Băuturi Spumante în Gospodărie

SCURTĂ ISTORIE A SPUMANTELOR

28.000 de hectare de plantatii de vită de vie se întind, ca un cordon, cale de peste 120 km, cu o lătime ce variază intre 300 metri si 2 kilometri: o suprafată viticolă aproape egală aproape egală cu aceea a orasului Paris si a cartierelor sale mărginase (celebrele ”banlieux”), constituind 2,9 %din întreaga suprafată viticolă a Frantei. Asadar, aproape trei procente, suficient însă pentru a face din Champagne – căci la terenurile destinate suprafetelor viticole pentru prelucrarea sampaniei se referă cifrele de mai sus – cea mai vestită regiune a spumantelor din lume.

Într-adevăr, vinul spumant produs aici reprezintă într-atât de sugestiv bogătia provinciei, âncît sinonimia a devenit omonimie. Numele provinciei s-a transformat astfel într-un substantic comun (dar cât de strălucitor si spumant atunci când curge în cupe!), iar simpla enuntare a lui ne trimite cu gândul la vasta provinci situată în partea nord-estică a Frantei. Cu toate că, paradoxal, această ”întâlnire” de termeni ar fi putut să nu aibă loc : etimologic, provincia Champagne evocă alte caracteristici decât cultura vitei de vie si, pe de altă parte, adevăratul loc de nastere al sampaniei nu e Champagne. Champagne (provincia) îsi trage numele din cuvântul latinesc campania – câmpie( o Campanie – azi întâlnim si în Italia), principalele ei bogătii fiind cultura cerealelor si pădurile. Alături de ele - existente încă din vremea galilor – plantatiile de vii.

Istoricii si arheologii apreciază că vita de vie există, în aceste locuri, din era tertiară, odată cu aparitia primelor mamifere. În rocile calcaroase din Sezane s-au descoperit frunze fosile, asemănătoare cu ale vitei de vie americane (Vitis rotundifolia). Se presupune că ea se cultivă încă de pe vremea galilor, istoricul Paul Peltier apreciind că ”dealurile Marnei erau acoperite de vii, a căror cultură a fost dezvoltată d elegiunile lui Iulius Cezar”.

Dacă romanii au contribuit la dezvoltarea vitei de vie, tot ei au luat măsuri împotriva acestei culturi. În anul 92 e.n. împaratul Domitian a decis – potrivit relatării lui Suetonius, distrugerea viilor din Galia. Măsura – se spune – ar fi fost determinată de două motive: protectia Italiei, tară preponderent viticolă, nu cerealieră (împăratul preferând să importe grâu si nu vin din Galia) si pe de altă parte, măsura avea să-i ferească pe soldatii de aici de ispita licorii din struguri care, se pare, avea efecte negative asupra capacitătii lor de apăra provincia.

Ratiuni asemănătoare au determinat măsurile întreprinse de regele geto – dac Burebista, la sugestia sfetnicului său Deceneu, măsuri atât de clar explicate de Strabon care arăta că ridicarea geto-dacilor sub regele unificator s-a făcut prin ”ecercitii, ascultare de porunci si abtinere d ela vin”.

Dar, la fel cum pe pământul Daciei cultura vitei de vie nu a pututu fi desfiintată, nici în Galia măsura lui Domitian (dacă va fi existat, într-adevăr, o asemenea măsură), nu a putut fi pusă în practică decât vremelnic.

Istoria consemnează factul că, în 1398, împăratul Germaniei Vecenslav s-a întâlnit la Reims cu regele Carol al VI – lea, semnând sub influenta vinului, pe care-l consuma din abundentă, din banchet, tratate în defavoarea tării sale, pe care, abil, regele francez i le punea sub ochi.

În 1410, noul împărat Sigismund de Luxemburg(1410-1437), venind din Franta. a tinut să treacă si prin Ay pentru a gusta din faimosul vin al locurilor. În anul 1461 Ludovic al XI-lea a fost încoronat rege la Reims, cu mare pompă, la această serbare bându-se vin din regiunea Champagne. Vinul de Ay, numit ”vinus Dei” (vinul Domnului) a devenit din această perioadă băutura oficială a regilor, prinsilor si seniorilor de tot felul.

Papa Leon al XI-lea, din familia Medicis, avea un teasc la Ay. Tot la Ay se poate vedea si astăzi vechea casă a sambelanilor regelui Henric al IV-lea ca si crama acestuia. În 1592, în toiul luptelor dintre catolici si protestanti, Henric al IV-lea, care asediase orasul Epernay, a decretat ”Armistitiul recooltei” pentru a se putea culege în linste cerealele si vinul.

În anul 1629 ludovic al XIII-lea, cu ocazia unei vizite în orasul Troyes, l-a omagiat în mod deosebit, iar urmasul său. Ludovic al XIV-lea – Regele Soare, încoronat, de asemenea la Reims, în 1654, a băut toată viata numai vin din regiunea Champagne.

Dar, cultura vutei de vie, răspandită – cum am văzut – destul de mult pe întinsul provinciei, nu însemna, încă si sampanie.

Exista e drept o particularitate observată mai ales în zona viticolă cuprinsă între Reims, la nord si Ay si Epernay, la sud, unde vinul avea ciudata proprietate de a ”fierbe” la începutul primăverii, motiv pentru care localnicii l-au botezat ”vinul dracului”.