Traficul și Consumul Illicit de Stupefiante

-Combaterea prin mijloace de drept penal-

1. Referinţe istorice asupra originii consumului şi traficului de substanţe sau produse stupefiante

Încă din antichitate oamenii au cunoscut acţiunea binefăcătoare sau toxică a anumitelor plante sau a produsilor izolaţi din ele. Din acest motiv se poate afirma că abuzul întrebuinţării stupefiantelor dăinuie de foarte multă vreme. Naturalismul grec Teofrast, elevul lui Aristotel, în secolul III î.h. în scrierile sale, vorbeşte despre opiu, pe care îl denumea „meconium”, denumire ce se mai păstrează şi astăzi.

În cursul secolului al II-lea î.h., medicul grec Heraclide din Tarent, recomandă administrarea de doze masive contra muşcăturilor de şerpi veninoşi. Pedaniu Dioscordie din Anazarbe (secolul I î.h.) farmacolog erudit al antichităţii romane, făcea recomandări pentru prepararea siropului de mac denumit şi „diacodion”. Homer în „Odiseia” a descris băutura magică contra tristeţii pe care o denumea „leacul pentru a uita” punând la baza preparării ei opiul. Într-o legendă din antichitate se spune că frumoasa Elena punea opiu în vinul pe care-l dădea apărătorilor Troiei din dorinţa de a le împăştia tristeţea.

Chinezii, utilizau cânepa (Cannabis) ca anastezic în chirurgie cu peste 2000 de ani în urmă, în timp ce medicii arabi erau specializaţi în folosirea opiului în scopuri medicale. Obiceiul mestecării frunzei, arborelui de cocaină de către indienii din Peru, a fost semnalat încă de pe vremea cuceririi de către spanioli a acestei ţări. Mestecarea frunzelor de coca este şi astăzi un obicei aproape generalizat practicat de indienii care trăiesc în Peru în zona platourilor înalte.

Macul de opiu a fost apreciat în medicină, datorită efectului său sedativ şi somnifer fiind întrebuinţat în acelaşi timp şi în practicile magice. Medicul elveţian Paracelsus în secolul al XIV-lea, denumea opiul „piatra nemuririi” şi îl recomanda pentru a fi folosit în practica medicală sub formă de tinctură de opiu simplă. Doctorul Sydenham von Helmont, supra numit şi doctorul Opiatus, scria în anul 1680: „printre remediile pe care a voit natura atotputernică să le dea omului pentru a-şi alina suferinţele nu există nici unul atât de universal şi de eficent ca opiul”. Folosirea cânepei indiene din timpuri îndepărtate în scopuri mistice este demonstrată de unele practici religioase rămase până în ziua de azi la unele popoare, precum şi de relatări ca cele a lui Marco Polo, care afirmă că în secolul al XII-lea în Liban unele căpetenii îşi drogau bandele ca să poată teroriza populaţia băştinaşă. În anul 1803 a fost descoperită morfina substanţă care este folosită în interes terapeutic şi în zilele noastre, dar care şi-a găsit întrebuinţare de către toxicomani în scopul drogării. În anul 1874, a fost sintetizată pentru prima oară heroina, un stupefiant de cinci ori mai toxic decât morfina şi care astăzi este unul dintre cele mai la „modă” droguri care se foloseşte de către toxicomani.

Cultrura şi întrebuinţarea opiului a fost răspândită în Asia Mică şi în regiunile învecinate iar mai apoi în China. Opiul considerat de secole de-a rândul, de cei mai buni, medici chinezi ca un medicament salutar, a fost introdus în această ţară, în cursul secolului al XIX-lea, în cantităţi uriaşe. Consumul acestiu stupefiant, luând proporţii, autorităţile chineze au luat măsuri pentru al combate, interzicând totodată importul opiului. Ca să înlăture piedicile puse de chinezo comerţului cu opiu, în anii 1840-1842, Anglia şi între 1856-1860, Anglia şi Franţa au purtat războaie împotriva Chinei (războaie ale opiului) care a fost silită prin forţa armelor să accepte importarea unor cantităţi imense de opiu.

Din aceste scurte referinţe asupra stupefiantelor naturale, se poate observa că, iniţial, folosirea lor s-a făcut numai în scopuri medicale sau religioase, iar odată cu dispariţia acestor caracteristici au apărut primii germenii ai traficului şi consumului ilicit. Apariţia fenomenului traficului ilicit cu stupefiante nu poate fi raportat la o anumită dată precisă în timp, dar se poate afirma că el a existat sub diferite forme încă din antichitate.

2. Evoluţia istorică a reglementărilor juridice internaţionale a substanţelor şi produselor stupefiante şi controlului internaţional în această materie

Este în afară de orice îndoială că, omul preistoric a cunoscut efectele deosebite ale drogurilor asupra organismului său, descoperindu-le accidental proprietăţile, ca urmare a mestecării frunzelor şi rădăcinilor unor plante sau arbuşti pe care le culegea din arealul în care trăia. Prin repetiţie, aceste noi trăiri s-au fixat în memoria colectivă, efectele curative, ori excitante ale diferitelor plante căpătând o aură magică, exploatată în timp de cei interesaţi de acest lucru. Acordând drogurilor esenţă divină omul credea că prin consumarea lor poate accede în lumea zeităţilor responsabile de viaţa şi sănătatea sa.