Extras din proiect
1.IMPORTANTA PRODUSULUI
În privinta consumului de bauturi racoritoare pe cap de locuitor, carbonatatele detin primul loc, cu 49,6 l, necarbonatatele înregistrând un consum de 11,6 l.
Piaţa de sucuri naturale din România a înregistrat o dezvoltare puternică în ultimii ani, prin creşterea susţinută a consumului: +9% în 2003, +35% în 2004, +20% în 2005, faţă de anii precedenţi.
Parmalat, compania care produce SANTAL, spune că atât studiile periodice de piaţă şi cele asupra consumatorilor, cât şi statisticile, arată că în România se manifesta o schimare a obiceiurilor de consum în toata piaţa produselor alimentare şi o tendinta către o “viaţa sanatoasa, produse fără calorii şi necarbonatate”. Aceasta se reflectă şi în evoluţia pieţei din 2005 faţă de 2004.
Comaniile producatoare şi importatoare de băuturi racoritoare sunt în permanenţă atente la tendinţele pieţei şi evoluţia preferinţelor consumatorilor.
Consumatorii devin din ce în ce mai atenţi la:
1 sănătate;
2 consumul alimentar;
3 efectul pe care îl au asupra organismului;
4 revigoare;
5 vitamine;
Ei preferă alimentele şi băuturile care nu dăuneaza funcţiilor organismului şi care aduc un plus de substanţe nutritive (vitamine, minerale, proteine).
Noile tendinţe încurajează consumul de băuturi naturale cu un conţinut scăzut de zahăr. De aemenea, este bine cunoscut faptul că fiecare cultură are preferinţele ei în materie de alimente şi băuturi.
2. SANTAL SCURT-ISTORIC
Scurt istoric al firmei “PARMALAT”
Începuturile Parmalat-ului dateaza din anul 1961, mai exact din data de 15.04.1961, fondatorul fiind Calisto Tanzi, un tânar întreprinzator. Avea numai 22 de ani când dupa moartea tatalui sau a mostenit compania “Tanzi Calisto e Figli-Salumi e Conserve”. Dar vocatia pe care o simtea tânarul nu putea fi complet satisfacuta numai de productia mica si sezoniera de prosciutti, acesta hotarându-se sa produca o noua gama de produse cu care sa se impuna pe piata si sa se constituie o ramura distinctiva. El construieste în micutul oras Collechio o fabrica de lactate cu scopul de a asigura lapte proaspat orasului Parma si împrejurimilor, care în scurt timp va deveni o marca.
Cunoscând o dezvoltare continua, Parmalat a ajuns sa detina peste 30 de marci de produse alimentare, cele mai cunoscute fiind: laptele Parmalat, ceaiurile si iaurturile Parmalat, untul si brânza Parmalat, snacks-urile si biscuitii Parmalat, biscuitii Grisbi, produsele de panificatie si pastele Parmalat, sucurile naturale de fructe Santal, deserturile Santal, cremele si sosurile de gatit Panna Chef, supele vegetale Pais, sucul de rosii Pomi, apa minerala Aqua Santal, iaurturile Kyr, laptele Omega 3.
Sucurile naturale de fructe SANTAL sunt comercializate în România începând cu anul 1991 - importate - pentru ca, incepând cu anul 1996, Parmalat S.p.A. Italia sa puna bazele unei linii de productie a acestor sucuri in România.
La nivel mondial, marca SANTAL este prezenta în cel putin acelasi numar de tari cu cel al companiei Parmalat - fara a tine cont de importuri - fiind unul dintre produsele cu notorietatea cea mai ridicata din portofoliu.
Din punctul de vedere al consumatorului român, sucurile SANTAL sunt considerate a fi de cea mai buna calitate, moderne, de încredere, sanatoase, nutritive si care se preteaza ocaziilor speciale. Este sucul cel mai folosit pentru prepararea cocktail-urilor, fiind recomandat de calitatea sa.
Domeniul de activitate consta în productia laptelui, a sucurilor naturale si a produselor alimentare de înalta calitate cu radacini într-o traditie îndelungata. Calitatea alaturi de inovatie trebuie sa satisfaca necesitatile unei societati în continua evolutie. Cunoscând importanta imaginii, Parmalatul nu separa calitatea de comunicare. Calitatea trebuie comunicata si în ea trebuie sa te regasesti.
