Cuprins
- Prezentare
- Produs
- Pret
- Factorii de influenţă a sensibilităţii consumatorului român
- Promovarea
- Plasamentul
Extras din proiect
BitDefender™ sau totul despre protecţia antivirus
Prin gama de produse BitDefender™, SOFTWIN este un furnizor de soluţii integrate de securitate, având, din acest punct de vedere, o bogată experienţă în proiectarea, dezvoltarea, implementarea, monitorizarea şi îmbunătăţirea produselor sale.
Mai mult chiar, SOFTWIN este singura companie românească ce dispune nu numai de tehnologia necesară pentru a dezvolta software antivirus, dar este şi singura aptă să ofere suport tehnic printr-o echipă de specialişti suficient de mare pentru a garanta un pachet de servicii unic pentru piaţa românească.
O echipă dedicată a lucrat mai bine de 6 ani pentru a dezvolta gama actuală de produse. Acest proiect demara cu numai 1-2 persoane, dar în acest moment departamentul numără peste 90 de specialişti. Echipa lucrează zi de zi pentru a satisface cerinţele clienţilor, pentru a dezvolta fără intrerupere produsele şi pentru a adăuga valoare serviciilor de securitate oferite de SOFTWIN.
Pentru a asigura o protecţie eficientă, se impune acoperirea tuturor căilor posibile de acces la un sistem. Costurile de achiziţie şi gestiune se reduc considerabil, iar eficienţa creşte prin implementarea unei soluţii integrate care să permită administrarea centralizată a produselor instalate.
Astfel, pentru atingerea obiectivelor sale, SOFTWIN oferă o gamă completă de produse şi mai ales de servicii antivirus. Acest software antivirus protejează toate punctele de acces folosite de viruşi pentru a intra într-un sistem şi a se răspândi.
BitDefender 9
După succesul internaţional înregistrat în acest an cu Generaţia 8, Softwin anunţă lansarea unei noi generaţii de soluţii de securitate pentru staţiile de lucru, BitDefender 9.
Prin cele trei produse ale sale: BitDefender Professional Plus, BitDefender Standard şi BitDefender Internet Security, Generaţia 9 a fost concepută pentru a satisface nevoile de securitate ale tuturor categoriilor de utilizatori de calculatoare. Noutatea absolută a generaţiei este BitDefender 9 Internet Security, un pachet de produse de securitate care funcţionează unitar, sub aceeaşi interfaţă, fiind adresat celor care folosesc frecvent Internetul. Acest pachet include aplicaţii antivirus, firewall, antispam/anti-phising, antispyware şi control parental. Controlul parental prezintă caracteristici utile pentru părinţi, cum ar fi un limitator de timp pe Internet, un modul care poate opri accesul la aplicaţii de chat şi o funcţionalitate care poate cenzura în timp real accesul către anumite situri. În plus, specialiştii BitDefender au proiectat un firewall complet nou, care oferă posibilitatea de a apărea ascuns pentru alţi utilizatori ai Internetului, precum şi filtre ale pachetelor trimise.
"Generaţia 8 BitDefender a fost desemnată drept suita de produse antivirus cu cea mai bună viteză de reacţie; pentru BitDefender 9 ţintim timp de reacţie zero. Noile produse aduc în prim plan tehnologia HiVE, Heuristics in Virtual Environment, o tehnologie revoluţionară prin care detectăm o cotă semnificativă a viruşilor fără să fie nevoie de o actualizare a produselor în acest sens, aşa cum s-a întâmplat cu viruşii Zotob. Am introdus, de asemenea, actualizările din oră în oră ale semnăturilor de viruşi, precum şi o detaliere mai mare a rapoartelor oferite de produse" afirmă Bogdan Dumitru, BitDefender CTO.
