Piața berii în România

Capitolul 1.Istoria berii

Se pare ca prima forma de bere vine de la painea care s-a udat si a inceput sa fermenteze, de unde a aparut procesul de fermentare, acum circa 6000 de ani.

Exista legende conform carora fabricarea berii reprezinta un pas important in evolutia omenirii.

Cea mai veche scriere a Sumerului, “Epopeea lui Ghilgames”, il prezinta pe Enkidu, o aratare salbatica, ospatandu-se cu bucate alese si sorbind din lichidul amarui.”Manca pana se satura, bea lapte si cupe de bere…”, intrand astfel in lumea oamenilor.

De altfel, faimoasa “luna de miere” isi are radacinile in obiceiul sumerienilor de a da tinerilor casatoriti bere indulcita cu miere cat sa le ajunga o luna.

Cele mai vechi urme reale de bere

Cercetarile arheologice efectuate de francezi la inceputul sec. al XX-lea, in vestul Iranului, au scos la lumina modul in care se consuma berea acum 3500 de ani. In timpul sapaturilor din orasul Suza au fost descoperite in subsolurile caselor vase mari din lut, de forma sferica. Aceste ulcioare enorme de bere erau acoperite cu placi din ceramica cu o gaura in mijloc, prin intermediul careia era extrasa berea. Alternativ, in gaura se introducea un pai special prin care berea era bauta nemijlocit. Se presupune ca berea era bauta prin pai din cauza ca pe fundul vasului se depuneau sedimente in cantitati mari.

Se pare ca berea din acele vremuri era asemanatoare unei grasimi groase de culoare intunecata, fara sa contina o cantitate mare de alcool insa foarte hranitoare. Datorita gustului deosebit, ea ocupa un loc important in dieta oamenilor.

Faraonii cei bautori de bere

Initial, egiptenii procurau berea din Babilon,dar egipteni au ivatat ulterior sa isi fabrice singuri savuroasa bautura. Cea mai veche reteta de bere egipteana se crede ca dateaza din anul 3500 i.e.n.

Desi berea era o bautura foarte populara in Egiptul Antic, nici unul din faraoni nu s-a gandit s-o supuna impozitarii. Taxa pe bere a fost introdusa de faimoasa Cleopatra care vroia sa reia constructia piramidelor, iar pentru aceasta avea nevoie de bani. Astfel a fost introdus primul impozit pe bauturi.

Iulius Cezar – un bautor de bere imperial

Civilizatia greco-romana considera berea o bautura a saracilor. Cartierele Romei si ale Atenei erau pline de mici fabrici de bere care aprovizionau mici carciumoare. Un celebru impatimit al berii se pare ca a fost Iulius Cezar, iar legenda spune ca atunci cand a trecut Rubiconul cu legiunile sale pentru a cuceri Roma, Cezar a toastat cu bere.

Cu toate ca romanii nu apreciau foarte mult berea, medicii romani o faceau. Tratatele de medicina din antichitate erau pline de retete in care berea juca rolul principal: Antyllus recomanda femeilor care alaptau sa bea bere cu frunze de palmier uscate si pisate. Philumenus recomanda impotriva intepaturilor de viespe berea amestecata cu usturoi pisat, iar Marcellus Empirius sustinea ca “un pahar de bere fiarta cu sare potoleste tusea”. Interesant este ca toate aceste retete se gasesc pana in prezent in medicina traditionala europeana.

Germania, patria berii

Cea mai marea realizarea a romanilor in ceea ce priveste berea a fost predarea retetei in nordul Europei, popoarelor germanice. Germanii au creat un mestesug din berarit, transformand berea in bautura lor nationala. Urmand aceeasi pasi ca si anticii summerieni, germanii au reusit totusi sa obtina beri diferite in functie de lemnul butoaielor in care era pus mustul la fermentat.

In Bavaria, langa orasul Culmbach, au fost gasite ulcioare de lut care se presupune ca erau folosite cu 3000 de ani inaintea erei noastre. Apoi, tehnologia de fabricare a berii s-a raspandit treptat in Anglia si Scandinavia, iar, dupa aceea, in toata lumea, datorita expansiunii culturii europene. Gratie acestui fapt, se considera ca patria berii este Germania.

Berea Evului Mediu

In Evul Mediu, berea era cea mai intalnita bautura, fiind considerata o resursa de calorii. Calugarii catolici din nordul Europei si-au dat seama ca numarul mare de calorii ii permite berii sa fie un aliment desavarsit pentru perioada postului. Fiecare manastire s-a specializat in producerea unei beri cu o anumita aroma. Si pentru ca de cele mai multe ori retetele s-au transmis din generatie in generatie, berile calugaresti au ramas unele dintre cele mai apreciate de-a lungul timpului.

Comertul cu bere a explodat in secolul al XI-lea.Tot in aceasta perioada prind forma si primele asociatii ale comerciantilor, care incercau astfel sa faca fata puterii feudale sau guvernamentale. Asa numitele “bresle ale negustorilor” au devenit destul de influente in comertul acelor vremuri, au depasit granitele oraselor, ajungand sa formeze chiar fratii.Una dintre cele mai importante era “Federatia Hanseatic” si cuprindea opt din cele mai importante orase al Germaniei.

In Anglia medievala berea era apreciata in functie de modul in care era uscat maltul; despre galezi se spunea ca doar ei pot sa bea berea pe care o faceau din malt uscat cu turba, bere cu o aroma extrem de aparte si puternica. In schimb, erau foarte apreciate de catre englezi berile facute din malt uscat la foc din lemn importat din Norvegia.

Regina Elisabeta, in timp ce calatorea prin tara, trimitea curieri inainte pentru a degusta berea locala. Daca aceasta nu se ridica la standardele necesare, o rezerva era trimisa imediat de la Londra catre regina.

Tatal lui William Shakespeare a fost degustator de bere sau “conner”. Acesta testa berea turnand o parte pe o banca, asezandu-se apoi pe aceasta in timp ce termina restul berii. Daca era zahar in bere, sau daca nu era pura, pantalonii din piele pe care ii purta se lipeau de banca dupa jumatate de ora.

La sfarsitul secolului 17, alocatia pentru elevii de toate varstele de la o scoala din Anglia consta in 2 sticle pe zi pentru ca era mult mai sigura si mai buna la gust decat apa potabila disponibila.

Berea era de asemenea comuna la locul de munca. Omul de stat si de stiinta, Benjamin Franklin a inregistrat consumatia zilnica de bere intr-o tipografie din Londra ce a vizitat-o. Fiecare dintre angajati consumau o halba inainte de micul dejun, o halba intre mic dejun si pranz, o halba la pranz, o halba la ora 6 si o halba cand terminau lucrul.