Terorism Etnic și Religios

INTRODUCERE <<<

Terorismul nu a apărut recent. El este foarte vechi – a precedat strategia terorii1

exercitată de legiunile romane asupra populaţiilor din zonele ocupate, supravieţuind

acesteia – şi, de-a lungul timpurilor, s-a manifestat sub toate formele posibile, de la

terorismul peşterii la ciberterorism, în funcţie de treapta de civilizaţie pe care a ajuns

omenirea, deci de mijloacele la dispoziţie, şi aproape peste tot în lume. Mijloacele au fost mereu altele, esenţa a rămas însă aceeaşi: înfricoşare, distrugere, ucidere. Din

păcate, şi terorismul, ca şi războiul, face parte, într-un fel, din arsenalul prin care lumea

se neagă pe sine, se urăşte şi se autodistruge, crezând că se purifică.

Terorismul este acelaşi de veacuri. Atacul terorist de la 11 septembrie 2001 asupra Statelor Unite ale Americii, prin imaginea terifiantă transmisă în direct (ca şi cea a revoluţiei române din decembrie 1989), n-a făcut altceva decât să schimbe percepţia omenirii şi a fiecăruia în parte, să-i aducă aminte că, undeva, nu departe de el, de omul planetei, poate chiar lângă el, poate chiar în el, se află un monstru care- l poate ucide oricând şi oricum. Acesta a fost, probabil, şi obiectivul central al atacurilor din 11 septembrie: crearea unui coşmar universal, lumea să afle şi să nu uite că poate fi lovită şi ucisă oricând, oriunde şi prin orice mijloace.

Terorismul nu este doar răul care se abate asupra planetei, ci este chiar răul din lume, adică răul nostru, partea fanatică dintre noi şi, adesea, din noi, fanatismul obsesiv al puterii, al răzbunării, el egocentrismului, al pedepsirii cu orice preţ, al purificării prin ucidere şi prin distrugere. De aceea, acest fenomen specific doar mediului uman (doar fiinţa umană are plăcerea sadică de a teroriza) trebuie investigat şi analizat aşa cum este, de pe poziţii cât se poate de obiective, pentru a-i decela sensurile şi mecanismele, pentru a-i afla izvoarele şi, în consecinţă, pentru a-i anihila cauzele, a-i distruge structurile, a-i limita efectele şi a-i tăia rădăcinile.

Terorismul este o ameninţare asimetrică, din umbră. Evoluţia lui, de la o seamă sau o sumă de acte teroriste disparate la un summum al fanatismului, cruzimii şi violenţei, adică la un război terorist, şi el asimetric şi pervers, este de natură să genereze reacţia corespunzătoare a omenirii, să declanşeze adică războiul antiterrorist.

Terorismul nu are o definiţie unanim acceptată. Dificultatea definirii provine atât din complexitatea sa cât şi dintr-o largă divergenţă de poziţii ale persoanelor, organizaţiilor sau statelor implicate în lupta antiteroristă.

Cea mai simplă definiţie este cea de "scop şi metodă":

Terorismul este o tactică violentă de luptă neconvenţională folosită pentru atingerea unor obiective politice. El se bazează pe acte de violenţă acţionate asupra unor populaţii neimplicate în mod direct în conflict dar cu potenţial de presiune asupra propriei conduceri (stat , organizaţii, categorii sociale sau, împotriva unui grup de persoane civile) în sensul scontat de terorişti - producerea unui efect psihologic generalizat de panică şi intimidare, cu scopul atingerii unui obiectiv care nu poate fi îndeplinită prin mijloace democratice sau convenţionale.

Terorismul este un fenomen caracteristic conflictului asimetric, fiind purtat în exclusivitate de pe poziţii inferioare de forţă (militară, politică sau economică) şi este o tactică de ultim resort.

În multe cazuri terorismul este în mod greşit asimilat cu insurgenţa, fanatismul, războiul psihologic, crimele de război şi atrocităţile comise de forţe armate regulate sau cu operaţiuni clandestine. Câteodata această confuzie este întreţinută în mod intenţionat din raţiuni de propagandă.

>>> Definiţii ale terorismului <<<

Dificultatea definirii terorismului este o problemă de percepţie culturală, politică şi socială a actului de violenţă şi a scopului politic urmărit prin teroare.

Deşi ţintele pot fi diferite:

• cucerirea opiniei publice prin manipulare mediatică (poziţia mediei, care se bazează, în marea majoritate a cazurilor, pe o comunitate de interese, terorismul crescând rating-ul, manipulată şi manipulatoare, devine centrală în triunghiul conflictual terorişti-populaţie-conducere);

• acţiuni de „pedepsire” şi răzbunare pentru nedreptăţi reale sau imaginare;

• atingerea unor obiective politice: schimbarea conducerii, schimbarea sistemului de guvernare, impunerea unor alte linii de conduită, religioasă, politică, morală, economică, cuceriri teritoriale, etc. metoda va fi - prin definiţie - violentă şi aplicată asupra unei populaţii civile, neangajate direct în conflict, dar cu potanţial de a influenţa propria conducere.

Într-un studiu al terorismului, Alex Schmid, analizează conţinutul pentru 109 definiţii ale terorismului găsind următoarea frecvenţă a conceptelor folosite:

• Violenţă şi forţă (apar în 83.5% dintre definiţii)

• Motivaţii politice (65%)

• Frică, accent pe teroare (51%)

• Ameninţare (47%)

• Efecte psihologice şi reacţii anticipate (41.5%)

• Discrepanţă între obiective şi victime (37.5%)

• Acţiuni intenţionate, planificate, organizate şi sistematice (32%)

• Metodă de luptă, strategie şi tactică (30.5%)