Boli și dăunători la soia

Istoric

Originea si mai ales inceputurile culturii soiei unt atat de vechi incat exista foarte putine date care sa aduca precizari despre evolutia in timp a acestei plante. Denumirea de “soia” provine de la cuvantul chinezesc “schiang-yu”, care indica “sosul de soia”. Japonezii au preluat aceasta expresie sub numele de “shoyu”, care treptat s-a modificat in “so-ya”, denumirea acceptata de tarile care au introdus in cultura aceasta planta.

Primele mentiuni referitoare la soia se gasesc in lucrarea de botanica Pen Ts’ao Kong Mu, datand din anul 2838 i.e.n., scrisa de la imparatul chinez Sheng-Nung. Ulterior soia a fost descrisa in mai multe lucrari, fiind planta leguminoasa cel mai mult cultivata in sudul Chinei, avand multiple intrebuintari in alimentatie. De aceea, ea a fost considerata ca facand parte din cele cinci plante sfinte ale civilizatiei vechi chineze (orez, soia, grau, orz si mei).

Desi in Europa soia a fost introdusa abia in secolul al XIX-lea, unele cunostinte despre aceasta planta si despre utilizarile sale existau cu mult inainte. Astfel, in 1712, botanistul german Kaemfer, dupa ce a petrecut doi ani in Japonia, a descris amanuntit diferitele preparate culinare din soia. In 1739, semintele aduse din China de catre diferite delegatii europene au fost semanate pentru prima oara in Gradina botanica din Paris; plantele respective apartinand unor soiuri tardive nu s-au maturizat. Mult mai tarziu, in 1821, soia incepe sa se cultive pe suprafete razlete in Franta.

In S.U.A., cultura soiei dateaza din anul 1804, productia respectiva fiind folosita ca furaj. Cultura soiei se extinde rapid in timpul si dupa cel de-al doilea razboi mondial.

In tara noastra introducerea soiei in cultura are loc in anul 1876 cand se cultiva in gradini ca planta rara, iar prima lucrare despre soia apare in 1905.

Importanta economica a soiei

Soia este planta care sigura la un nivel cantitativ si calitativ superior, si in acelasi timp economic, substantele nutritive necesare alimentatiei omului si animalelor, precum si o serie de subproduse pentru industria prelucratoare.

Importanta soiei consta, in principal, in continutul ridicat al boabelor in proteine (33 – 49 %), grasimi (15-26 %), substante extractive neazotate (13 – 24 %), lecitina (1,6 – 2,5 %), vitamine din complexul B (B1, B2, B6), precum si in enzime (lipoxidaza, lipaza, ureaza, amilaza).

Valoarea nutritiva a boabelor de soia, ca principal produs al acestei plante, este data in primul rand de continutul si calitatea proteinelor.

Forma de baza sub care se foloseste in alimentatie si care ofera solutia cea mai economica pentru rezolvarea deficitului in proteine din unele parti ale lumii este faina de soia, care are un continut in proteine mai ridicat decat orice aliment de origine vegetala sau animala. Faina normala, bine degresata, amestecata cu faina de grau in proportie de numai 4-5%, este folosita la fabricarea unei paini gustoase si mai hranitoare decat painea obisnuita. Tot din faina de soia se pot obtine diferite produse alimentare, ca: lapte, branza, fulgi, ciocolata, diferite sosuri, cafea, biscuiti, bomboane, macaroane, prajituri. Daca mai adaugam la acestea si traditionalele produse ale Asiei, obtinute pe cale fermentativa, avem o imagine si mai completa a multiplelor posibilitati de folosire a soiei in alimentatie.

Astazi proteinele din boabele de soia se utilizeaza sub forma de “carne vegetala” si, de asemenea, ca substituent al carnii animale intr-o serie de preparate culinare cum sunt: carnati, salamuri, corned-beef, bacon, imitatie de carne de pui, de vaca. Boabele si pastaile verzi sau boabele germinate reprezinta alte produse alimentare avand o exceptionala valoare nutritiva.

BOLI SI DAUNATORI

A.Viroze

1.Mozaicul soiei

Cea mai raspandita viroza, gasindu-se in toate zonele de cultura a soiei.

