Extras din proiect
CAPITOLUL 1
1. Sistemul bancar românesc
1.1. Originea sistemului bancar
1.2. Definiţia sistemului bancar românesc
1.3. Declinul sistemului bancar în perioada economiei centralizate
1.4. Rolul societăţilor bancare în economia de piaţă
1.1. Originea sistemului bancar
Istoria sistemului bancar îşi are originile în trecutul îndepărtat, existând mărturii foarte vechi ce atestă desfăşurarea unor activităţi care într-o formă mai mult sau mai puţin evoluată, reprezintă primii paşi pe tărâmul practicii bancare.
Părerile privitoare la originea băncilor sunt diferite. După unii cercetători, primii bancheri au fost cei care efectuau schimbul de bani, moment asociat apariţiei şi circulaţiei monedei metalice. După alţi specialişti, noţiunea de bancă este asociată momentului în care un grup de persoane a avut ideea de a primi disponibilităţi băneşti sub formă de depuneri de la cei care doreau să facă economii, urmând ca în baza acestor depozite să ofere împrumuturi celor care aveau nevoie de fonduri suplimentare.
Primele dovezi ale unei activităţi bancare se regăsesc în Orientul Apropiat (Babilon) şi Egiptul Antic. În aceea perioadă, templele erau deopotrivă loc de rugăciune şi loc de păstrare a banilor şi tezaurelor. Au fost descoperite mărturii scrise privind activitatea de depuneri şi împrumuturi efectuată în temple. Încredere pe care o inspirau templele favoriza intermedierea monetară, asemănător băncilor de mai târziu.
Detalii referitoare la depozite, împrumuturi, dobânda percepută şi rambursarea creditelor s-au găsit în Codul babilonean Hammurabi (sec.18 î.e.n.), descoperit la Susa în anul 1901.
Perioada greacă şi romană
În secolul 6 î.e.n., oraşe – stat şi temple din Grecia antică au început să emită monede proprii. Datorită faptului că fiecare oraş – stat îşi avea moneda proprie, a apărut necesitatea schimbării unei monede cu alta, acestea pătând fi socotite primele schimburi valutare.
În această perioadă împrumuturile erau acordate de către preoţi – pentru ţărani, respectiv pentru persoane specializate în negoţul cu bani – pentru alte categorii sociale. În timp dobânzile practicate la aceste împrumuturi au devenit foarte ridicate, fapt care a stârnit nemulţumiri în rândul populaţiei. Ca urmare a acestei situaţii, unele cetăţi greceşti au decis să creeze bănci publice. Aceste instituţii erau conduse şi controlate de agenţi publici, în baza unor norme ce pot fi asociate primelor reglementări statale cu privire la activitatea băncilor.
Romanii nu s-au arătat interesaţi de activităţi specifice băncilor în perioada timpurie a dezvoltării imperiului roman. Pe măsură ce au cucerit teritoriile greceşti însă, au văzut cum funcţionau băncile şi au înţeles repede importanţa lor, iar în foarte scurt timp în întregul imperiu roman au apărut atât bănci de stat cât şi bănci private.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Contabilitatea Operatiunilor cu Clientela Bancara.doc