Comunicarea didactică

“A comunica inseamnă să impărtășești informații. Este o artă să comunici eficient.” Comunicarea, atât cea didactică cât și cea de la nivelul societății, rămâne o problemă deschisă pentru cercetare. Limbajul didactic are caracteristici proprii. Centrarea pe obiective a elevului, a profesorului și mediului de învățare prezintă învățarea învățării, altfel spus, comunicarea didactică este una evaluativă și auto evaluativă atât pentru profesor cât și pentru elev.

Comunicarea didactică nu se împacă cu superficialitatea, narcisismul, indiferența, rigiditatea, elemente care duc la dispariția filonului afectiv care conduce la dispariția interesului elevului.

Termenul de comunicare provine din limba latina „communis”, care inseamna „a fi in relatie cu, a pune de acord” si „communicatio” care inseamna a transmite altcuiva/altora. Cand comunicam, dorim sa avem ceva in comun cu celalalt, vrem sa-i impartasim o informatie , o idee, un sentiment, o parere. Comunicarea este definita ca un schimb/transfer de informatii de la eminent (expeditor) la un receptor (primitor), in conditiile intelegerii corecte de catre receptor a continutului mesajului (Erdei, 2004, p. 217).

Conform definiției din Marele Dicționar Psihologic, comunicarea verbală și nonverbală este un ansamblu de relații care se stabilesc între aspectele verbale ale comunicării umane, aspectele non verbale și variabilele psihologice și sociale implicate în procesul comunicațional.

Comnicarea, este procesul prin care are loc transferul de mesaje (informatii, intrari comportamentale) de la transmitator la receptor prin unul sau mai multe canale de comunicare, in vederea realizarii obiectivelor individuale si comune organizatiei. „Comunicarea este nevoia fundamentala , la fel ca aceea de a manca, a bea, atat de fundamentala, incat unele forme de tortura constau in a izola un individ intr-o celula fara a i se permite vreo comunicare sonora sau vizuala cu mediul „ ( Prodan, 1999, p. 28 ). În comunicarea didactică, prezentarea și exprimarea cunoștințelor îmbracă forme diferențiate, în funcție de auditoriul căruia îi sunt destinate, de aceea se poate spune că limbajul didactic are un destinatar precis definit, variabil după nivelul, interesul, formele de utilizare viitoare a celor comunicate.

Comunicarea, la rândul său, conține prin ea însăși potențial educativ: transmitere de cunoștințe, formarea gândirii și facilitarea operațiilor intelectuale, autoreglarea activității intelectuale, transmiterea codurilor caracteristice fiecărei științe, etc., între comunicare și educație existând un raport de interdependență. Personalitatea fiecăruia poate fi considerat un factor decisiv în comunicare factorul uman fiind conștient de rolul său comunicativ cognitiv.

Esențiale pentru actul comunicării sunt:

1) relația dintre indivizi sau dintre grupuri,

2) schimbul, transmiterea și receptarea de semnificații,

3) modificarea voită sau nu a comportamentului celor angajați.

Profesorul este un actor. El joacă un rol. Modul de transmitere a informațiilor, mesajul în sine, prezența sa, entuziasmul, implicarea, convingerea să, pasiunea, siguranță, ținuta, postura, sunt elemente care asigura reușita procesului didactic. Toate aceste elemente alcătuiesc comunicarea didactică.

Comunicarea educațională sau didactică este cea care mijlocește realizarea fenomenului educațional în ansamblul său. Comunicarea didactică constituie baza procesului de predare - învățarea cunoștințelor în cadrul instituționalizat al școlii și între parteneri cu roluri determinate profesori-elevi.

Această noțiune de comunicare implică o anumită reciprocitate,iar actul comunicativ este văzut ca o relație de schimb între parteneri care au fiecare ,simultan , un dublu statut emițător și receptor.

Astfel printr-o serie de întrebări descoperim componentele de bază ale comunicării:

Cine?- Emițătorul

Ce? Mesajul - din această întrebare derivă o serie de alte întrebări .Prin răspunsul la aceste întrebări descoperim condițiile reușitei în comunicarea didactică: mesajul nu trebuie să fie doar o simplă informație,o înșiruire de cuvinte. Putem vorbi fără să comunicăm și să ne împărtășim celorlalți fără a rosti nici un cuvânt.

Ce dorește emițătorul să comunice?

Care este conținutul exact al mesajului?

Ce dorește receptorul să știe?

Ce informații pot fi omise?

Ce informații trebuie introduse ca mesajul să fie clar ,concis, amabil, constructiv, corect și complet?

Cum?- codul și canalul

Cum voi comunica mesajul?- în cuvinte, imagini,verbal,scris.

Am creat cadrul propice transmiterii mesajului?

Cui? Cine este receptorul?

Care este nivelul de cunoaștere a conținutului/conținuturilor?

Care sunt elementele ce pot influența comunicarea?

De ce comunic? Scopul urmărit în comunicare-informare, influențare, convingere.