Simptome – dupa 6-14 zile de la infectia primara apare ingalbenirea frunzelor tinere in jurul nervurilor, iar incepand cu frunza a treia trifoliata frunzele se gofreaza (apar deformari sau rugozitati). Acest ultim simptom se accentueaza la temperaturi mai scazute, cand frunzele sunt puternic modificate, fiind mai mici, usor incretite, mozaicate, si catre sfarsitul maturitatii plantelor, de culoare verde mai inchis. Plantele atacate sunt pitice, cu internodii scurte, avand pastai si boabe mici, impestritate cu pete de culoare inchisa. Productia de boabe poate fi diminuata cu pana la 70%. Simptomele bolii se manifesta puternic la temperaturi sub 20 0C, sunt diminuate usor la temperaturi de 24-28 0C si sunt mascate la temperaturi de 30 0C.

Agentul patogen – boala este produsa de virusul Soja virus 1. Virusul este activ la un pH cuprins intre 6 si 7, devenind inactiv la un pH sub 4 sau peste 9. In frunzele uscate virusul isi pastreaza capacitatea de infectare timp de 6-7 zile la temperaturi intre 24 si 33 0C, iar i seminte ramane infectios o perioada foarte indelungata (peste 2 ani).

Mod de transmitere – virusul se transmite cel mai usor prin diferite specii de afide, ca: Aphis glycines, A. fabae, Macrosiphus pisi.

Prevenire si combatere – metoda cea mai eficace de prevenire si de combatere impotriva mozaicului soiei consta in obtinerea si cultivarea soiurilor rezistente.

2.Arsura sau vestejirea mugurilor

O viroza mai putin raspandita, fiind conditionata de anumite conditii climatice. In anii favorabili, boalaeste extrem de periculoasa, determinand reducerea productiei de boabe cu 25 pana la 100%.

Simptome – cand infectia se face la inceputul vegetatiei sau inainte de inflorire, varful tulpinii se indoaie, se brunifica, se usuca si devine sfaramicios. Treptat, tulpina si ramificatiile sale se brunifica. Frunzele raman mici, si devin rugoase.

Agentul patogen – boala este produsa de virusul petelor inelare ale tutunului.

Mod de transmitere – agentul de transmitere cel mai periculos, este Trips tabaci, in stadiul de nimfa cu o capacitate de injfectie de 2 saptamani de la contaminare. Virusul se poate transmite si prin seminte unde poate rzista peste 5 ani in embrionul acestora.

Prevenire si combatere – respectarea cu strictete a masurilor de igiena culturala, aplicarea corecta a tehnologiei de cultivare, folosirea unei seminte libere de viroze, constitue principalele mijloace de prevenire sau de diminuare a gradului de atac.

3.Mozaicul galben

O viroza mai putin raspandita decat mozaicul soiei.

Simptome – plantele infectate au frunzele decolorate spre galbui sau prezinta un mozaic de pete galbene, care alterneaza cu zonele verzi. Catre sfarsitul vegetatiei petele galbene devin ruginii si se necrozeaza. Simptomele sunt mai evidente la temperaturi mai joase si apar la 12 zile dupa infectie cand temperatura este de 18 0C, la 7 zile dupa infectie cand temperatura este de 24 0C si la 5 zile cand temperatura este de 29 0C.

Agentul patogen – boala este determinata de un virus care produce aceeasi viroza si la fasole, denumit Phaseolus virus 2.

Mod de transmitere – virusul se transmite usor de la o planta la alta de catre insecte ca: Aphis fabae, Macrosiphum gei, M. Pisi. Nu se transmite prin seminte.

B.Bacterioze

1.Arsura bacteriana

Cea mai raspandita bacterioza a soiei, fiind identificata in toate zonele unde se cultiva soia. In anii ploiosi si reci boala produce pagube insemnate, reducand productia de boabe

cu peste 20 %.

Simptome – desi boala este considerata o bacterioza a frunzelor, ea afecteaza si celelalte organe ale plantei. Infectiile primare produc simptome pe cotiledoane sub forma de pete mici, de forma neregulata, umede, care apar la 5-8 zile dupa infectie. Cu timpul petele se maresc si se brunifica, putand distruge plantulele in curs de rasarire sau in primele stadii de vegetatie.

Agentul patogen – boala este produsa de bacteria Pseudomonas glycinea. Este o bacterie asporogena, capsulata, gram negativa, de forma unui bastonas, cu 1-4 flageli polari. Temperatura optima de crestere este de 24-26 0C, cea minima de 2 0C, si cea maxima de

35 0C. Este sensibila la mediile acide.

Mod de transmitere – bacteria se transmite prin resturile de planta atacate, prin seminte, precum si prin ploi sau prin irigatii, caz in care infectia se face prin stomate sau prin diferite rani ale palntei.

Prevenire si combatere – respectarea unor reguli de igiena si tehnica, contribuie in mare masura la prevenirea infectiilor sau la diminuarea acestora.