Filozofia Parmalat are in vedere cresterea bazata pe competenta deoarece numai prin crestere, dezvoltare se poate depasi si suprima competitia. Investitiile în cercetare si dezvoltare sunt prioritati pentru a putea fi competitivi.
Cifra de afaceri si produsele/serviciile pricipale
Parmalat România isi propune un profit operational de circa 3 milioane de euro în 2006, în crestere fata de anul trecut, când profitul din operatiuni curente s-a situat la 2,6 milioane euro, a declarat administratorul Parmalat România, Giampaolo Manzonetto. "În acest an speram sa atingem acest nivel dupa ce vom lansa în luna iulie un nou produs pe piata în segmentul bauturilor still drink, unde dorim sa devenim unul din liderii de piata", explica administratorul Parmalat, companie ce a împlinit 10 ani de prezenta în România.
Cifra de afaceri a companiei a crescut cu circa 30 la suta în 2005, pâna la 10 milioane de euro, pentru acest an nivelul estimat situându-se la 14 milioane de euro. Parmalat detine la ora actuala o cota de piata de peste 76 la suta la sucurile ce contin 100 la suta fruct pe retail si HoReCa - hoteluri, restaurante si cafenele. În ceea ce priveste segmentul de nectaruri, Parmalat, prin intermediul Santal, ocupa locul patru pe retail si HoReCa.
Parmalat produce în România doar sucuri, fara a avea o divizie specializata pentru fabricarea de lactate.
"Deocamdata, piata sucurilor suta la suta are o pondere de circa 4 la suta pe total sucuri, iar cea a nectarurilor de 7 la suta, dar noi mizam pe cresterea dorintei românilor de a consuma produse sanatoase si cu foarte mare continut de fructe", a spus Manzonetto.
Fabrica Parmalat este situata în comuna Tunari, are circa 20 de angajati si o productie de circa 10 milioane de litri la nivelul anului trecut, insa capacitatea ar putea ajunge la 100 milioane litri anual.
Parmalat România importa majoritatea materiei prime, în timp ce produsele se îndreapta în proportie de 95 la suta pe piata interna. Exporturile vizeaza Bulgaria, Republica Moldova, Nigeria sau Arabia Saudita.
Produsele Parmalat au intrat pe piata româneasca în 1991, primele sortimente distribuite fiind sucul Santal, laptele UHT, laptele special Parmalat, iaurtul Santal, branza, ceaiuri, snaks-uri. Din 1999 Parmalat România îi are printre investitori si pe BERD si SIMEST - organul financiar italian conceput pentru sprijinirea initiativelor industriale italiene proiectat de catre Europa de Est.
Parmalat România anunta lansarea a doua noi produse Still Drink. Administratorul companiei, Giampaolo Manzonetto spune ca acestea vor intra pe piata în cel mult doua luni, dupa ce se vor încheia cercetarile care dureaza de doi ani.
De asemenea, pentru acest an, Parmalat România intentioneaza sa-si consolideze pozitia de leader de piata în segmentul sucuri si îmbunatatirea pozitiei în sectorul nectarurilor. Cifra de afaceri estimata pentru 2006 este de 14 milioane de euro, iar în primele luni ale anului indica deja o crestere de 20 % fata de 2005.
Parmalat Romania, producatorul sucurilor Santal, a inregistrat vanzari de peste 8 mil. euro in primele sase luni ale anului, in crestere cu 50% fata de semestrul intai din 2006.
3. SCOPUL CERCETARII
3.1 Obiectivele cercetarii
Obiectivul general al cercetarii il constituie studierea imaginii a produsului Santal.
Obiectivele specifice sunt:
A. Perceptia asupra calitatii;
B. Notoritatea produsului;
C. Verificarea produsului favorit;
D. Oportunitatea schimbarii ambalajului.
3.2 Variabilele cercetarii
Nu exista restrictii cu privire la:
- Venitul lunar pe membru de familie
- Sex,varsta respondentului;
- Statutul social
Preview document
Conținut arhivă zip
- Studiu de Piata - Santal.doc