurile interbancare de fonduri pot fi decontate individual pe bază brută. În scopul reducerii necesarului de fonduri şi al simplificării mesajelor de schimb de plăţi, băncile, în mod tradiţional, s-au sprijinit pe aranjamente de compensare şi decontare pe bază netă.
În prezent sistemul electronic de transfer al fondurilor constituie calea principală de dezvoltare a moneticii, care de fapt, transformă substanţial şi reorientează radical operaţiile bancare privind conturile titularilor, reaşezând pe temelii noi relaţia bancă – client.
Sistemul electronic de transfer al fondurilor este un conglomerat de variate metode de plată prin care titularul de cont (client al băncii) este implicat în transferul computerizat al banilor, fie direct (în cazul recurgerii la maşinile automate de operare), fie indirect (ca beneficiar al plăţilor şi altor servicii suplimentare ordonate prin bănci în cadrul sistemului).
Cea de a doua etapă a procesului de modernizare a sistemului de decontare are ca obiective generale facilitarea dezvoltării economiei prin sporirea securităţii şi a eficienţei sistemului de plăţi interbancare, trecerea la o societate predominant fără numerar, stabilirea unei baze legale fundamentate pentru sistemele de plăţi de importanţă sistemică şi pentru sistemele de decontare a tranzacţiilor cu valori mobiliare.
Implementarea sistemului electronic de plăţi prezintă o condiţie absolut necesară pentru atingerea acestor obiective .
În baza Memorandumului de finanţare PHARE 2000, semnat de Guvernul României şi Comisia Europeană a fost demarat Proiectul RO 005.02 – Sistemul Electronic de Plăţi, derulat cu sprijinul financiar şi tehnic al Uniunii Europene. Proiectul a fost finalizat la data de 14 martie 2005, dată care marchează cea de-a treia etapă a procesului de modernizare a sistemelor de plăţi.
Sistemul Electronic de Plăţi a fost conceput ca un sistem modular cu trei componente integrate prin interfeţe automate:
- sistemul cu decontare pe bază brută în timp real, denumit ReGIS;
- sistemul electronic cu decontare pe bază netă, denumit SENT;
- sistemul de înregistrare şi decontare a operaţiunilor cu titluri de stat, denumit SaFIR.
De asemenea, date fiind cerinţele şi standardele în domeniu cu privire la asigurarea continuităţii activităţii în caz de avarie, pe lângă infrastructura aferentă sistemelor de bază menţionate mai sus, a fost implementat şi un sistem de back-up şi de recuperare în caz de dezastru.
Banca Naţională a României este proprietarul şi administratorul sistemului ReGIS şi sistemului SaFIR, în timp ce sistemul SENT este administrat de TransFonD.
Prin prisma rolului de administrator al sistemelor ReGIS şi SaFIR, Banca Naţională a României are controlul efectiv asupra sistemelor, stabileşte regulile de sistem şi procedurile necesare asigurării funcţionării acestora, monitorizează şi supraveghează participanţii la aceste sisteme.
Din punct de vedere metodologic, implementarea sistemului a fost asigurată de o structură mixtă de specialişti ai Băncii Naţionale a României şi ai TransFonD pentru grupe de lucru care să definească, să contureze pe bază de caracteristici componentele ReGIS, SENT, SaFIR precum şi principiile de bază ale noţiunii de Reglementare, Instruire, Pregătire participanţi, Tehnic şi Comunicare cu delimitări la nivelul organismelor specializate în plăţi şi decontări ale Uniunii Europene.
Capitolul 1. Sistemul electronic de decontare pe bază brută în timp real – ReGIS
Sistemul ReGIS este un sistem cu decontare pe bază brută în timp real care asigură schimbul de instrucţiuni de plată între participanţi şi decontarea finală (definitivă) a transferurilor de fonduri aferente acestora în mod continuu, tranzacţie cu tranzacţie, precum şi decontarea finală (definitivă) a poziţiilor nete provenite de la sistemele cu decontare pe bază netă şi a transferurilor de fonduri aferente operaţiunilor cu instrumente financiare .
Prin intermediul acestui sistem, timpul de decontare al unei plăţi, se poate reduce la câteva secunde, la care se adaugă timpul necesar pentru procesarea plăţii la banca plătitorului (debitarea contului plătitorului şi introducerea plăţii în sistem) plus timpul necesar băncii beneficiarului pentru a credita contul acestuia.
În modul acesta, plăţile pot ajunge de la plătitor la beneficiar în interval de câteva ore, în cursul aceleaşi zile în funcţie de rapiditatea de procesare a băncilor implicate.
În ReGIS pot fi procesate plăţi indiferent de valoare, în funcţie de opţiunea clientului. Plăţile care depăşesc 50000 ron sunt procesate obligatoriu prin ReGIS.
Sistemul ReGIS este sistemul cu decontare pe bază brută în timp real, a plăţilor de mare valoare şi urgente, indiferent că este vorba de plăţi între participanţi, instrucţiuni recepţionate de la sistemele (case) de compensare sau de la sisteme care asigură decontarea tranzacţiilor cu instrumente financiare. Acest sistem se distinge prin numărul relativ redus de tranzacţii zilnice (de ordinul miilor), valorile individuale mari ale tranzacţiilor, precum şi prin utilizarea reţelei SWIFT pentru transmiterea ordinelor de transfer .
Preview document
Conținut arhivă zip
- Sistem Electronic de Decontare.doc