Drepturile Universale ale Copilului în România

INTRODUCERE

Aflăm zilnic din ziare,de la radio şi TV că oamenii se ajută, salvează vieţi, donează sume de bani pentru sinistraţi, oferă adăpost, oferă locuri de muncă. Din aceleaşi surse aflăm despre hoţii, violuri şi agresivitate. Realitatea în care trăim ne arată că toate acestea există cu adevarat. La şcoală, colegii se ajuta între ei atunci când apar probleme de sănătate sau de familie. Uneori însa, langă noi, doi colegi se bat, îşi vorbesc într-un limbaj jignitor; la poarta şcolii ne aşteaptă câte-o bandă organizată să ne buzunărească; acasă, apartamentul vecinului a fost spart, maşina noastra a dispărut din faţa blocului.

Copiii trebuie să beneficieze de drepturile generale ale omului, la care suntem toţi îndreptăţiţi încă din momentul naşterii. Drepturile omului înseamnă să îi tratezi pe ceilalţi aşa cum ţi-ar plăcea ţie să fii tratat, şi anume cu demnitate, respect, egalitate şi dreptate, şi să se aplice fără deosebire de cetăţenie, naţionalitate, rasă, etnie, limbă, sex, orientare sexuală, abilităţi sau orice alt statut. Pe de altă parte, copiii diferă de adulţi. Ei sunt vulnerabili, trebuie să se joace, sunt în proces de dezvoltare şi au nevoie de oarecare autonomie. De aceea ei au nevoie de drepturi proprii, cu caracter special.

Obiectivele acestei lucrări sunt structurate pe cele patru capitole urmărind: reglementări internaţionale referitoare la drepturile copilului: convenţia de la Strasbourg şi Haga, cât şi alte convenţii; reglementări interne cu privire la drepturile copilului: legea 272/2004 şi 273/2004, cât şi alte legi interne; cele 13 drepturi fundamentale ale copilului şi protecţia sa socială.

Drepturile copilului pot fi grupate în trei categorii:

-drepturile de protecţie – se referă la protecţia împotriva oricărei forme de abuz fizic sau emoţional, precum si împotriva oricărei forme de exploatare;

-drepturile de dezvoltare – se referă la disponibilitatea şi accesul la toate tipurile de servicii de bază, precum educaţia şi serviciile de îngrijire medicală

-drepturile de participare – se referă la dreptul copilului de a fi implicat în deciziile care îl privesc.

Pentru a putea înţelege reformele din domeniul protecţiei copilului care se desfăşoară în prezent în România, este important să ştim ce s-a întâmplat în trecut. Politica pronatalistă practicată de regimul comunist încurajara naşterile şi interzicea contracepţia şi avorturilor ce a dus la creşterea masivă a numărului de copii în România într-o perioadă scurtă de timp. Statul a intervenit în sprijinirea familiilor care nu îşi permiteau să crească un număr mare de copii, promiţând să-şi asume responsabilitatea legală pentru aceştia, plasându-i în instituţii special create, denumite generic şi incorect „orfelinate”.

S-a creat o reţea de instituţii mamut, cu personal puţin şi slab specializat în care erau încurajate să îşi lase copiii familiile care nu aveau posibilitatea creşterii lor. Metodele tradiţionale folosite pentru menţinerea bunăstării copilului, precum menţinerea alături de membrii familiei extinse, au fost subminate.