Tarhonul

Tarhonul

(Artemisia Dracunculus)

Introducere

Pentru întocmirea acestui referat documentar s-au folosit următoarele surse de documentare: „Extracte naturale, arome şi compuşi aromatizanţi”, autori Prof Dr. Ing. Ionel Jianu şi Nicoleta Hădărugă; „Legumicultură generală şi specială”, a cărei coordonator este Prof. Dr. Ing. I. Ceauşescu; „Legumicultură”, Vol. III, scrisă de Prof. Dr. Victor Popescu şi Conf. Dr. Nicolae Atanasiu; „Fructe exotice”, scrisă de Dumitru Măndiţă; „Plante medicinale şi aromatice” a cărei coordonatori au fost Dr. G. Racz, A Laza şi E. Coiciu; „Plante aromatice”, scrisă de A. S. Potlog şi A. Gh. Vinţan; „Chimia şi tehnologia condimentelor”, scrisă de N. Satinover. De asemenea, s-a mai consultat şi site – uri de Internet.

Generalităţi

Tarhonul este originar din Siberia şi Mongolia. Din aceste ţări s-a răspândit în cultură în toate ţările din Europa şi Asia. Suprafeţe mai mari se întâlnesc în Caucaz.

În ţara noastră se cultivă pe suprafeţe restrânse. Planta este mai bine cunoscută în jurul marilor oraşe Bucureşti, Iaşi, Craiova, Cluj-Napoca, Timişoara şi Braşov. Tarhonul se întâlneşte şi în localităţile rurale situate în marile bazine legumicole.

Tarhonul face parte din Fam. Compositae.

Alte denumiri în limba română: tarcon, dracon, matricea, taracon, tacon, tarcum, tarhănă.

Denumiri străine:

– limba engleză – tarragon;

– limba franceză – estragon, dragonne;

– limba germană – Esdragon;

– limba rusă – estragon.

(Prof. univ. dr. Victor Popescu, Conf. dr. Nicolae Atanasiu, Legumicultură, Vol. III, Ed. CERES, Bucureşti, 2001.)

Prof. Dr. Ing. Ionel Jianu în cartea „Extracte naturale, arome şi compuşi aromatizanţi”, caracterizează tarhonul.

Tarhonul este o plantă erbacee, cu tulpină puternic ramificată şi frunze plăcut mirositoare. Se foloseşte ca stimulent al poftei de mâncare, în boli de ficat şi rinichi.

Tarhonul este considerat, incă din antichitate, un condiment dietetic, deoarece înlocuieşte bine piperul, oţetul şi sarea în preparatele culinare. Se recomandă la obţinerea produselor din carne, peşte, se adaugă în supe salată de crudităţi, preparate din ouă, preparate din vânat.

Caracteristici

Tarhonul este o plantă perenă, cu înălţimea până la 150 cm.

Materia primă.

Partea aeriană (Dracunculi herba).

Soiul.

Se cultivă soiul local (populaţia) "De Ilfov"(din 1976).

Amplasarea.

Intâlneşte condiţiile cele mai bune in sudul şi vestul ţării (fiind plantă pretenţioasă la lumină şi caldură ), pe soluri fertile, structurate, drenate, cu condiţii bune de umiditate şi bine lucrate. Se cultivă după leguminoase, cereale păioase şi praşitoare bine întreţinute, pe acelaşi teren putând reveni numai după 8-10 ani.

Cultura durează cca 5-6 ani sau chiar mai mult. La infiinţarea culturii se aplică 40-50 t/ha gunoi de grajd şi îngraşăminte chimice sau 50-60 kg/ha P2 O5 si 20-30 kg/ha K2O (sub arătură) şi 60-70 kg/ha N (primavara).

În anii următori se aplică îngraşăminte chimice.

Plantarea.

Înmulţirea prin desfacerea tufelor tipice, viguroase, sănătoase, în 10-15 porţiuni cu rădăcini şi lastari aerieni, este o metoda sigură. Plantarea porţiunilor de tufă se face primăvara devreme, asigurând 5-6 plante/mp, la 60 cm între rânduri şi la 30 cm pe rând.