Moară de Porumb

1. Tema Proiectului

Să se proiecteze şi să se stabilească schema tehnologică pentru o moară de porumb, cu capacitatea de 80t /24h, pentru mălai extra şi mălai superior, extracţie totală 75%, cu masa hectolitrică a porumbului de 76 kg/hl.

2. Caracterizarea porumbului

Bobul de porumb este format din următoarele părţi principale morfologice: învelişul, endospermul, embrionul sau germenul şi vârful ( pedicelul ).

Constituenţii chimici care se separă în industrie se găsesc în endosperm şi germen, părţi ale bobului care sunt învelite în trei straturi concentrice: pericarpul, învelişul seminal şi stratul aleuronic.

Procesele industriale pe care le suferă porumbul în cele mai multe cazuri, includ separarea a trei părţi principale ale bobului: învelişul, endospermul şi germenul.

Învelişul fructului ( pericarpul ) – este învelişul exterior al bobului exceptând o suprafaţă relativ mică de la bază acoperită de vârf.

Ţesuturile pericarpului şi vîrful bobului sunt continue, ele formând un înveliş complet pentru sămânţă. Excepţând coroana, unde varietăţile dinţate prezintă considerabile cute, suprafaţa exterioară a pericarpului este netedă.

Stratul aleuronic – este format dintr-un singur rând de celule mari, dreptunghiulare, cu pereţii îngroşaţi, care nu conţin amidon. În apropierea embrionului, aceste celule se micşorează treptat fără să dispară complet.

Endospermul – ocupă cea mai mare parte a bobului, cuprinzând aproape 80 – 80 % din masa bobului. El constă dintr-un strat subţire, superficial de celule aleuronice, conţinând grăsimi şi proteine şi o porţiune mare interioară de ţesut de înmagazinare care conţine amidon şi proteine. Endospermul conţine grăunţe de amidon închise într-o reţea proteică. Grăunţele de amidon sunt simple, de formă poliedrică sau rotunjită.

Germenul sau embrionul – are formă de pană şi este situat în partea inferioară a bobului, cu baza spre vârful acestuia şi conţine organele tinerei plante. El ajunge 10 – 14 % din greutatea bobului. Este format din următoarele părţi: epiteliu, parenchin cu depozitare de ulei, cu ţesuturile vasculare şi axa embrionului. El este acoperit de pericarp şi se poate prin acesta. După îndepărtarea pericarpului, embrionul devine vizibil în întregime. Scutellumul ( organ hrănitor la germinarea embrionului ) este partea cea mai dezvoltată a acestuia, având un contur oval, cu faîa internă îndreptată către endosperm, iar cu faţa externă îndreptată către embrion.

Scutellumul – este cel mai important pentru tehnologi din cauza conţinutului mare de ulei de rezervă din parenchin. Pătrunderea rapidă a apei în germen şi capacitatea relativ mare de a menţine umiditatea sunt factori care indică uşurarea considerabilă a degerminării industriale pe cale umedă, în comparaţie cu degerminarea pe cale uscată şi totodată a integrităţii germenului cu influenţă favorabilă asupra extracţiei de ulei.

Germenul prezintă importanţă ca sursă de ulei. După separarea uleiului, reziduul constituie o făină preţioasă care conţine proteine, hidraţi de carbon şi vitamine. Proteina este de calitate mai bună decât cea din endosperm.

2.1. Caracteristici fizico – tehnologice ale porumbului

Aspectul general al masei de cereale

Acest aspect este influenţat de o serie de factori ca: gradul de vechime, modul de conservare, gradul de dezvoltare al boabelor, uniformitatea ca mărime, conţinutul de impurităţi.

Culoarea boabelor

Culoarea indică dacă cerealele sunt vechi, au luciu sau sunt opace, dacă cerealee au suferit degradări în timpul vegetaţiei sau în timpul conervării.

Mărimea, forma şi uniformitatea boabelor

Mărimea, forma şi uniformitatea boabelor prezintă o deosebită importanţă, deoarece în funcţie de acestea, morarul echipează şi reglează maşinile de curăţat şi sortat, reglează regimul de măcinare mai ales la şroturile I, II şi III.

Prospeţimea

Poate fi considerată optim atâta vreme cât n-au intervenit modificări esenţiale în compoziţia chimică şi aspectul exterior şi interior al boabelor, sub acţiunea microorganismelor şi dăunătorilor specifici cerealelor.

La stabilirea prospeţimii, pe lângă determinarea organoleptică culorii, aspectului, luciului, mirosului şi gustului, se determină şi aciditatea care este crescută la cerealele vechi.

Tăria şi duritatea

Tăria reprezintă un indiciu privind modul în care cerealele rezistă la transport, pregătire şi măcinare.

Tăria indică în ce măsură boabele se sparg întâmplător în timpul mişcărilor şi când sunt măcinate. În funcţie de tăria boabelor se apreciază consumul de energie la măcinare. Tăria indică de asemenea cum trebuie alcătuită diagrama tehnologică de pregătire şi măciniş.