Mediu Intern de Marketing

CAPITOLUL 1. Abordări teoretice privind mediul intern de marketing

1.1.Conţinutul mediului intern

Mediul intern al întreprinderii este alcătuit din totalitatea elementelor ce asigură realizarea obiectivului de activitate al acesteia. Acesta intră în acţiune nu ca o sumă aritmetică ci ca un ansamblu în care componentele conlucrează, condiţionăndu-se reciproc, potenţându-se sau anihilându-se una pe cealaltă după caz.Rezultă deci că mediul intern are deopotrivă un conţinut static şi unul dinamic.

Conţinutul statistic al mediului intern este dat de elementele sale componente privite izolat fără surprinderea legăturii dintre acestea şi a raporturilor în care se afla unele cu altele.

Conţinutul dinamic al mediului intern este exprimat de efectul sinergic produs prin asamblarea în procesul activităţii a resurselor de care dispune firma. Efectul sinergic, depinde, între altele, de raporturile cantitativ-structurale în care se află componentele mediului.

În sfârşit, aşa după cum s-a arătat, mediul intern se află într-o continuă interacţiune cu mediul extern, legăturile cu acesta fiind deosebit de complexe. De aceea, o serie de trăsături ale mediului extern se regăsesc într-o anumită proporţie şi în cadrul mediului intern.

Într-o astfel de accepţiune mediul intern apare ca fiind alcătuit din totalitatea forţelor motrice, identificarea acestora reprezentănd punctul de pornire în evaluarea potenţialului unei firme. Problema se simplifică mult, pornind de la constatarea că, în ultima instanţă, mediul intern se identifică cu întreprinderea însăşi, definite ca agent economic în cadrul căruia are loc combinaţia factorilor de producţie în scopul producerii de bunuri sau servicii. Mediul intern este constituit din elemente care exprimă fizic resursele de care dispune întreprinderea: materiale, financiare şi umane.

1.2. Structura mediului intern

Resursele de care dispune firma la un moment dat se găsesc sub cele mai diferite forme, putând fi structurate după diferite criterii.Cel mai frecvent este luat în consideraţie conţinutul resurselor pe baza căreia se obţine o grupare clasică:

-resurse materiale,

-resurse financiare

-resurse umane

Din acest punct de vedere deosebim:

-dotări (clădiri, echipamente, tehnologii, informaţii, infrastructură etc);

-terenuri;

-disponibilităţile băneşti (în numerar şi aflate în cont);

-personalul cu structurile sale (vârstă, pregatire, specializare).

Terenurile şi resursele naturale reprezintă factorii de producţie fără de care nu este posibilă desfăşurarea activităţii. Terenul apare deci, atât ca principal factor de producţie (în agricultură, silvicultură) fie ca bază de desfăşurare a proceselor economice, pe el fiind amplasate clădiri, echipamente.

Clădirile asigură o parte a suportului fizic de desfăşurare a proceselor economice, fiind diferenţiate după locul ocupat în aceste procese: mod de producţie depozite, spaţii de vânzare, clădiri administrative etc.În numeroase situaţii, clădirile reprezintă elemente esenţiale ale procesului de prestaţie.

Echipamentele (dotările) reprezintă elementele esenţiale ale suportului fizic pe care se desfaşoară activităţile firmei, în mai toate situaţiile. Ele determină costurile, preţurile, productivitatea etc Echipamentele se regăsesc totodată în tehnologiile de fabricaţie şi comerciale utilizate de întreprindere în desfăşurarea proceselor de producţie sau comerciale.

Personalul exprimă resursele umane ale întreprinderii şi reprezintă în ultima instantă, factorul activ si determinant al potenţialului firmei. Analiza acestuia este deosebit de complexă. Ea urmăreşte, în esenţa, evidenţierea calităţii resurselor umane. Surprinderea acestuia necesită urmărirea cu atenţie a numărului şi structurii, gradul de calificare, vârsta, aptitudinile, motivaţia.

1.3. Potenţialul firmei

Resursele şi componentele mediului intern exprimă, în final, potenţialul (capacitatea) firmei. Corespunzator celor trei categorii de resurse, potenţialul intreprinderii poate fi structurat astfel: capacitatea tehnică şi capacitatea comercială, capacitatea financiară, capacitatea organizatorică.

Potenţialul productiv (tehnic) exprimă capacitatea firmei de a realiza produsele sau servicilei în cantitatea şi calitatea solicitată pe piată. Intră în discuţie mijloacele (teren, dotări, echipamente, tehnologii) capacitaţile, calitatea forţei de muncă, şi nu în ultimul rând, capacitatea de producţie conform graficului. Potenţialul tehnic trebuie dublat întotdeauna de potenţialul comercial Sunt avute în vedere: cota de piaţă, calitatea produselor şi serviciilor, nivelul preţului, activităţile de promovare şi de distribuţie, calitatea inovaţiei, gradul de acoperire a cererii. Între indicatorii capacităţii comerciale un loc important îl deţine reputaţia firmei.

Capacitatea financiară are în vedere, cum e şi firesc, posibilităţile pe care le are întreprinderea de a realiza anumite cheltuieli în vederea atingerii unor obiective de piaţă..Intră în discuţie costul capitalului, fluxul de numerar şi stabilirea financiară. Potenţialul unei întreprinderi este exprimat într-un grad înalt de capacitate organizatorică şi de potenţialul managerial.