Mânăstirea Argeșului

1.Asezarea geografica

Municipiul Curtea de Arges este asezat la sud de Carpatii Meridionali,mai précis in Subcarpatii Argesului,in zona dealurilor cunocute ca”Muscelele Argesului”si anume intre satele Cerbureni la nord(sat apartinand commune Valea Iasului) si Zigoneni la sud(sat aparninand comunei Baiculesti).

2.Scurt Istoric:

Daca in drumul vostru treceti prin Curtea de Arges, opriti-va pentru cateva minute ca sa vizitati Manastirea Curtea de Arges.

Orasul e mic si dupa cum zice si vorba aceea “esentele tari vin in sticlute mici”, orasul este superb. Unde te uiti vezi numai verdeata iar oameni foarte amabili. Preturile sunt mai mici decat in Bucuresti.

Dar parca incepusem acest post despre manastire si m-am cam abatut putin. Haideti sa revenim

Printre cele mai vechi asezari de care vorbeste istoria noastra se numara si Curtea de Arges cu imprejurimile ei.

Dintre monumentele care au fost faurite de-a lungul veacurilor, din cate au impodobit Argesul voievodal, de buna seama ca biserica inaltata de Neagoe Basarab (1512-1521) este cea mai valoroasa constructie de arta si arhitectura bisericeasca.

Motivele care l-au determinat pe evlaviosul domn sa ridice acest sfant locas sunt marturisite in slovele pisaniei, ce se afla asezata pe fatada de apus in partea dreapta a intrarii in pronaos.

Se spune ca mormantul Anei se afla in peretele sudic al Manastirii. In acel loc puteti sa vedeti o insemnare de culoare rosie.

Cu totii stiti legenda acestei manastiri, dar putini cred ca stiu ca exista 2 legende. Va las sa le cititi in continuare si sa vedeti pozele cu aceasta capodopera.

În apropierea bisericii se afla fântâna mesterului Manole, constructorul legendar al ctitoriei lui Neagoe Basarab, eroul mai multor balade populare.

Balada Monastirea Argesului spune ca mesterul Manole si-a zidit în zidurile acestei magnifice manastiri sotia deoarece tot cea ce era construit în timpul zilei se darâma noaptea. Tot legenda ne da o explicatie si pentru fantana mesterului Manole cand domnitorul a vazut aceasta mareata constructie i-a întrebat pe cei zece mesteri daca mai pot construi o manastire mai frumoasa decât aceasta. Se spune ca fetita mergea cu mâncare la muncitorii angajati de tatal sau. Într-o zi, insa, ea a daruit mancarea cersetorilor întâlniti pe drum. Atunci tatal a ucis-o cu o lovitura de topor. Corpul fetitei nu a putut fi ridicat de jos decât în momentul în care a fost pomenit numele Manastirii Curtea de Arges. Din acest motiv, preotii au hotarat sa duca moastele ei la aceasta manastire.

Inceputa in 1514 si incheiata trei ani mai tarziu, pe 7 ianuarie 1517, ctitorul putea chiar sa vorbeasca de “manastirea Domniei mele de la Arges” si sa-I harazeasca.

Ascultand nu numai legenda , ci si unele stiri istorice, se pare ca din lipsa de bani, cu toata jertfirea podoabelor Doamnei sale, dar mai ales din lipsa de zile, zugravirea bisericii n-a putut fi ispravita inainte de trecerea intru cele vesnice a lui Neagoe Basarab; adevar care reiese si dintr-o alta pisanie, aflata in biserica pe fata dinspre altar a partii superioare a inchipuitei usi de marmura prin care se intra in naos.

In fata intrarii se afla un aghiasmatar deschis, sprijinit pe patru coloane, lucrat din marmura de felurite tonuri si desene. Precum intreaga biserica, si acesta reprezinta o admirabila opera de arta. Vazut dinspre apus, aghiasmatarul cu invelitoarea din plumb si crucea aurita se proiecteaza pe cele12 trepte care urca spre intrarea in sfantul locas si pe rama care o imbraca.

In ansamblu biserica este asezata pe o puternica temelie: un vast pavaj orizontal din blocuri de piatra, mai larg decat suprafata de baza a bisericii, marginile lui terminandu-se cu un fel de imprejmuire din crini sculptati in piatra. Peretii exteriori sunt impartiti in doua zone suprapuse demarcate printr-un brau, impletit in suvite, care inconjoara biserica. In partea de jos se afla o suita de panouri dreptunghiulare, in care sunt fixate ferestrele. Acestea sunt inramate in chenare cu ornamente dintre cele mai felurite care, ca si cele ale portalului de la intrare, amintesc intretesarea geometrica de la Manastirea Dealu.

De asemenea, in imediata vecinatate a manastirii, susura neintrerupt izvorul basmului, pe care localnicii il numesc „Fantana lui Manole”. Aceasta denumire poarta peste timpuri povestea mesterului, care, neputand cobora de pe biserica dupa ispravirea ei, -luandu-i-se scarile- si-ar fi facut aripi din sindrila si, ca un alt Icar, sarind din inatimea sfantului locas s-ar fi prabusit in acest loc, sufletul sau preschimbandu-se in cantec limpede de izvor.