Extras din proiect
A. Tema proiectului:
DESIGNUL INDUSTRIAL al produsului LAMPA DE BIROU CU LEDURI
B. Descrierea produsului:
Destinatia: Produsul va fi folosit la iluminarea spatiului de lucru cu lumina suficienta dar neobositoare pentru ochi in cazul lucrului prelungit pe timp de noapte.
Avantaje:
Eficienta: Lumina generată de LED-uri utilizează mult mai eficient energia electrică decât sursele cu incandescenţă, unde aproape 90% din energie este utilizată pentru a încălzi filamentul până la incandescenţă. Pe lângă aceasta, sistemul optic utilizat este superior din punct de vedere al pierderilor. Eficienţa surselor de alimentare este un alt factor foarte important. Toate acestea, cumulat, duc la o eficienţă mult superioară faţă de soluţiile clasice. Aceasta se va reflecta în consumul de energie electrică. Economia de energie depăşeşte frecvent 50% faţă de sursele tradiţionale.
Durata de viaţă:
Durata de viaţa a LED-urilor (35.000-100.000 ore) este o măsură a degradării nivelului de lumină. Durata de viaţă LED-urilor o depăşeşte substanţial pe cea a surselor de iluminat cu incandescenţă (1000-2000 ore) sau fluorescente (8.000-15.000 ore). În plus sursele de iluminat cu LED sunt mult mai rezistente la variaţii de temperatură, vibraţii şi şocuri mecanice, fiind deci mai fiabile decât cele tradiţionale.
Emisia direcţională a luminii
Lumina este direcţionată unde este necesară. Sursele tradiţionale de iluminat emit lumina în toate direcţiile. Pentru multe aplicaţii o mare parte din lumină este irosită dacă nu se utilizează reflectoare sau dispozitive optice speciale. LED-urile fiind montate pe o suprafaţă plană emit lumina hemisferic reducând astfel lumina care nu se utilizează.
Dimensiunea
Dimensiunea redusă şi lumina direcţionala oferă veiozei un design compact, minimalist. Pentru a produce un nivel de lumină echivalent celui produs de corpurile obişnuite de iluminat este necesară gruparea mai multor LED-uri.
Rezistenţa la şocuri şi vibraţii
Daca este supusa la şocuri şi vibraţii (cadere accidentala de pe birou) nu i se deterioreaza filamentul sau balonul de sticla cum se întamplă în cazul altor tipuri de lămpi. Lămpile clasice cu incandescenţă şi descarcare în gaze, pot fi afectate în cazul funcţionării în medii în care sunt supuse la vibraţii excesive. De asemenea corpul veiozei nu se poate sparge sau deteriora fiind metalic.
Funcţionare la temperatură scăzută
Performanţele lămpii cu LED se îmbunătăţesc la temperaturi scăzute. Lămpile fluorescente, în special cele pe bază de amalgam, funcţionează deficitar la temperaturi scăzute, fiind necesare tensiuni mari pentru a se aprinde şi având un flux luminos mai scăzut.
Aprindere instantanee
Nu este necesar un timp de încălzire. Lămpile fluorescente, în special cele pe bază de amalgam au nevoie de până la trei minute pentru a ajunge la emisia maximă de lumină. Lămpile cu descărcare de intensitate mare au timpi de încălzire între câteva minute pentru halogenuri metalice până la 10 minute pentru lămpile cu sodium. Au nevoie şi de un timp suplimentar (10-20 minute) din momentul stingerii până pot fi repornite, interval de timp care poate fi redus la 2-8 minute în cazul utilizării balasturilor cu pornire cu puls. Led-urile ajung la strălucirea maximă aproape instantaneu şi se pot reaprinde imediat după ce au fost stinse.
Capacitate de a rezista la numeroase cicluri aprindere-stingere
Lămpile tradiţionale se ard mai rapid dacă sunt supuse la cicluri de aprindere-stingere frecvente întrucât, în cazul lămpilor cu incandescenţă filamentele subţiate în timpul funcţionării se ard la aprindere, iar în cazul celor fluorescente şi cu descărcare în gaze tensiunile de pornire erodează învelişul emiţător al electrodului. Perioada de viaţă a LED-ului şi fluxul său luminos nu este afectat de ciclurile rapide.
Nu au emisii infraroşii sau ultraviolet
LED-urile pentru iluminat nu emit radiaţii infraroşii sau ultraviolet. Lămpile cu incandescenţă convertesc cea mai mare parte din energie în radiaţie infraroşie, doar mai puţin de 10% fiind convertită în lumină vizibilă. Lămpile fluorescente convertesc cam 20% din energie în lumină, iar cele economice emit radiaţii ultraviolet care fac necesare dispozitive speciale de protecţie pentru a nu afecta ocupanţii încăperii. Radiaţiile infraroşii pot produce arsuri, iar cele ultraviolete deteriorează obiectele de artă, artefactele, stofele si ochii.
Impactul redus asupra mediului
LED-urile conservă energia şi nu conţin substanţe periculoase pentru mediul înconjurător spre deosebire de sursele de iluminat cu descărcare în gaze care conţin mercur. Durata de viaţă mult mai îndelungată face ca lampa cu LED sa fie mult mai eficienta din punctul de vedere al protejării mediului.
Tendinţa mondială este de renunţare la sursele de lumină clasice, neeficiente energetic şi promovarea surselor de lumină performante, categorie din care fac parte LED-urile. Legislaţia europeană prevede înlocuirea până în 2017 a surselor de iluminat cu incandescenţă şi descărcare în gaze.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Veioza Design de Produs.docx