Marketing Politic

1. Introducere

Marketingul politic este o disciplină emergentă la nivel mondial şi, în acelaşi timp, un domeniu de profesionalizare tot mai cuprinzător. Conceptualizarea domeniului a început la începutul anilor `70 în zona marketingului social şi s-a extins la sfârşitul anilor `80.

Expansiunea marketingului politic s-a produs în a doua parte a anilor `90, când:

- viziunea asupra organizaţiilor şi a institiţutiilor politice a devenit una dominantă de furnizare de produse sociale;

- viziunea asupra cetăţenilor s-a transformat decisiv într-una de clienţi ai diverselor sisteme social-politice;

- societatea a început să fie privită ca un mecanism global de transfer de bunuri simbolice.

2. Conceptul de Marketing Politic

2.1. Definiţie

Marketingul politic se poate defini ca fiind un ansamblu de mijloace de acţiune, constând în utilizarea tehnicilor de marketing care au ca obiectiv crearea şi promovarea imaginii unui om sau a unei instituţii politice, în funcţie de publicul de la care se doreşte obţinerea votului sau a încrederii publice, punându-se în practică strategii de sensibilizare a electoratului. În acest ansamblu se ţine seama de nevoile acelui public, de gradul de satisfacţie, aşteptări, intenţii de vot, de vectorii de transmitere a informaţiei şi de interacţiunea dintre respectivul om politic (sau instituţie politică) şi ceilalţi actori politici de pe piaţă.

Un cercetător sau un expert în marketing politic va privi organizaţia politică în ansamblul său şi va studia în primul rând capacităţile acesteia de a produce şi distribui capitalul simbolic.

El va studia poziţia pe care organizaţia o ocupă pe piaţa sa de bunuri simbolice şi va analiza relaţia pe care aceasta o are cu potenţialii săi beneficiari.

Pentru acest efort:

- sunt analizate cu mijloace proprii ştiinţei politice scopurile organizaţiei în spaţiul politic;

- sunt luaţi în calcul factorii de cultură politică care definesc comportamentele şi instituţiile politice;

- folosind instrumente interdisciplinare din economie, stiinţa politică, sociologie, sunt evaluate comportamentele indivizilor şi decizia lor de „achiziţie" a bunurilor simbolice;

- este analizat contextul informaţional şi mijloacele pe care le are la îndemână organizaţia pentru a influenţa procesul de comunicare publică;

- este studiată agenda publică şi modul în care noi teme şi subiecte, reprezentând noi bunuri simbolice, promovează în agenda presei sau a diverselor grupuri sociale.

- se urmăreşte măsura în care viziunea de marketing defineşte managementul organizaţiei politice.

2.2. Particularităţile marketingului politic

Specialiştii susţin faptul că marketingul politic se referă în special la vânzarea produsului compus din organizaţie, candidat şi program politic. Marketingul politic modern trebuie să se concentreze însă asupra concurenţei. Aşa cum arată marketeri ca Jack Trout şi Al Ries, organizaţia trebuie să caute punctele slabe în poziţiile adversarilor şi trebuie să lanseze atacuri de marketing asupra acestor puncte slabe.

Planificarea strategică de marketing politic este dificilă, dar vitală pentru reuşita unei campanii electorale. Experienţa arată că un număr mare de campanii electorale au eşuat tocmai pentru că nu au alocat la începutul parcursului lor importanţa necesară aplicării unei strategii integrate de marketing politic.

Marketingul politic nu înseamnă doar comunicare politică, creare de sloganuri politice, de afişe şi analiza unui sondaj politic, aşa cum este prezentat adesea de consultanţii de comunicare sau agenţii de sondaj şi studii de piaţă. Marketingul politic înseamnă elaborarea şi aplicarea celor mai eficiente strategii electorale privind fixarea corectă a obiectivelor, alegerea segmentelor de populaţie adecvate pentru obţinerea voturilor, stabilirea temelor campaniei politice şi folosirea inteligentă a formelor de comunicare media. Aşadar marketingul politic se compune din:

a) strategii de marketing bazate pe analizarea permanentă a concurenţei sau a adversarilor politici şi pe imaginea produsului (om politic, partid, alianţă de partide);

b) publicitate electorală (aproximativ 70% din bugetul de campanie se alocă pentru publicitatea electorală).

Este extrem de important ca strategiile să pună în evidenţă punctele tari ale oamenilor politici, partidelor şi să nu propună crearea unui profil artificial. Instrumentele la care se recurge sunt relativ comune: întâlniri cu publicul, conferinţe de presă, interviuri, mesaje, discursuri, materiale publicitare etc.