Polarografia

Analiza calitativă şi cantitativă

În trecut, rezultatele analizelor în medicină erau obţinute în mod calitativ, de aceea,majoritatea diagnosticelor erau bazate pe simptoame şi/sau examinările cu raze X, deşi era cunoscut faptul că multe boli fiziologice erau însoţite de schimbări chimice în lichidele metabolice . Uneori erau utilizate teste pentru a detecta componenţii normali sau anormali în diferite probe recoltate pentru analiză. Aceste teste în procedee prin intermediul cărora a devenit posibilă determinarea cantitativă a componenţilor incluşi . Pe măsură ce precizia a crescut şi au fost stabilite proporţiile normale, a devenit clar că rezultatele de laborator au putut fi folosite în scopul precizării diagnosticelor .

În prezent, pentru examinarea medicală generală a unui bolnav sau pentru a diagnostica un ansamblu specific de simptoame este nevoie de o serie de analize cantitative ale unor probe recoltate din corpul omenesc. În viitor, astfel de probe se estimează că vor deveni din ce în ce mai numeroase, iar rezultatele analizelor vor putea fi la îndemâna medicului, jucând un rol esenţial la stabilirea diagnosticului. În ultimul timp, peste două miliarde de probe sunt executate anual în laboratoarele clinicilor medicale şi acest număr creşte mereu. Majoritatea acestor teste includ determinarea glucozei, ureei, proteinelor, sodiului, calciului, HCO3 -/H2CO3, acidului uric şi pH-ului .

Procedeul analitic şi alegerea unei metode de analiză

Prima etapă în realizarea unui procedeu analitic o constituie stabilirea obiectivului care se urmăreşte. Numai identificând clar scopul propus, se poate imagina o cale logică care să conducă la rezolvarea corectă a problemei . Se pot pune mai multe întrebări.

De exemplu: Ce fel de probă este: organică sau anorganică? Ce informaţie se caută? Care este precizia cerută? Este o probă mare sau una mică? Componenţii de interes sunt majoritari în probă sau sunt constituenţii minori? Ce obstacole există? Câte probe trebuie să fie analizate? Există echipament şi personal corespunzător?

O importantă sarcină care-i revine analistului este de a alege o metodă analitică care să conducă la cea mai bună rezolvare a scopului urmărit . Există cazuri în care libertatea de alegere este limitată; analizele privind apa sau produsele farmaceutice trebuie să fie efectuate prin procedee aprobate de standardele legale .

În conformitate cu această clasificare, metodele chimice se pretează cel mai bine la determinarea macrocantităţilor, iar metodele instrumentale pentru microcantităţi.

Noţiuni fundamentale

Procedeele de monitorizare, pentru a putea fi comparate cu alte metode de analiză, în vederea înlocuirii sau perfecţionării acestora, sunt individualizate prin caracteristici proprii, dintre care amintim pe cele mai frecvent utilizate: exactitatea, precizia, selectivitatea, sensibilitatea, limita de detecţie, durata, costul.

În afară de acestea mai există şi alte caracteristici, necesare doar specialiştilor, care creează noi metode de analiză: analiştii, o profesie care se dobândeşte doar prin pasiunea executării de analize performante, zi de zi, o perioadă de timp de ordinul anilor, indiferent de meseria de bază a celui ce o practică: chimist, fizician, medic, inginer, biolog sau geolog.

Exactitatea

Este măsura încrederii acordată măsurătorii efectuate cu un mijloc de măsură. Aceasta se referă la sistemul analitic, în ansamblu, indiferent de locul şi timpul măsurătorii. Exactitate a se măsoară folosind un material (substanţă) zis etalon - în care încrederea este deplină. Diferenţa dintre valoarea adevărată, adică aceea recunoscută unanim, şi cea măsurată o denumim eroare. Este esenţial ca etalonul să fie recunoscut de toate laboratoarele interesate.

Exactitatea este măsurată şi de corelaţia ce există între un standard şi o probă, la măsurători

repetate. În acelaşi timp, exactitatea estimează posibilitatea de apariţie a erorilor sistematice. O comparaţie intuitivă dintre exactitatea unei analize şi trasul la ţintă cu o puşcă scoate în evidenţă sensul exactităţii (vezi fig. 2).