Rolul Utilizării Resurselor Genetice Vegetale la Crearea Soiurilor de Cartof pentru Industrializare

Introducere

Cartoful prezintă o deosebită importanţă în alimentaţia oamenilor, în furajarea animalelor şi pentru prelucrări industriale.

Este alimentul de bază sau complementar pentru populaţia Europei dar şi din alte ţări ale lumii.

Datorită gustului plăcut, a digestibilităţii şi a valorii nutritive ridicate preparatele din cartof satisfac exigenţele alimentare ale tuturor categoriilor populaţiei, acesta fiind consumat fiert, copt sau prăjit, sub formă de supe, salate,piureuri substituind de multe ori pâinea şi fiind de neînlocuit ca aliment dietetic.Valoarea energetică a cartofului este ridicată datorită conţinutului mare de amidon, precum şi altor substanţe cum ar fi: proteine, grăsimi vegetale.

În furajarea animalelor cartoful este valoros, în primul rând pentru porcine şi bovine dar poate fi utilizat şi la alte specii de animale.

În industria amidonului şi alcoolului, dintr-o tonă de tuberculi se obţin 140 kg amidon sau 100 kg dextrină respectiv 95 l alcool; de asemenea se pot obţine 15-17 kg cauciuc sintetic.

Cartoful se utilizează în industria alimentară, obţinându-se produse uscate: făina, gris, produse prăjite: cips (felii subţiri prajite în ulei, crocante); pommes frittes (cartofi semiprăjiţi şi congelaţi), cartofi pai.

Lucrarea de faţă prezintă rolul utilizării resurselor genetice vegetale la crearea soiurilor de cartof pentru industrializare. Aceasta lucrare este structurată pe cinci capitole în care am descris importanţa şi utilizările cartofului, originea şi biosistematica acestuia şi a formelor înrudite, exploatarea şi utilizarea resurselor genetice la cartof, sistematica şi soiurile de cartof, precum şi utilizarea ca materie primă pentru industrializare.

CAPITOLUL I

IMPORTANŢA ŞI UTILIZĂRILE CARTOFULUI

Pe plan mondial, suprafaţa ocupată cu specii de plante de la care se utilizează în alimentaţie tuberculi sau rădăcini a fost în 2001, de 55,9 mii. ha din care: 34,5% cartof, 30,8% manioc (Manihot esculenta Crantz.), 16,2% batat (Ipomoea batatas (L.) Lam., 10,7% sfeclă pentru zahăr, 7,6% ignam (Dioscorea spp. L.), 0,06% colocasia (Colocasia esculenta Schoot.) şi 0,04% cicoare (FAO, 2001).

În ţara noastră există condiţii favorabile pentru cartof, sfeclă pentru zahăr şi cicoare.

CARTOFUL

1.1. Importanţa şi utilizările cartofului

Printre obiectivele majore ale asigurării cu hrană a omenirii se găseşte şi cartoful care a avut şi continuă să aibă un mare rol în creşterea resurselor alimentare din multe zone geografice ale lumii. Considerat, pe bună dreptate, „a doua pâine” a lumii, cartoful este unul din cele mai agreate alimente.

Cartoful rămâne întotdeauna ultima rezervă a gospodinelor şi pentru că, pe lângă valoarea sa alimentară ridicată se găteşte repede şi uşor. Datorită acestor calităţi, cartoful se întâlneşte pe masa tuturor categoriilor sociale şi pe cea a bogaţilor şi pe cea a săracilor, mai frecvent pe cea a celor din urmă. Din această cauză, cartoful a rămas după grâu şi orez cea mai importantă resursă vegetală pentru populaţia multor regiuni de pe glob.

Cartoful este o importantă plantă alimentară, furajeră şi cu mare rentabilitate pentru industrializare.

Datorită valorii nutritive ridicate a tuberculilor de cartof, determinată de conţinutul echilibrat în glucide, proteine (aminoacizi esenţiali), lipide şi vitamine, a gustului plăcut şi a digestibilităţii ridicate, cartoful satisface cele mai diversificate gusturi şi cele mai mari exigenţe. Prin posibilităţile multiple de preparare - Catelly (1988) a publicat 366 de reţete culinare de preparate din cartof - fie în stare proaspătă, fie semipreparată. Industrializat sub formă de pommes frittes (french frittes) chips, fulgi de cartof, extrudate, făină de cartof, cartof deshidratat, conservat sau murat, cartoful este practic nelipsit din dieta zilnică a omului. Formele semipreparate obţinute pe cale industrială asigură o valorificare superioară a întregii producţii şi o aprovizionare continuă şi ritmică a populaţiei în tot cursul anului.

Valoarea energetică a cartofului reprezintă o treime din cea a pâinii, jumătate din cea a ouălor şi cărnii, fiind de două ori mai mare decât a morcovlor şi de trei ori mai mare decât a verzei sau tomatelor (Velican, 1965). Aceasta se datoreşte conţinutului ridicat de amidon, unor cantităţi însemnate de proteine, vitamine (vit. C) sau săruri minerale în compoziţia tuberculului.

Consumul anual pe locuitor este cuprins, în general, între 30 şi 150 kg, în Europa fiind în medie de 80 kg de cartof pe an. În România, după datele Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei consumul anual de cartof pe locuitor a avut valori cuprinse între 80,8 kg/ha în anul 1991 şi 129,6 în 1994 putându-se lua în considerare o medie de 100 kg/locuitor, fără să se greşească prea mult.

În procesul de industrializare a cartofului se folosesc mari cantităţi de tuberculi pentru obţinerea amidonului, spirtului sau a altor produse derivate glucoza, dextroză, dextrină, cleiuri, cauciuc sintetic, etc. Pentru industrializarea cartofului au fost create soiuri cu conţinut ridicat în substanţă uscată şi amidon şi cu o anumită structură preferenţială a grăunciorilor de amidon pentru obţinerea un randament ridicat a unor derivate dorite. De asemenea, au fost perfecţionate tehnologiile de cultivare pentru obţinerea unor randamente mari de amidon la hectar, s-au optimizat suprafeţele arondate fabricilor de prelucrare, dimensionat economic transportul şi valorificarea producţiei. Principalele ţări din Europa care industrializează cartoful sub formă de amidon sunt Olanda, Marea Britanie, Germania şi Franţa, cu un total de 13-14 milioane tone/an (40-60% producţia totală).