Generaţia 9 BitDefender va fi prezentă prin distribuţie directă în 42 de ţări şi va fi adaptată în 18 limbi. Licenţele BitDefender oferă acces gratuit la suport tehnic uman, 24 de ore din 24. Utilizatorii generaţiilor anterioare, aflaţi încă în perioada de licenţiere beneficiază gratuit de actualizarea la produsul similar din BitDefender 9, prin descărcarea acestuia de pe www.bitdefender.ro
BitDefender™ ofera solutii de securitate pentru satisfacerea nevoilor mediului IT actual, oferind administrarea eficienta a amenintarilor pentru peste 41 de milioane de utilizatori individuali si corporate in mai mult de 100 de tari.
Realizat pentru a oferi protectie completa retelelor si sistemelor companiilor, gama de solutii BitDefender cuprinde, pe langa produse pentru protectia antivirus, antispam, personal firewall si solutii de administrare a securitatii. De asemenea, BitDefender este specializat in oferirea de consultanta in realizarea si stabilirea politicilor de securitate a datelor pentru retelele societatilor.
BitDefender Professional a fost al treilea produs de acest fel din toata lumea care a primit certificarea ICSA pentru Windows XP si primul care a primit premiul pentru inovare oferit de Comisia Europeana si Academii. BitDefender Antivirus este o solutie recenzata de toate forurile mediului antivirus- ICSA Labs, CheckMark, CheckVir, TuV si Virus Bulletin.
Serviciile BitDefender™
SOFTWIN este singurul producător de antivirus din România, dar mai ales singura companie care are capacitatea de a furniza un pachet complet de servicii adaptate şi localizate pentru această piaţă:
1. Alerta Virus
La apariţia unui nou cod malign, veţi fi avertizat prin e-mail cu privire la data atacului, pericolul de infecţie şi modurile de eliminare a noului virus.
2. Antidotul
Pentru fiecare virus nou, veţi primi antidotul sub forma unei actualizari a semnăturilor de viruşi în termen de 24 de ore din momentul în care aţi trimis virusul către Laboratorul Antivirus BitDefender™.
3. Suport tehnic non-stop prin telefon
Specialiştii laboratorului Antivirus BitDefender™ vor fi la dispoziţia dumneavoastră în orice moment. Puteţi apela echipa de suport tehnic 24 de ore din 24, 7 zile pe săptămână, incluzând sărbătorile legale.
4. Actualizări
Actualizarea semnăturilor de viruşi este disponibilă online prin modulul de actualizare inteligentă. În plus, veţi primi periodic prin poştă (PrioriPost) un CD conţinând ultima versiune BitDefender™.
5. Dezinfecţie
Mutarea viruşilor în cadrul unei reţele constituie un fapt cunoscut, dar dezinfectarea presupune acţiuni speciale. Dacă sistemul dumneavoastră este infectat din cauza unei administrari neadecvate a produselor BitDefender™, puteţi cere ajutorul specialiştilor din Laboratorul Antivirus BitDefender™.
6. Recuperare de date
Dacă aţi pierdut date importante din cauza viruşilor şi doriţi să le recuperaţi, specialiştii din Laboratorul Antivirus BitDefender™ vă pot ajuta, la sediul SOFTWIN.
7. Suport de instalare a produsului
Pentru a asigura o perfectă instalare şi configurare a produselor BitDefender™ pe calculatoarele dumneavoastră, puteţi cere sa fiţi asistaţi de specialiştii Laboratorului Antivirus BitDefender™.
8. Verificare periodică
Administrarea produsului va fi verificată periodic şi se vor face corecturile necesare. Se vor realiza rapoarte ale situaţiei şi se vor lua măsurile necesare.
9. Intervenţii în situaţii critice
În cazul unor momente dificile, când specialiştii clienţilor dumneavoastră nu sunt disponibili sau nu pot rezolva problema în timp util, puteţi cere ajutorul experţilor din Laboratorul Antivirus BitDefender™.
10. Cursuri de pregătire
Se pot organiza sesiuni de formare pentru administrarea produselor BitDefender™, precum şi cursuri de pregătire referitoare la acţiunile viruşilor. Cursurile vor fi ţinute în faţa specialiştilor clienţilor şi la sediul acestora.
11. Serviciul de Raportare în Timp Real
Acest serviciu este disponibil pe site-ul regional .
Preview document
Conținut arhivă zip
- BitDefender.doc