Sarcină Extrauterină

CAP. I APARATUL GENITO-MAMAR

Este alcătuit din organele genitale externe, organe genitale interne şi glanda mamară.

Organele genitale externe sunt reprezentate de regiune pubiană (muntele lui Venus), labiile mari şi mici, glandele Bartholin, orificiu extern al uretei, himen şi clitoris.

Organele genitale interne sunt ovarele, uterul, trompe şi vagin.

ANATOMIA APARATULUI GENITO-MAMAR – UTERUL

Este un organ musculo-cavitar, destinat în mod esenţial dezvoltării sarcinii şi expulziei fătului în momentul naşterii.

Uterul este un organ mic, median, de formă triunghiulară, cu o înălţime de 6-8 cm. Se compune din corp, istm şi col. În interior posedă o cavitate care este virtuală.

- Corpul – triunghiular, situat deasupra şi având o margine superioară orizontală, care este fundul uterului, două unghiuri laterale – coarnele uterine (unde se implantează cele două trompe) şi un unghi inferior continuat prin istm.

- Colul cu aspect cilindric, străbătut de canalul cervical care are un orificiu intern spre cavitatea uterină şi un orificiu extern care se deschide în vagin.

Peretele uterului este constituit dintr-un strat dens de musculatură netedă, miometrul, căptuşit la interior de o mucoasă, endometrul, şi tapetat spre suprafaţă de peritoneu.

Mucoasa endometrială – hormono-sensibila cuprinde un epiteliu cilindric cu numeroase glande şi ţesut conjuctiv de susţinere, bogat în vase de sânge, de asemenea hormono-sensibile.

Mucoasa uterină (endometrul) suferă modificări sub influenţa glandelor cu secreţie internă car o fac aptă de a primi şi permite dezvoltarea oului fecundat.

Uterul este situat în micul bazin în mijlocul excavaţiei. Corpul uterului este orientat oblic faţă de vagin, axul uterului făcând cu axul vaginului un triunghi deschis denumit înainte unghi versiune. Înclinaţia uterului pe vagin poate varia în mod fiziologic sau patologic.

Axul colului uterin face cu axul uterului un unghi deschis înainte denumit unghi flexiune.

În mod normal uterul este situat în planul sagital, uşor ante versat şi ante flecat.

Uterul are o mare mobilitate şi îşi menţine poziţia datorită mijloacelor de suspensie:

1. Peritoneul, care prin acoperire şi reflectare pe organele vecine determină formarea excavaţiilor vezico-urinare şi recto-uterine (fund de sac Douglas)

2. Ligamentele largi sunt două cute peritoneale de formă patrulateră întinse pe marginile uterului şi pereţii laterali ai excavaţiei pelvine; fiecare ligament larg are două foiţe peritoneale

- una anterioară

- una posterioară

Cele două foiţe se continuă una cu cealaltă la marginea superioară a ligamentului larg. În această margine se găsesc trompa uterină şi vasele adiacente. Dedesubtul trompei, foiţele formează mezalpingele în care circulă vasele menţionate. Foiţa posterioară se continuă cu mezovariul.

3. Ligamentele rotunde pleacă de la unghiul tubar al uterului, străbat ligamentele largi şi pătrund în canalul inghinal; parcurg acest canal, ies prin orificiul subcutanat şi se termină în ţesutul grăsos al muntelui pubeului şi al labiilor mari.

Mijloacele de susţinere

1. aderenţe la vezică şi la rect

2. aderenţe la lampele sacro-recto-genito-pubiene, care reprezintă condesări ale ţesutuşui conjuctiv pelvi-subperitoneal organizate pe traiectul vaselor hipogastrice; au direcţie sagitală, întinse de la sacru la oasele pubiene.

Porţiunea posterioară leagă regiunea cervico-istimcă de rect şi de faţa anterioară a sacrului, invidualizând ligamentele utero-sacrate.

3. perineul

Raporturile uterului sunt: anterior cu vezica, posterior cu rectul, în sus cu masa de anse intestinale, mai ales colonul sigmoid, lateral – trompele implante de fiecare parte în coarnele uterine, realizând comunicarea cavităţii uterine cu marea cavitate peritoneală.

VAGINUL

Este un organ musculo-membranos, care uneşte organele genitale externe cu organele genitale interne.

Cavitatea vaginală este virtuală.

Vaginul se instalează în sus pe colul uterin, mai sus de orificiul extern al colului, formând astfel în jurul colului fundurile de sac vaginale: anterior, două laterale şi unul posterior mai profund.

Vaginul este oblic în jos şi înainte. El părăseşte cavitatea pelviană trecând printre marginile interne ale muşchilor ridicători anali, având anterior vezica urinară şi uretra şi posterior rectul.

Fundul de sac posterior este în raport cu fundul de sac peritoneal Douglas pe 2-3 cm lungime, raport cu reală semnificaţie practică întrucât aici se realizează puncţia transvaginală a fundul de sac peritoneal inferior.

În jos, vaginul se termină la vulva de care este separat prin himen.

Ca structură, prezintă o mucoasă dublată de ţesut conjunctiv şi câteva fibre musculare.

Mucoasa vaginală are patru structuri: bazal, parabazal, intermediar, superficial.

Examenul citologiei şi secreţiei vaginale este foarte important pentru evaluarea aspectelor fiziologice şi patologice ale aparatului genital feminin.

TROMPELE, TUBELE SAU SALPINGELE

Sunt organe canaliculare care se deschid liber în peritoneu cu un capăt, iar celălalt se deschide în cavitatea uterină.

Se deosebesc:

- porţiunea interstiţială cu orificiul tubo-uterin (în grosimea peretelui uterin)

- porţiunea istmică

- infundibul sau pavilionul trompei, care este capătul peritoneal al trompei, prezintă orificiu tubo-abdominal circumscris de o perdea de fimbrii.

Structura trompelor cuprinde trei straturi:

- mucoasa – care este un epiteliu unistratificat cilindric şi ciliac

- un strat subţire de fibre musculare netede

- seroasa peritoneală.

Funcţiile trompei:

- de a capta ovulul şi de a conduce oul spre fecundaţie, spre uter. Migraţia oului se face lent prin perisaltismul tubar, mişcarea cililor şi secreţia tubară

- vector al lichidului folicular. Conţinutul hormonal al acestui lichid este favorabil mucoasei utero-tubare.