Analiza Pieței Vinurilor din România

1. Scurt istoric

Istoria apariţiei vinului îşi are rădăcinile în vechimile istoriei omenirii. Viticultura are aproape aceeaşi vârstă cu agricultura. Conform „Genezei” , după potopul Noe , în primul rând , a sădit viţa-de-vie. Exită , de asemenea , mărturii scrise ale faptului că în Mesopotamia s-ar fi făcut vin cu mii de ani înainte de acest eveniment. Dar rămăşiţe de viţă-de-vie sălbatică pe teritoriul Europei , pentru a confirma acest fapt , nu au fost găsite. Când grecii din Asia Mică , în sec. al VI-lea î.e.n. , au fondat oraşul Marceilles , au adus propriile soiuri de viţă-de-vie în sudul Franţei şi al Spaniei.

Multe personaje mitologice sunt legate de vin şi de procesul de vinificaţie : în Grecia este cunoscut zeul Dionis , care fiind răpit de piraţi a transformat corabia acestora în viţă-de-vie , iar la Roma , protectorul viilor era zeul Bahus (Libero).

Şi pentru România cultura viţei de vie este o ramură de prim ordin a economiei naţionale , fiind cunoscută încă din cele mai vechi timpuri. Pe meleagurile noastre mioritice a circulat o frumoasă legendă. Se spune că zeul vinurilor s-a născut în Tracia , pe actualul teritoriu al României. În această zonă , producerea vinului este o ocupaţie ce datează din secolul al VII-lea î.e.n. Abundenţa şi calitatea vinurilor produse de traci era atât de vestită , încât marele rege dac Burebista , în dorinţa de a pune capăt incursiunilor popoarelor migratoare , a ordonat distrugerea tuturor viilor. Bineînţeles că nu toate viile au fost dezrădăcinate şi , în scurt timp , alte vii au fost plantate.

După ce Dacia a fost cucerită de către romani , în anul 106 , pe monezile bătute în noua provincie era reprezentată o femeie căreia doi copii îi ofereau struguri ca simbol al principalei bogăţii a ţării. Tot atunci viticultura este înaintată cu tehnici superioare de preparare a bauturilor şi de îngrijire a viţei-de-vie.

În Descriptio Moldave , Dimitrie Cantemir arată că aceste vii nu sunt de folos numai localnicilor ţării pentru nevoile lor , căci preţul scăzut al vinului atrage mici negustori ruşi , cazaci şi chiar unguri .

Suprafaţa ocupată cu vii a crescut continuu , astfel că în anul apariţiei FILOXEREI-1884 (insectă care distruge rădăcina unor specii de viţă-de-vie) existau 150.000 ha cu vii organizate în podgorii cu renume : COTNARI , DEALU MARE , ODOBEŞTI .

În etapa post filoxerică , viticultura românească trece prin diferite faze :

-încercarea stăvilirii tacului filoxerei prin găsirea de noi căi în această direcţie;

-introducerea hibrizilor producători direcţi;

-apariţia primelor pepiniere viticole create cu scop de a reface viile distruse;

-asigurarea unei noi ordini în plantaţiile de vii;

-apariţia primelor publicaţii de specialitate.

Din anul 1950 viticultura capătă o nouă orientare asigurând o gamă variată de produse alimentare : struguri , vin , stafide , sucuri naturale , must , compot. Suprafaţa viticolă a României reprezintă 3% din suprafaţa mondială cultivată cu viţă-de-vie. Raportat la suprafaţa arabilă a ţării , suprafaţa viticolă reprezintă cca 2,6% , iar producţia totală obţinută de cca 10-12% din producţia agricolă.

2. Caracteristicile generale ale pieţei vinurilor

Piaţa vinului este o piaţă matură , afectată puternic de evoluţiile favorabile sau defavorabile determinate de obişnuinţele alimentare şi comportamentul de cumpărare al consumatorilor. Chiar dacă pieţele dominante (europeană şi nord americană) par mai degrabă stabile , tendinţele au o scădere constantă a cererii şi o modificare a preferinţelor consumatorilor către vinul de calitate în detrimentul vinului de masa. În ţările tradiţional producătoare , consumul de vin de proastă calitate se diminueaza rapid , în timp ce consumul vinului de calitate creşte lent. Comportamentul pieţei pare să fie determinat de deviza “să bei mai puţin, dar să bei mai bine”. Deşi vinul este comercializat internaţional nu există o piaţă internaţională a vinului în sensul curent al pieţei internaţionale. Aceasta , deoarece ţările consumatoare sunt în acelaşi timp producătoare asigurandu-şi aprovizionarea în proporţie de 100%. Piaţa vinului cuprinde mai multe segmente. Segmentul cel mai important este cel al vinurilor stabilizate , care poate fi divizat în mai multe grupe: vinuri de calitate medie către mediocre şi vinuri de calitate superioară supuse unor reglementări şi specificaţii stricte. Piaţa vinului europeană se caracterizează prin excedente structurale.