Salata Bulgărească

SALATA BULGAREASCA

CONCEPTUL DE ALIMENT SI CUM SE ÎNCADREAZA SALATA BULGAREASCA ÎN ACEST CONCEPT

Dupa Lagrange, pentru ca un produs (agroalimentar) sa devina aliment trebuie sa îndeplineasca trei conditii:

- sa contina elemente de nutritie (proteine, glucide, lipide s. a.);

- sa satisfaca apetitul (sa fie apetisant);

- sa fie acceptat de catre societatea la care se raporteaza.

Unul si acelasi aliment, într-o anumita societate poate fi acceptat, iar în alta nu. Un exemplu clasic în aceasta privinta este cel al “puilor de balta” (broastelor), care la italieni si francezi sunt recunoscute ca aliment, dar la englezi sau români nu; la fel si în cazul carnii de porc, care în tarile musulmane nu este acceptata.

În anumite societati, pe lânga îndeplinirea conditiei esentiale de a fi bun de mâncat, alimentul trebuie sa aiba si alte calitati (virtuti), unele dintre ele fiind irationale.

Rolul alimentatiei corecte asupra sanatatii, încetinirii îmbatrânirii si prevenirii unor boli incurabile este de înteles ca fiind din ce în ce mai important pentru consumatori, fapt ce antreneaza tot mai mult dezvoltarea cercetarilor stiintifice în domeniul nutritiei umane, în vederea crearii unor produse alimentare care sa satisfaca astfel de necesitati.

În ultimii ani, în literatura de specialitate au proliferat numerosi termeni pentru denumirea diverselor categorii de alimente create si lansate pe piata în beneficiul sanatatii consumatorilor. Astfel, se întâlnesc denumirile de alimente functionale (functional foods), nutraceutice (nutraceuticols), alimente farmaceutice (pharma foods), alimente proiectate (designer foods), alimente vitale (vita foods), alimente medicale (medical foods), suplimente dietetice (dictatory supplements), produse botanice (botanicols/herbal products). Unele componente alimentare, derivate din ingrediente naturale, care pot asigura beneficii suplimentare pentru sanatate fata de nutrientii implicati în activitatea metabolica normala, sunt cunoscute sub denumirea genetica de fitochimicale.

Atât pentru productia, cât si pentru comertul cu aceste noi produse este necesar sa se stabileasca norme de evidentiere si de control al continutului si calitatilor, precum si metode de stabilire a eficientei acestora asupra sanatatii populatiei. Astfel, este obligatoriu ca pe ambalajul produsului sa fie trecute: lista ingredientelor ce intra în compozitia produsului, în ordinea descrescatoare a cantitatii acestora; informatii privind continutul în nutrienti (de regula pe bucata sau pe suta de grame); concentratia nutrientului (cum ar fi, de exemplu “low fat”, “cholesterol free”, “high fibre”, “energy-reduced”, “25% less fat”, “light” etc.) si alte informatii utile consumatorului pentru a-si justifica decizia de cumparare si consum a produsului. Un aliment poate fi functional pentru toti indivizii sau numai pentru unul sau mai multe grupuri de populatie, definite prin vârsta, constitutie fizica, categorie profesionala etc.

Produsul alimentar trebuie sa satisfaca asteptarile rationale si irationale atât ale cumparatorilor, cât si ale consumatorilor. În functie de tipul si locul de cumparare, raportul dintre cele doua categorii de asteptare este diferit.

Pâna la începutul anilor ’80, se distingeau trei tipuri de produse alimentare:

- de elita (sau festive), pentru care pretul conta mai putin, importanta fiind placerea pe care o genera consumul lor;

- de consum (sau uzuale), pentru care pretul era foarte important;

- intermediare, aflate între primele doua, atât ca pret, cât si din punctul de vedere al calitatii.

În prezent, segmentarea pietei europene sub acest aspect este binara, ramânând numai alimentele festive si cele uzuale. Alimentele intermediare au disparut datorita pozitionarii lor dificile pe piata.

Desi clasificarea alimentelor se poate face dupa o multitudine de criterii, suscita interes doar clasificarile care le împart dihotomic în alimente uzuale si alimente festive, în alimente comune si alimente de calitate superioara, în alimente de baza si alimente de tip “segment de piata”, în alimente “servite” si alimente “neservite” s. a.

Orice aliment rezultat din procesare trebuie sa aiba înscrise pe ambalajul lui doua mentiuni: data de fabricatie si data de expirare. Timpul scurs de la data fabricatiei pâna la data de expirare reprezinta durata de viata a produsului. De exemplu, un produs fabricat la 2 decembrie 2000, cu o durata de viata de 15 zile trebuie consumat înainte de 17 decembrie 2000.