Controlul Produselor Cosmetice

În timpurile preistorice, oamenii utilizau tatuaje şi machiaje rituale, dar, cu timpul, machiajul a căpătat o funcţie pur estetică. În Egipt, întâlnim primele mărturii înscrise pe pereţii templelor, iar în diferite morminte egiptene s-au descoperit adevărate truse de machiaj. Simbolul frumuseţii egiptene este legat de Cleopatra. Coafura Cleopatrei şi machiajul ochilor ei în forma de peste inspiră şi astăzi machiorii şi coaforii în lansarea modei. Egiptul a avut influenţă asupra popoarelor din Orientul Apropiat şi din Mediterană până în Evul Mediu.

În Grecia, machiajul ajunsese o adevărată artă: genele se vopseau în negru, buzele se pictau. Tipul frumuseţii la greci era Elena, cea pentru care s-a purtat celebrul război cu Troia. Roma antică ne-a lăsat primele tratate despre produsele destinate înfrumuseţării. Apare distincţia intre produsele întrebuinţate la îngrijirea pielii şi cele care servesc la prepararea defectelor estetice. În stabilimentele băilor publice existau adevărate institute de frumuseţe. Pielea alba era la modă şi machierea ochilor cu farduri colorate o punea în valoare.

Evul Mediu

În Europa Occidentală, biserica catolică fiind contra machiajului, numai femeile "usoare" foloseau acest mijloc de înfrumuseţare.

În Orient însă, ăn conditiile concurenţei între femeile din haremuri, s-au dezvoltat cele mai rafinate sisteme de machiaj. Machiajul ochilor, care se vedeau dintre valurile ce acopereau faţa femeiii musulmane, avea cea mai mare importanţă.

Femeile bizantine se machiau mult pe obraji şi pe buze cu farduri în culori şi cu o stralucire artificială.

Secolele XVI - XIX

Machiajul cauta sa realizeze un aspect cat se poate de natural. La moda este pielea alba care este pusa in valoare cu ajutorul alunitelor false.

Aceasta este epoca de aur a sarlatanilor fabricanti de priduse cosmetice, care se folosesc de lipsa de cunostinte a oamenilor epocii, prezentand numeroase produse miraculoase menite sa imbunatateasca sau chiar sa schimbe total infatisarea doamnelor simandicoase.

Este epoca de prestigiu a Frantei din punctul de vedere al elegantei, luxului si modei. Se raspandeste intrebuintarea pudrei de culoare alba, ochii sunt accentuati prin machiaj, buzele vopsite cu rosu. Revolutia aduce, insa, dupa ea, o perioada de austeritate. In 1806, doctorul Carol publica "Enciclopedia frumusetii" in care vorbeste despre igiena, cosmetica si machiaj. Este prima legatura care se face intre stiinta si cosmetica. La noi in tara, machiajul, numit "sulemenit", de la cuvantul turcesc "sülümen", era un obicei oriental care dainuia de sute de ani.

In 1820, s-a produs in tarile Romane o reforma radicala in imbracamintea femeilor, prin adoptarea hainelor europene, desi machiajul continua sa fie foarte folosit din cauza influentei orientale si sa fie raspandit in toate clasele sociale.

In formularul cosmetic al lui Stefan Fodor, aparut in 1858, autorul povesteste despre femeile de la tara, care-si vopseau fata si buzele cu foita rosie umezita. In acest timp, in Franta, mashiajul femeilor tindea spre paloare. Pe vremea lui Napoleon al II-lea, exista o celebra frumusete a timpului, Marchiza de Paiva, cu un ten foarte frumos, dar colorat, care-i dadea un aspect de femeie sanatoasa. Trebuind sa fie prezentata la curte, o prietena binevoitoare i-a atras atentia ca ar fi mai bine sa se machieze in culori palide si sa tuseasca din cand in cand, pentru a avea succes. Se purtau frumusetile putin ... ofticoase.

In 1879, la noi in tara, N. Kalinderu publica o lucrare despre cosmetica si accidentele ei si propune ca "consiliile de igiena sa nu piarda din vedere analizarea din cand in cand a dresurilor si a pulverilor care se vand in magazinele speciale". Sunt primele zvacniri ale nasterii cosmeticii stiintifice.