Farduri

CAPITOLUL 1: Prezentarea produselor

Machiajul înseamnă frumuseţe, iar frumuseţea machiajului ţine de culorile pe care le alegi şi de locul în care le aplici – niciodată de cantitatea pe care o foloseşti. Îngrijirea şi machiajul pot fi, în sfârşit, înţelese drept o modalitate de punere în valoare pur şi simplu, cu ajutorul culorilor, cu ajutorul tendinţelor. În franceză, cuvântul 'maquillage' induce şi ideea unei înşelătorii, a unei denaturări: adevărul este denaturat aşa cum se vopsesc maşinile furate. Contrar acestei definiţii, termenul englez de 'make-up' presupune o compoziţie, o elaborare, o transformare.

În toate culturile, rolul deosebit de important al machiajului este dat de transfigurarea femeii. Cosmeticele ajută la înfrumuseţarea chipului, transformând înfăţişarea comună într-o înfăţişare deosebită şi redând totodată stări de spirit, sentimente, calităţi. Astfel, chiar şi înfăţişarea cea mai naturală este realizată deseori cu mare efort.

Istoric şi evoluţie

EGIPT, 4000 î. Hr.

În Egipt, întâlnim primele mărturii înscrise pe pereţii templelor, iar în diferite morminte egiptene s-au descoperit adevărate truse de machiaj. Simbolul frumuseţii egiptene este legat de Cleopatra. Coafura Cleopatrei şi machiajul ochilor ei în formă de peşte inspiră şi astăzi machiorii şi coaforii în lansarea modei. Egiptul a avut influenţă asupra popoarelor din Orientul Apropiat şi din Mediterană, până în Evul Mediu.

Khol-ul negru se folosea din abundenţă, la fel şi fardurile verzi şi albastre pentru ochi. De asemenea, utilizau un mascara primitiv care era, de fapt, khol dizolvat. Kholul era obţinut din antimoniu sau funingine. Khol-ul cu care egiptenii îşi conturau ochii avea calitatea de a apăra ochii oamenilor de consecinţele mersului prin deşert. El irită continuu glandele lacrimale. Pe lângă funcţionalitatea de zi cu zi avea şi funcţie simbolică ducând la ochiul lui Horus. Horus era şoimul sacru a cărui acuitate vizuală simbolizează lupta luminii împotriva tenebrelor.

Frumoasele Egiptului obişnuiau să îşi prelungească machiajul ochilor spre tâmple, pentru a le da forma migdalei. Atât nobilii cât şi sclavii îşi pudrau faţă şi decolteul în culori solare, strălucitoare, cu diferite irizaţii. Vechii egipteni foloseau adesea câteva grame de plumb în compoziţia fardurilor pentru machiajul din zona ochilor, virtuţile medicinale ale acestui element chimic fiind lăudate de medicii greci şi romani.

Ingredientele cosmeticelor moderne sunt, încă, o surpriză pentru cei care le folosesc: spre exemplu, rujul conţine o substanţă gelatinoasă obţinută din solzi de peste. Aceasta, denumită "esenţă de perlă", se obţine de la hering, fiind unul dintre multele produse derivate obţinute din peşti.

ORIENT, 1500 î. Hr.

În China, femeile obişnuiau să îşi facă un semn roşu în mijlocul frunţii. O practică asemănătoare mai există încă în India şi în Nepal, unde aceasta semnifică o angrenare în viaţa spirituală sau religioasă.

În machiajul tradiţional japonez, faţa albă este un semn de nobleţe, aşa cum apare în machiajul tradiţional japonez (kabuki). Chiar şi în ziua de azi albul este considerat pentru japonezi un semn de nobleţe, dovadă fiind şi produsele lor de îngrijire, foarte multe fiind pentru albirea fetei. Sprâncenele erau epilate, forma lor fiind conturată apoi cu negru, iar roşul era nelipsit de pe buze şi unghii, asortându-se cromatic cu albul şi negrul.

Gheişele aveau o grijă aparte pentru felul în care arătau. Tehnica o deprindeau în şcolile speciale în care erau educate încă de mici, iar machiajul includea gâtul şi ceafa, considerate locurile cele mai frumoase ale unei femei.

Evul Mediu: Multe dintre cosmeticele amintite mai sus au trecut şi de perioada medievală, cruciaţii aducînd din Orient uleiuri şi parfumuri.

În timpul Renaşterii, cosmeticele pe bază de plumb erau folosite în mod exagerat.

Secolul XIV: cosmeticele erau văzute ca un adevărat pericol pentru sănătate, fiind considerate vinovate pentru blocarea circulaţiei sangvine. În Anglia elisabethană, părul roşu era la modă. Femeile cu poziţie socială înalta îşi dădeau cu albuş de ou pe faţă, în timpul zilei, iar noaptea dormeau cu cotlete de viţel pe ochi, pentru a întineri tenul.

Un dramaturg al epocii chiar a scris: „O femeie frumoasă este ca o… delicatesă”.

Secolele XV-XVI: în Europa, cosmeticele erau folosite numai de către aristocraţi. Italia şi Franţa au devenit centrele industriei cosmetice.

Franţa a perfecţionat arta parfumeriei, dar a condus şi la crearea unei arme mortale: dacă înlocuiai plumbul cu arsenic în pudra de faţă, cel care o folosea murea în scurt timp.