Turismul rural și tradiții românești

I. Turismul rural– introducere

Turismul rural are ca spaţiu de desfacere spaţiul rural, satul românesc, iar prin activităţile neconvenţionale iniţiate generează circulaţie turistică şi duc la creşterea veniturilor realizate în mediul rural. Pe de o parte, ele sunt rezultatul comportamentului anului modern, dornic de vacanţe şi voiaje cât mai originale, de reîntoarcerea la natură, evitând supraaglomeraţia din zonele turistice consacrate; iar pe de altă parte, constituie alternative posibile de relansare a unor aşezări rurale, de înviorare a tradiţiilor populare, a meşteşugurilor şi obiceiurilor, o şansă pentru satul românesc oferindu-i noi idealuri şi posibilităţi.

Turismul rural se bazează pe potenţialul spaţiului rural, pe oamenii şi produsele specifice locului, care trebui să se adapteze cerinţelor pieţei turistice, abordând o gândire antreprenorială şi, fără să uniformizeze oferta, trebuie să-şi reamenajeze structurile de primire pentru a fi la nivelul standardelor de calitate dorite de turişti, să pună în valoare tradiţiile culinare ale bucătăriei româneşti.

Turismul rural are caracter permanent şi dispune de o structură de primire eterogenă, reprezentată nu prin gospodăriile ţărăneşti, ci prin campinguri, popasuri turistice, sate de vacanţă sau vile grupate în jurul unor spaţii comune pentru masă, distracţii sportive etc. . În acest caz activitatea de bază a persoanelor implicate este trestarea unor servicii turistice, iar veniturile realizate are un caracter permanent.

Turismul rural în România se practică „din totdeauna”, dar se practică „spontan, întâmpător şi neorganizat ” şi se materializează prin cazarea vizitatorilor ocazionali ai unei aşezări rurale la cetăţeni (fenomenul se înregistrează din anii 1920-1930). La începuturi, adică prin anii 1972, Centrul de cercetare pentru promovarea turistică internaţională, ar fi putut introduce 118 sate reprezentative pentru România în circuitul intern şi internaţional; însă, în 1974 s-a interzis prin decret cazarea turiştilor străini în loculiţe particulare, astfel satele turistice au rămas nefuncţionale pentru turismul internaţional.

Nu numai în cadrul turismului internaţional satele turistice au funcţionat defectuos, ci şi în cadrul turismului intern, unde cazarea turiştilor se făcea neorganizat, fără a ţine o evidenţăclară, fapt ce nu a permis organizarea activităţilor de turism rural şi nici amenajarea satelor turistice.

După anul 1989 renaşte din nou interesul pentru turismul rural prin înfiinţarea mai multor asociaţii şi oraganisme, care îşi propun dezvoltarea turismului rural. Astfel, în 1990 se înfiinţează Federaţia Română pentru Dezvoltare Montană, care are în vedere sprijinirea populaţiei din ariile muntoase. În anul 1994 ia fiinţă ANTREC, care a reuşit, până în anul 1998, să obţină o serie de rezultate palpabile şi viabile. Ea are 30 de filiale judeţene, peste 2500 de membri, peste 1000 de pensiuni turistice şi agroturistice omologate, care au reuşit să polarizeze circa 150.000 turişti români şi străini, cu un sejur mesdiu de 4 zile.

(Melida Cândea, George Ereteli, Tamara Simion, 2001, pag. )

II. Conexiunea turismului rural cu traditiile romanesti

În concepţia noastră, a oamenilor, „satele turistice” sunt aşezări rurale situate într-un cadru pitoresc şi nepoluat, care prezintă mai multe avantaje, dintre care enumăr: tradiţii etnofolclorice nealterate şi case cu arhitectură specifică unei zone etnofolclorice, gospodării ţărăneşti, însă să aibă un anumit grad de confort pentru că urmează să fie închiriate turiştilor; monumente cultural-istorice, muzee şi atracţii naturale şi culturale; dotări de infrastructură generală (alimentare cu energie electrică în întreaga localitate) apă şi canalizare (aproximativ 80% din gospodării); dotări comerciale, sanitare şi de telecomunicaţie; accesabilitatea uşoară la drumurile naţionale şi căile ferate; reţea rutieră, parţial modernizată.

Se consideră că gospodăriile trebuie să fie promovate pentru a putea deveni un loc turistic, pe zone etnofolclorice, deoarece, prin prezentarea specificului local şi regional al arhitecturii tradiţionale, se dă o imagine mai clară României în lume.